Bolnavii cronic, sub stapinirea Consiliului Judetean

luni, 15 septembrie 2003, 23:00
2 MIN
 Bolnavii cronic, sub stapinirea Consiliului Judetean

Singura unitate medico-sociala din judet isi va desfasura activitatea la Odobesti. Profitind de faptul ca nu exista decit un spital cu aceasta destinatie, finantarea si organizarea acestei unitati vor intra in atributiile Consiliului Judetean. Dupa ce s-au dat de ceasul mortii, mai bine de trei luni, asupra locatiei, in urma cu citeva saptamini autoritatile au decis ca locul potrivit pentru aceasta unitate spitaliceasca este la Odobesti, si nu la Marasesti. „Initial au spus ca vor veni, in sectiile de interne si ginecologie pe care le-am desfiintat, bolnavii de la Dumbraveni. Am facut curatenie si ne-am pregatit sa le oferim cit de cit conditii, si pe urma au spus ca se transforma in spital medico-social. In aceste conditii, administrarea lui nu mai intra in atributiile noastre. Cine imi da mie banii pe care i-am investit?”, se intreaba medicul Ioan Rusu, directorul Spitalului orasenesc Odobesti.
Abia saptamina trecuta, Consiliul Judetean a semnat un protocol cu membrii Consiliului Local al Primariei Odobesti, prin care spatiul destinat spitalului medico-social a trecut in subordinea CJ-ului. Toate probleme ce tin de organizarea, finantarea si administrarea acestui spatiu vor intra in atributiile Consiliului Judetean.
Este greu de crezut ca investitiile care se impun intr-o unitate spitaliceasca se vor face in urmatoarele saptamini, in conditiile in care Ministerul Sanatatii a cerut ca aceste spitale sa fie date in functiune in luna octombrie.
Culcus pentru 50 de batrini
Spitalele medico-sociale sint destinate bolnavilor cronic care au nevoie de ingrijire permanenta sau periodica si care au o stare materiala precara. Spatiul de la Odobesti este destinat pentru 50 de batrini. Prin infiintarea acestor unitati, Ministerul Sanatatii spera ca va reusi sa descongestioneze spitalele si sa scada numarul de internari. Toti cei cu ciroze decompensate, cardiaci a caror afectiune s-a cronicizat pot fi internati in aceste spitale. Pe linga ingrijire medicala, bolnavii vor avea parte si de asistenta sociala. Vor fi prioritari la internare cei care au o situatie materiala precara, dar si cei care sint singuri, fara ajutor din partea familiei.
Incep recrutarile
In perioada imediat urmatoare se va stabili un director, care trebuie sa fie de profesie medic, dar si tot personalul administrativ si medical impus de o unitate de acest tip.
De acesti bolnavi se vor ocupa o sora medicala, o asistenta sef, un asistent social, sapte asistenti medicali si treisprezece cadre medicale. La angajare vor fi preferate persoanele care au fost disponibilizate in urma restructurarii Spitalului orasenesc Odobesti. Deja mare parte dintre acestia si-au pregatit dosarele pentru incadrare. Caldura, masa si spalarea lenjeriei vor fi in asigurate in acelasi circuit cu Spitalul Odobesti. (Anca GIRNEATA)

Comentarii