Drama in toiul iernii

Dumitra Gavrila, de 80 de ani, din Focsani, a ramas in mijlocul iernii fara o camera in care sa spuna ca poate sa-si odihneasca batrinetile. Dupa ce ca necazurile s-au tinut mai toata viata de capul ei, duminica i-a mai luat foc si casa, exact cind sarmana se afla la biserica. "Cind am deschis usa mi-a bufnit focul in fata. Mi-am legat batista la gura, am intrat si am incercat sa mai salvez ceva din toata saracia. Am luat focul si l-am dat afara, l-am zvirlit tot", povesteste batrinica, cu glasul poticnit in lacrimi.
Miinile tremuratoare ne-au indreptat privirea spre cele citeva zdrente si obiecte de mobilier aruncate in fata usii, in curte. Si nu am putut in acel moment sa nu raminem absolut muti de uimire, imaginindu-ne forta data de disperare trupului putintel din fata noastra. Dumitra este pur si simplu o mina de femeie, coplesita de batrinetea care i-a sapat in obraji santuri adinci, prin care se prelingeau ieri lacrimi amare. Ce nenorocire a dat peste ea..!
Statea in mijlocul incaperii innegrite de fum, rascolind intr-o doara hodrobelele arse. "Nu ma pot pricepe cum a luat foc, nu ma pot pricepe", se vaita sarmana, ratacind cu privirea pe peretii acoperiti de stratul gros de funingine. Odaia in care pina mai ieri isi ducea zilele a devenit ca o pestera intunecata, respingatoare, plina de lucruri arse ori innegrite de fumul neiertator. Nu i-a mai ramas nimic din toata saracia. In mijlocul celor patru pereti ramasi printr-un noroc in picioare, totul era de-a valma. Iar ca o marturie a hidoseniei petrecute, izbea mirosul. Mirosul inecacios de fum care a patruns temeinic, in numai citeva minute, si in hainele noastre de musafiri nepoftiti. "Totul s-a murdarit, totul. Cu ce spal eu peretii? Cu lesie sau cu soda, ceva? Cu ce sa-i spal, ca nu se ia negreala asta! Ce ma fac, Doamne, Dumnezeule?", jelea, mai mult catre sine, sarmana batrinica. Fragila si neputincioasa, ne-a frint inima cu deznadejdea sa…
Cum sa se descurce?
La 80 de ani, Dumitra nu mai poate face altceva decit sa-si framinte sufletul incercind sa gaseasca o solutie pentru a iesi din necaz. Cu toate ca multi dintre vecini au aflat de nenorocirea femeii, nu s-au grabit sa-i intinda o mina de ajutor. Nici preotul, care slujeste in biserica din care Dumitra e nelipsita si nici alti enoriasi cu frica lui Dumnezeu nu si-au amintit de ea. Nici macar nu i-au calcat pragul sa vada cu ochii lor dezastrul. Asa ca batrinica a gasit de cuviinta sa puna la incalzit apa cu sapun, sperind ca lesia va putea scoate la lumina macar usile si scaunele. Singura odaie in care putea locui este insa prea inalta, prea plina de funingine, iar obiectele din ea prea innegrite ca sa poata fi dovedite de doua miini tremuratoare. Dumitra persevereaza insa, cu o tenacitate obsedanta, innecata in lacrimi de suferinta si singuratate. "Ce sa mai fac altceva? Bine ca n-a ars toata casa. Acum, cum o vrea Dumnezeu… N-am decit 500 de mii pensie, nu-mi ajungea nici de mincare, de unde sa mai cumpar acum dero si var. N-am de unde. Nici lemne nu mai am, sa fac focul in camera ailalta. Dar degeaba-l fac acolo, ca a cazut tavanul si toata caldura se duce in sus", spunea Dumitra.
Intr-adevar, "camera ailalta", in care este nevoita sa doarma acum batrina, este ca un congelator. Patul, cu tot pledul de pe el, plus plapuma salvata de flacari, nu-ti lasa nici macar iluzia de caldura. Iar de sus, din tavanul acoperit din loc in loc cu hirtie, cad mai mereu bucati de tencuiala, asa incit ai senzatia ca incaperea respectiva inseamna un pericol real, si nu numai din pricina gerului. Dar vorba Dumitrei, "cum o vrea Dumnezeu"…
Craciun intunecat
In locul Dumitrei s-ar putea afla oricare dintre noi. Sau, fereasca sfintul, vreuna din mamele noastre ajunse la virsta senectutii. Sa ne imaginam numai cum ar fi ca nimeni sa nu ne sara in ajutor, cum ar fi ca in locul stralucirii Craciunului, sa avem parte de intunericul in care ne-a aruncat nenorocirea… Dumitra este o femeie credincioasa, care n-a facut niciodata rau nici unei muste si care, cu toate necazurile de care a avut parte, a reusit sa faca oameni, doi copii. Doi copii ajunsi acum la casele lor. Unul nu poate, iar celalat nu vrea sa o ajute. Iar femeia nici nu o cere. A invatat sa se descurce singura, numai ca puterile de alta data au ramas doar un vis. Doar o amintire care n-o sa-i scoata casa de sub funingine si care n-o sa-i incalzeasca noptile petrecute in ger.
Nici macar nu se intreaba de ce. De ce i s-a intimplat tocmai ei. Isi duce crucea cum poate, pe umeri prea chinuiti de povara timpului. Oare chiar numai Dumnezeu s-o poata ajuta?
Crucea Rosie i-a oferit primul ajutor
Dumitra se afla de mai multa vreme in baza de date a Filialei de Cruce Rosie Vrancea, care i-a oferit, in situatia data, primul ajutor. Batrinica a apelat la institutia de caritate vrinceana, care i-a fost deseori sprijin in diverse alte ocazii. Astfel, Dumitra a primit detergent, alimente si i-a fost umpluta si o butelie cu ajutorul careia sa-si poata face de mincare. "Miine (astazi n.r.), ii vom duce si o tona si jumatate de lemne daruite de societatea Opus SRL din Focsani, care a donat pina in prezent Filialei de Crce Rosie, si pentru alte cazuri, 60 de tone de lemne de foc. Le multumim din suflet in numele nostru cit si al celor care s-au putut incalzi cu ele. In plus, doua voluntare de Cruce Rosie vor merge la Dumitra acasa si nu vor pleca pina nu vor scoate casa la lumina, asa incit sa se poata bucura si ea de sarbatorile de iarna", a declarat Rodica Davidean, directoarea Filialei de Cruce Rosie Vrancea. (Laura BREANA)