Cum poti fi mincat de viermi in spital?

miercuri, 01 octombrie 2003, 23:00
2 MIN
 Cum poti fi mincat de viermi in spital?

Chirurgul Gabriel Toia de la Spitalul Odobesti a scapat basma curata, in urma acuzatiilor care i-au fost aduse, dupa ce un pacient aflat sub ingrijirea lui a ajuns tardiv la Spitalul Judetean cu piciorul mincat de viermi. Imediat dupa semnalarea cazului de reporterii „Ziarului de Vrancea”, Directia de Sanatate Publica a cerut efectuarea unei anchete care sa stabileasca vinovatia sau nevinovatia cadrelor medicale de la Odobesti. Dupa ancheta, rezultatele constatate de inspectorii DSP au fost trimise Colegiului Medicilor, caruia ii revine obligatia de a stabili daca doctorul Toia, in sectia caruia a zacut bolnavul, poate fi sau nu acuzat de culpa medicala. „In urma documentatiei trimisa de noi, Colegiul Medicilor a stabilit ca nu este vorba despre culpa medicala. Aceasta a fost concluzia lor, dupa ce au verificat tratamentele care i-au fost acordate acestui pacient”, ne-a declarat directorul adjunct pe probleme de reforma al Directiei de Sanatate Publica, medicul Vasile Costin.
In luna iunie a acestui an, Vasile Dumbrava, in virsta de 65 de ani, a fost internat la Spitalul Odobesti ca urmare a unei arterite la piciorul sting, dupa ce a fost gasit pe marginea unui sant din Bolotesti Dupa sase zile de spitalizare, starea de sanatate a lui mos Vasile s-a agravat si pacientul a fost trimis la Spitalul Judetean. Imediat dupa internare, chirurgii de la Spitalul Judetean au constatat ca in piciorul barbatului misunau zeci de viermi. Imediat Vasile Dumbrava a fost operat la Spitalul Judetean si i-a fost amputat piciorul. Aceasta in conditiile in care zacuse aproape o saptamina la sectia Chirurgie a Spitalului odobestean. In salonul de suferinta, mirosul insuportabil de carne stricata le alunga chiar si pe infirmiere. La vremea respectiva medicul a subliniat ca din cauza problemelor psihice pe care le avea, pacientul nu si-a putut da acordul pentru operatie si nimeni din familia sa nu a fost de gasit. Cazul a atras foarte multe semne de intrebare asupra modului in care i-au fost curatate si pansate ranile bolnavului timp de sase zile la Spitalul Odobesti, de catre personalul medical care s-a ocupat de ingrijirea lui. Ulterior, personalul medical s-a vaitat de lipsa materialelor sanitare. (Anca GIRNEATA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii