Dispare capacitatea, iar maturitatea se rezuma la nota 5

miercuri, 03 septembrie 2003, 23:00
2 MIN
 Dispare capacitatea, iar maturitatea se rezuma la nota 5

Alt an scolar, alt regulament. Alt ministru, alt joc. Asa stau lucrurile astazi in sistemul de invatamint, dupa 13 ani de experimente, in care elevii au devenit cobai ai unor specialisti, mai mult sau mai putin in domeniul managementului educational. Ministerul Educatiei, condus acum de Alexandru Athanasiu, a stabilit o alta metodologie de examen pentru admiterea in liceu si facultate, in virtutea legii modificate.
Examenul de capacitate dispare ca forma de organizare, dar ramine, fara titlu, sub forma unui tir de testari la aceleasi materii: limba si literatura romana, matematica, istorie sau geografie. Testele se vor sustine in ultima saptamina de scoala, dupa incheierea mediilor, cu o luna mai devreme fata de data stabilita pentru Capacitate, in ultimii patru ani. Aceste evaluari vor incepe pe 14 iunie, cu proba de la limba si literatura romana, si vor continua pina pe 17 iunie, cind se va da proba la alegere. Rezultatele vor fi afisate pe 19 iunie. Testarile se vor sustine anual, intr-o singura sesiune, iar la aceste „examene” pot participa atit promovatii clasei a VIII-a de gimnaziu din seria curenta, cit si cei din seriile anterioare, care nu au promovat examenul de capacitate.
Ponderea mediei acestor teste va fi de 50% din valoarea mediei de admitere. Astfel, elevii care intra acum in clasa a VIII-a vor trebui sa traga tare in acest an pentru note mai bune. La trecerea in clasa a IX-a mediile din timpul anilor de studii vor avea o pondere cu 25% mai mare ca pina acum.
Elevii care au absolvit gimnaziul in una dintre limbile minoritatilor nationale vor sustine si o proba scrisa de limba materna.
Note la probele orale de la bacalaureat
Dupa exercitiul cu calificative la probele orale, se revine la note. S-a reconcluzionat ca nota este mai relevanta decit simplul admis/respins.
Actuala metodologie de desfasurare a examenului prevede ca elevii care nu au promovat examenul in sesiunile din 2003 sau in prima sesiune din 2004 pot solicita „recunoasterea unor probe orale, scrise sau practice promovate”. Absolventii pot repeta astfel numai probele picate in sesiunea anterioara.
De asemenea, elevii vor avea din nou dreptul sa traga al doilea bilet la probele orale. In aceste conditii insa, candidatului i se vor scadea doua puncte din nota. Examenul de bacalaureat de la anul se va sustine cu aproape doua saptamini mai devreme ca pina acum. Probele examenului se vor desfasura, conform noului grafic, de pe 21 iunie pina pe 2 iulie. (Cristina LAZARIN)

Comentarii