Mutrele pesedistilor pe indicatoarele de pe E85

marți, 09 noiembrie 2004, 00:00
3 MIN
 Mutrele pesedistilor pe indicatoarele de pe E85

Soferii care trec prin Vrancea trebuie sa circule cu foarte mare atentie, intrucit, pe soseaua E85, mutrele candidatilor PSD acopera multe din indicatoarele rutiere. Tupeul pesedistilor vrinceni nu mai are nici o limita. Dupa ce liderii PSD Vrancea, in frunte cu presedintele Consiliului Judetean, Marian Oprisan, s-au dedat la amenintari la adresa jurnalistilor „Ziarului de Vrancea”, campania electorala s-a reorientat spre incalcarea legii. In acest sens, considerind, probabil, ca populatia nu este suprasaturata de PSD si de candidatii sai, pesedistii s-au gindit ca n-ar fi rau ca soferii aflati in trafic sa vada fotografiile acestora si pe indicatoarele rutiere, nu numai pe mijloacele de transport in comun. Politistii spun ca actiunea lipitorilor de afise a pus in pericol traficul, dat fiind ca pe soseaua E85 se produc si asa foarte multe accidente rutiere.
Incepind de ieri, pe soseaua E85, pe indicatoarele rutiere, au inceput sa apara fotografii cu ministrul transporturilor, Miron Mitrea, si cu premierul Adrian Nastase, candidat PSD la presedintie. Din acest motiv, soferii aflati in tranzit au semnalat agentilor de circulatie faptul ca le este greu sa se mai orienteze pe sosea. „Avind in vedere faptul ca sint incepatoare, aceste afise ma deruteaza, pentru ca nu ma pot da jos din masina, sa dezlipesc afisul, sa ma uit sub el ca sa vad citi kilometri am de parcurs pina intr-o anumita localitate. Din pacate, acest lucru ii afecteaza mai mult pe soferii din alte judete, aflati in tranzit prin Vrancea. Sint indignata de faptul ca aceasta campanie electorala afecteaza pina si traficul rutier”, a declarat Ioana Grozavu, o soferita din Focsani. Corneliu Stoian, directorul Sectiei de Drumuri Nationale Vrancea, in administratia careia se afla panourile indicator rutier, s-a declarat indignat de faptul ca acestea au fost „impodobite” cu fetele lui Miron Mitrea si a lui Adrian Nastase si spune ca nu avea cum sa autorizeze o astfel de actiune intrucit ar comite o ilegalitate. „Aceste panouri sint in administrarea societatii noastre, dar eu nu am autorizat si nici nu o sa autorizez vreodata lipirea de afise electorale pe indicatoarele rutiere. Noi chiar am facut, in scris, catre toate formatiunile politice, o solicitare prin care ceream sa nu fie lipite afise electorale pe indicatoarele rutiere”, ne-a declarat Corneliu Stoian, directorul SDN Vrancea. In afara de pesedisti, Sectia Drumurile Nationale Vrancea are de furca si cu hotii, care au creat unitatii un prejudiciu de aproape 500 de milioane de lei dupa ce au furat zeci de indicatoare rutiere. Potrivit Codului Rutier, „administratorul drumului public este obligat sa semnalizeze orice obstacol, care stinjeneste sau pune ?n pericol siguranta circulatiei, si sa ia toate masurile de ?nlaturare de ?ndata a acestuia”. Totodata, „in caz de producere a unui eveniment rutier ca urmare a starii tehnice a drumului public sau a semnalizarii necorespunzatoare a obstacolelor ori lucrarilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, respectiv executantul lucrarilor, raspunde contraventional, civil sau penal, dupa caz”. Surprinzator, seful Servicului Politiei Rutiere Vrancea, comisarul Viorel Gheorghe, ai carui subordonati patruleaza zilnic pe aceasta sosea, ne-a declarat ieri ca nu are cunostinta despre lipirea afiselor electorale pe indicatoarele din trafic, dar a adaugat ca, daca si Politia va constata fapta, vor fi luate masuri. Din pacate, comisarul nu a specificat ce fel de masuri vor fi luate. (Sebastian OANCEA)

Comentarii