Peremistii i-au lasat balta pe pesedisti

luni, 14 iunie 2004, 23:00
3 MIN
 Peremistii i-au lasat balta pe pesedisti

Peremistii au reintrat in rindurile Opozitiei, dupa ce au renuntat la intelegerea pe care o aveau cu pesedistii vrinceni de a le acorda votul in Consiliul Judetean Vrancea si in Consiliul Local Focsani. Se pare ca vinovat de aceasta situatie este chiar Marian Oprisan, deoarece PRM conditionase votul de renuntarea acestuia la mandatul de presedinte al legislativului judetean. Mutarea de ultima ora a peremistilor aduce Opozitiei majoritatea simpla in CJ, in timp ce sperantele PSD de a avea voturile a doua treimi dintre consilierii judeteni sint tot mai indepartate. Opozitia a decis sa participe azi la sedinta de constituire a CJ, insa contesta legalitatea acesteia. „Baronul” Marian Oprisan vine la sedinta cu mandatul de presedinte in buzunar, deoarece are numarul de voturi necesar pentru a fi ales.
Liderii PRM au renuntat la intelegerea cu PSD de a le acorda votul in legislativul local si legislativul judetean si a dat un suflu nou celorlalte partide de Opozitie. In Consiliul Local Focsani, PNL, PD, PUR si PRM au 12 voturi, cu unul mai mult decit PSD. La CJ, PSD este, deocamdata, la patru voturi departare de cele 22 de voturi necesare pentru adoptarea hotaririlor referitoare la buget. Dupa cum este bine stiut, succesul aprobarii acestor hotariri i-au asigurat lui Marian Oprisan controlul asupra finantelor judetului. Schimbarea de pozitie a peremistilor vrinceni, potrivit liderului acestora, Marin Stoica, se datoreaza tot unei directive primite de la centru, asa cum s-a intimplat si saptamina trecuta cind s-a incheiat intelegerea cu PSD. „Hotarirea se pare ca a fost luata dupa ce a cazut intelegerea dintre Miron Mitrea si Biroul Permanent PRM. Initial, s-a cazut de acord sa sustinem PSD cu conditia sa nu mai candideze Oprisan pentru functia de presedinte al CJ”, ne-a declarat Marin Stoica. In schimbul sustinerii, pesedistii oferisera PRM un post de vicepresedinte al CJ, care trebuia ocupat de Gabriel Nedelcu, si unul de viceprimar al Focsaniului pentru George Mardare, contracandidatul primarului Decebal Bacinschi la scrutinul din 6 iunie. La aceste functii s-a mai adaugat si un sediu nou pentru peremistii vrinceni. „Din punctul nostru de vedere intelegerea cade. Aceasta a fost numai verbala”, a precizat Marin Stoica.
Opozitia vine la CJ
Partidele de opozitie au hotarit ieri sa participe azi la a doua sedinta de constituire a CJ, convocata de prefectul George Baesu pentru ora 12.00. Liderii PNL, PRM, PD si PUR s-au intilnit ieri dimineata pentru a discuta ce pozitie vor adopta. De comun acord, acestia au hotarit sa vina astazi la sedinta, pentru a arata ca nu blocheaza lucrarile Consiliului Judetean. „Aceasta sedinta nu este legala, deoarece nu se respecta prevederile Legii 43, privind finantarea partidelor politice, in care se prevede ca validarea candidatilor in functii se face numai dupa depunerea de catre mandatarii financiari a rapoartelor financiare din timpul alegerilor”, ne-a declarat presedintele PNL Vrancea, Corneliu Momanu. La intilnirea partidelor de Opozitie a participat ieri si presedintele PRM, Marin Stoica, care anuntase saptamina trecuta ca acordurile cu celelalte partide cad odata cu sprijinul acordat PSD. „Conform hotaririi conducerii, luata la intrunirea Biroului Permanent al PRM, ne vom prezenta la sedinta de constituire a CJ”, ne-a spus liderul PRM.
PSD s-a indepartat de majoritatea calificata
Hotarirea PRM de a ramine in rindul partidelor de opozitie a asigurat o oarecare siguranta acestora. In Consiliul Local Focsani, pesedistii au 11 voturi, liberalii 6, umanistii, democratii si peremistii cite doua. In CJ, singurele proiecte la care se poate opune Opozitia sint cele care au nevoie de majoritate calificata, adica de 22 de voturi din totalul de 33. PSD are 17 voturi, PNL – 8, PD – 4, iar PRM si PUR cite doua. Dupa sedinta de vinerea trecuta, se pare ca pesedistii se vor putea baza si pe votul ex democratului Constantin Guguianu, care s-a alaturat consilierilor PRM la sedinta de vinerea trecuta. „Vom vota in continuare asa cum am votat si la mandatul precedent”, ne-a spus Marin Stoica, liderul PRM. (Mihai BOICU)

Comentarii