Doctori in spaga

Subtitlu

sâmbătă, 24 februarie 2007, 01:18
5 MIN
 Doctori in spaga

Spaga pare sa fi devenit o institutie la Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr.T. Popa". Incepind cu primul an de studiu si pina la licenta, studentii „cotizeaza" semestrial pentru promovarea examenelor. Iar daca in anii ‘90 spaga era data doar de catre studentii straini, astazi nu se mai tine cont de nationalitate, decit atunci cind se hotaraste cuantumul „contributiei": romanii beneficiaza de o serie de reduceri din partea magistrilor. Cele mai „solicitante" financiar sint facultatile de Medicina generala si Medicina dentara, unde spagile variaza intre 50 si 1.000 de euro. Tehnicile de acordare si de primire a „taxei de examen" se cunosc si se perfectioneaza de la an la an. Banii se primesc numai prin intermediari, iar studentii ne-au dezvaluit ca in general acest rol si-l asuma chiar copiii de cadre didactice din institutie, considerati „de incredere" de ambele parti, si de cei care dau, si de cei care primesc. Primii s-au obisnuit sa nu mai invete si sa plateasca examenele, iar cei din urma, adica profesorii, s-au obisnuit sa primeasca, mergind pina la conditionarea promovarii. Asa s-ar putea descrie, pe scurt, traseul traditional al spagii la UMF Iasi.

„Daca inveti si nu dai banii, te pica de vreo trei sau patru ori"

Studentii fac cunostinta cu „obiceiurile locului" inca din primul an, pe care il declara cel mai solicitant an din punct de vedere financiar, dar si academic. Cu peste zece examene pe semestru si materii foarte dificile, cei mai multi prefera sa plateasca profesorii pentru a promova examenele. „In anul I am dat cea mai mare si multa spaga. La fel si in anul II, iar din anul III a inceput sa mai scada. Problema este ca examenele sint multe si grele in primii ani, iar la unele materii, daca inveti si nu dai banii, te pica de vreo trei sau patru ori pina te lasa sa treci. De aceea, preferi sa dai bani", ne-a spus o studenta in anul III la Facultatea de Medicina dentara. Preturile variaza si ele in functie de anul de studiu. Astfel, fiecare an stabileste o anumita suma pentru examen si nimeni nu are voie „sa strice piata". Facultatea este si ea un factor important in stabilirea preturilor. Astfel, la Medicina dentara, pentru un examen se poate achita intre 50 de euro – examenul pentru un modul de citeva saptamini – si 500 de euro pentru un examen semestrial. La capitolul discipline, studentii au nominalizat cel mai des Histologia, Fiziologia, Farmacologia sau Biofizica. „Pe mine Biofizica m-a costat 100 de euro, Histologia 130 de euro, iar Fiziologia 250 de euro, ultima luata in restanta", ne-a spus o alta studenta la Medicina dentara.

Anatomia costa pina la 1.000 de euro

La Medicina generala, preturile sint si mai mari. Cele mai multe pleaca de la 100 de euro si ajung si pina la 700 de euro, iar printre disciplinele indicate de studenti au fost Fiziologia, Chirurgia si Anatomia, aceasta din urma fiind cea mai scumpa. „La Anatomie se dau cele mai mari sume, pina la 1.000 de euro. Si banii astia doar pentru un cinci. Daca vrei nota mai mare, trebuie sa dai marire si bineinteles sa si cotizezi din nou. Dar si daca ai scapat esti norocos", sustine o studenta in anul III la Medicina generala. Desi preturile examenelor difera, facultatile s-au sincronizat atunci cind a venit timpul acordarii efective a spagii. Astfel, in majoritatea cazurilor, banii ajung la profesor prin intermediari, cei mai multi alesi chiar din rindul copiilor de cadre didactice sau al fostilor absolventi ajunsi cadre didactice si aflati in relatii bune cu profesorii vizati. „Banii nu ii dai tu personal. Sint alesi intermediari. Trei sferturi dintre ei sint fii sau fiice de cadre didactice din UMF care se cunosc foarte bine cu profesorii nostri. Mai sint alesi si fosti absolventi, care acum predau ca preparatori sau asistenti si care de asemenea sint in relatii foarte bune cu profesorii", ne informeaza o studenta de la Medicina dentara.

