Rascoala consilierilor

vineri, 31 mai 2002, 23:00
3 MIN
 Rascoala consilierilor

Disensiunile dintre primarul Odobestiului si Consiliul Local al orasului au ajuns in punctul de a exploda intr-un scandal care pare sa prevesteasca divortul. In ultima sedinta, desfasurata pe 30 mai, Vasile Fudulica a fost pus la colt deopotriva de putere si de opozitie, in spinoasa problema a alimentarii cu apa a orasului. Nemultumiti de prestatia lui, consilierii au hotarit dupa dezbateri, la un "sfat de taina", sa initieze stringerea de semnaturi pentru un referendum asupra incetarii mandatului primarului. Lui Fudulica i se reproseaza numeroase deficiente in actul de administratie, faptul ca a pierdut mai multe investitii pentru oras, reducerea la un rol decorativ a viceprimarului Florin Sandu Minea, coleg de partid si fost contracandidat in alegeri si chiar intentia de a dizolva Consiliul Local. "Ar trebui sa punem in balanta ce am facut eu pentru Odobesti si ce au facut consilierii. Pentru o astfel de masura trebuie motive temeinice. Nu stiu daca consilierii trebuie sa fie nemultumiti, ci cetatenii orasului", replica primarul Vasile Fudulica.
Consiliul Local Odobesti numara 17 consilieri. Dupa migratiile de rigoare, inregistrate dupa alegeri, structura sa pe partide politice este urmatoarea: zece PSD-isti, cinci liberali, un consilieri al PD si un independent. Primarul Fudulica a candidat independent si a cistigat alegerile impotriva fostului primar PSD Florin Sandu Minea. Cei doi au devenit colegi de partid, prin trecerea primarului in tabara guvernantilor, insa reconcilierea dintre ei nu a avut loc niciodata. Disensiunile au ajuns pina la atribuirea unui rol pur decorativ lui Minea, care, devenind viceprimar, a pierdut si scaunul de consilier. Lider al taberei "anti-Fudulica" din Consiliul Local si presedinte al filialei PSD Odobesti, deci sef pe linie de partid al lui Fudulica, Minea i-a pus in cap primarului o parte din consilieri. Mai multi PSD-isti si liberali au hotarit dupa sedinta extraordinara de joi, 30 mai, sa initieze stringerea de semnaturi pentru organizarea unui referendum privind incetarea mandatului primarului. Intentia lor este motivata de lipsa de comunicare dintre Fudulica si legislativul orasului, de nerespectarea hotaririlor de Consiliu – problema apei a generat aproape zece hotariri – si de proasta gestionare, in opinia lor, a fondurilor de care dispune Odobestiul. Consilierii sint nemultumiti de stadiul constructiilor de locuinte, de lipsa apei, de modul de colectare a gunoaielor. Ca pete de culoare, limbajului original pe care il foloseste la rezolvarea petitiilor sau cererilor contribuabililor sau la audiente i se adauga incapatinarea de a nu purta esarfa tricolora la sedinte.
La cine e puterea?
Legal, mandatul primarului poate inceta inainte de termen ca urmare a rezultatului unui referendum local. Cererea de organizare a acestuia trebuie adresata Prefecturii de cel putin 25% dintre cetatenii cu drept de vot. Dupa propria analiza si verificari, prefectul poate transmite Guvernului o astfel de propunere. Mandatul primarului inceteaza inainte de termen daca in acest sens s-a pronuntat cel putin jumatate plus unul din numarul total al cetatenilor cu drept de vot.
In practica insa, totul depinde de sustinerea pe care Vasile Fudulica o are la nivelul structurilor centrale ale partidului, la Prefectura cit mai ales la virful Consiliului Judetean. Spre exemplu, Prefectura si-a retras la Curtea de Apel Galati actiunile in contencios administrativ impotriva lui Fudulica, desi i s-a opus in procesele de la Tribunalul Vrancea. Ramine astfel de vazut cita mina libera va avea majoritatea PSD din Consiliul Local, decisa sa-i dea o lectie primarului, din partea sefilor de la judet.
"Nu-mi reprosez absolut nimic"
"Ma surprinde o asemenea pozitie chiar din partea colegilor de la PSD. Pentru a solicita un referendum, este nevoie de motive temeinicie. Ar trebui sa punem in balanta ce am facut eu pentru acest oras si ce au facut consilierii. Cetatenii Odobestiului sint cei care trebuie sa fie multumiti, nu consilierii. Nu-mi reprosez absolut nimic. Cred ca mi-am stors sanatatea si forta pe care am avut-o sa realizez ceva cu minimum de fonduri care au fost", ne-a declarat primarul Vasile Fudulica.
Viitoarele miscari de forte de la Odobesti vor fi cele care vor arata cit de reala este revolta consilierilor si cit de puternic este primarul ales de majoritatea orasului. Intre timp, se apropie vara, iar locuitorii vor reintra in calvarul lipsei de apa pe care au indurat-o si in anii trecuti. Problema pe care n-au reusit s-o rezolve, pina acum, nici Consiliul Local, nici Primaria si nici autoritatile judetene. Si nu in ultimul rind, trebuie amintit faptul ca si cheltuielile necesare in vederea desfasurarii referendumului se suporta din bugetul local. (Ciprian BOBEICA)

Comentarii