Ciao Focsani, buongiorno Italia!

marți, 06 ianuarie 2004, 00:00
2 MIN
 Ciao Focsani, buongiorno Italia!

De sarbatori, peste doua mii de vrinceni au trecut granitele tarii in autocare, pentru a-si vizita rudele sau a petrece Revelionul acasa. Atit companiile de transport international cit si agentii autorizati de vinzare bilete au spus ca majoritatea locurilor rezervate pentru cursele de la inceputul acestui an au fost achitate inca de anul trecut. La serviciile de coletarie, transportatorii internationali din Focsani au fost de-a dreptul sufocati de avalansa de cadouri. Ei au carat tiruri intregi cu imbracaminte sau alte daruri speciale catre rudele de pe meleagurile indepartate.
Reduceri de sarbatori
Ofertele tur-operatorilor au fost diversificate ca preturi. „Spre deosebire de alte servicii, unde s-a profitat de perioada sarbatorilor pentru scumpiri, la tarifele de transport international au fost chiar reduceri. Unele companii au oferit discounturi de 10-15% la aceeasi calitate a serviciului, fata de alte perioade ale anului”, a spus Mihaela Surdu, reprezentanta agentiei „Eurocronos Tour”.
Pentru a face fata la solicitari, reprezentantii unor companii de transport au lucrat cu program prelungit chiar si pe 31 decembrie 2003 sau 1 ianuarie 2004. „Autocarele care efectueaza curse catre Italia si Spania nu mai au locuri pentru data de 10 ianuarie 2004. Acolo unde au fost solicitari, am dublat sau chiar triplat numarul de autocare pentru a face fata numarului de clienti. Cit priveste locurile pentru 13 ianuarie 2004, acestea s-au ocupat inca din 29 decembrie anul trecut”, ne-a spus Ovidiu Colev, reprezentantul focsanean al firmei „Samex” din Timisoara.
Toate drumurile duc la Roma
Majoritatea calatorilor au cerut bilete dus-intors, cu posibilitatea de a ramine de la 7 zile pina la 3 luni. Cei care au avut „permesso di soggiorno” si-au luat doar bilete „dus”. Au mai fost si vrinceni care au ajuns acasa din Italia cu masinile unor prieteni, iar acum sint nevoiti sa se intoarca la serviciu cu autocarul. „Printre destinatiile italiene preferate de focsaneni s-au detasat, ca numar, cursele catre Roma. Urmatoarele orase italiene solicitate de vrinceni au fost Florenta, Padova si Verona. Mai modeste ca numar, dar importante fata de perioada similara a anului trecut, au fost si plecarile catre capitala spaniola, Madrid. Aceste cereri au ajuns in jur de o suta”, ne-a declarat Laurentiu Irimia, reprezentantul companiei „Atlassib”. (Doina DAMIEAN)

Comentarii