Porecle dupa cuantumul spagii

Teama ca ar putea cadea victime unui flagrant i-a pus in garda pe profesori, care si-au luat masuri de precautie. Alegerii cu grija a intermediarilor i se adauga tehnica preluarii banilor si presupune lipsa contactului fizic cu bancnotele. „Profesorii au ajuns sa se teama sa nu fie prinsi cu spaga. Asa ca acum banii se pun intr-un carnet de note gramada, iar profesorul ia carnetul si fara sa atinga banii le da drumul sa cada intr-un sertar", ne povesteste o studenta in anul II la Medicina generala.

Pretul cerut de anumiti profesori pentru examenul lor a dus si la o situatie cel putin hilara. Astfel, cadrele didactice de la UMF au primit din partea studentilor porecle in functie de cuantumul spagii solicitate. De exemplu, unul dintre profesori este cunoscut printre studenti sub numele de „Nicky five", intrucit pentru promovarea examenului la disciplina pe care o preda platesc 500 de euro. Studentii recunosc ca spaga este un flagel la UMF, insa cind vine vorba de vinovati, cei mai multi indica in ambele directii: profesori si studenti. „Toti sint vinovati pentru traditia asta la UMF. Studentii cu bani care nu au invatat si au inceput sa plateasca profesorii pentru promovarea examenelor, dar si profesorii care nu au refuzat banii, si nici acum nu ii refuza, si au ajuns sa se obisnuiasca si sa incurajeze plata. Astfel, acum s-a creat un obicei, si chiar si studentii mai saraci, care invata, sint nevoiti sa plateasca", explica o studenta in anul III la Medicina dentara. Desi multi studenti sint nemultumiti de situatia creata, nimeni nu are curajul sa reclame aceasta anormalitate. Teama de profesori este atit de mare, incit nici sub anonimat nu accepta sa povesteasca din culisele vietii de studenti la UMF. „Spaga ia toata lumea de la UMF, de la un capat la altul, asta sa fie clar. Nimeni nu refuza, iar unii iti cer chiar explicit. Daca vreti detalii, veniti dupa licenta. Atunci va spun tot. Acum prefer sa imi termin studiile", ne-a spus una dintre studentele abordate. Reactia nu a fost singulara, un astfel de refuz, motivat in acelasi fel, fiind primit destul de frecvent din partea studentilor.

Conducerea institutiei nu recunoaste fenomenul spagii

Conducerea Universitatii prefera si ea sa ignore acest fenomen. Atit timp cit nu se primesc semnale din partea studentilor, totul pare in regula. „Noi chiar nu am primit nici o reactie din partea studentilor. Ei au posibilitatea sa se exprime, dar nimeni nu ne-a spus nimic. Mai mult nu vreau sa comentez", ne-a raspuns prof.dr. Mircea Covic, cancelarul UMF. Cu toate acestea insa, conducerea de la UMF a avut ocazia sa afle recent despre neregulile din institutie, inclusiv despre coruptia profesorilor, in urma unui studiu realizat de o echipa independenta din Cluj, prin intervievarea absolventilor din acest an. Absolventii au indicat in acel studiu si nume de profesori. Dar conducerea institutiei a refuzat sa faca publice concluziile studiului si chiar a minimalizat importanta acestuia, spunind ca raspunsurile sint anonime, deci irelevante. Acum, studentii de la UMF tocmai au terminat sesiunea de iarna. Urmeaza perioada de cursuri, dar si de aprovizionare a buzunarelor pina la urmatoarea sesiune.

Comentarii