Singuri cu Dumnezeu

Intr-un satuc uitat de lume, doi copii orfani traiesc avindu-se doar unul pe celalalt. De opt ani sint singurii locatari ai casutei ce sta sa se darime pe ei. Soarta a facut sa ramina singuri pe lume, dupa ce parintii li s-au prapadit unul dupa celalalt. De atunci cei doi copii isi gospodaresc singuri viata si dramuiesc fiecare strop din laptele dat de singura zestre ramasa de la parinti: vacuta Lunoaia.
Odobasca este un sat din comuna Poiana Cristei, la care se ajunge anevoios, pe un drum accidentat. Daca mai ai si norocul sa ploua, drumul serpuitor devine inaccesibil, insa localnicii s-au obisnuit sa inoate in lutul clisos. Totusi, ca o compensare la saracia in care se zbat satenii din Odobasca, Dumnezeu le-a daruit un peisaj care sa le aduca aminte de Raiul Ceresc.
La un moment dat, pe dreapta drumului, cum urci, se zareste casuta mica, batrineasca, a celor doi orfani Niscoveanu. Un copil plapind, cu ochi mari si tristi, iese in poarta. Emil n-are decit 10 ani. Sta timid si se uita curios la strainii care se apropie de ograda sa. Il striga repede pe fratele sau mai mare, care se apropie cu pasi grabiti. Protector, Gheorghe isi ia dupa git fratiorul mai mic, ascunzindu-si miinile pline de bataturi. "Ne scuzati, eram in spate la grajd si faceam curatenie", au fost primele cuvinte ale lui Gheorghe.
Desi baiatul a implinit 18 ani, are statura unuia de 15 ani. Nu a facut decit opt clase, dar si-ar dori ca fratiorul lui sa poata merge mai mult la scoala. Cu o constitutie firava, Gheorghe poarta pe chip semnele suferintei, a grijei zilei de miine si a muncii de zi cu zi. Copilaria lui s-a sfirsit brusc la virsta de 10 ani, cind s-a trezit ca pe umerii lui apasa toata responsabilitatea unui cap de familie. Atunci a hotarit, cu mintea lui de copil, ca trebuie sa-l creasca si sa-l ingrijeasca pe Emil, care avea doar doi ani cind au murit parintii, sa aiba grija de casa si sa asigure hrana de zi cu zi pentru amindoi. "Primul a murit tata. A cazut sub caruta pe cind se intorcea acasa de la fin. S-a sfirsit pe loc. La un an, mama s-a urcat intr-un nuc ca sa bata nucile. A cazut si si-a rupt sira spinarii. A stat aproape un an paralizata la pat. Eu o spalam, ii dadeam sa manince, ma duceam cu vaca pe deal la pascut, aveam grija de Emil. Pina la urma si mama s-a prapadit", si-a amintit Gheorghe cu tristete momentele cind si-a pierdut ambii parinti.
"Noroc ca avem vacuta"
Oamenii din sat s-au obisnuit cu cei doi copii, care isi gospodaresc singuri mica avere. Din cind in cind, casa lor se mai umple cu cite un blid cu mincare adus de o vecina inimoasa sau cu cite un obiect de care altii nu mai au nevoie, dar care pentru Emil si Gheorghe sint adevarate comori. Cei doi au inteles de mici ca singura lor sansa este sa ramina impreuna. "Am inteles ca de mine depinde fratele meu si mica noastra gospodarie. Pamint nu avem, decit cel din curte. Spre norocul nostru o avem pe vacuta Lunoaia, care ne da lapte, mai facem si putina brinza sau lapte acru. Asta mincam mereu. Din cind in cind mai primim cite o strachina de mincare de la vecini si de la o matusa batrina. Lemnele de foc le luam din padure", a mai spus Gheorghe.
Desi soarta a facut sa ramina fara parinti la virste atit de fragede, cei doi fratiori au invatat sa se gospodareasca singuri. Casa este proaspat varuita, iar odaile sint curate si bine intretinute. Gheorghe spune mindru ca spala singur, cu sapun de casa si soda, hainele, asternuturile si presurile si, in fiecare simbata incalzeste apa si se imbaiaza atit el cit si fratiorul lui. Chiar si peretii casei i-a varuit tot el, dar varul capatat de prin vecini nu a fost prea bun. La o saptamina numai, varul a inceput sa se scorojeasca de pe pereti. Optimist insa, Gheorghe nu s-a plins ca munca lui a fost in zadar: "Poate ca la anu’ gasesc un alt var".
"Ne avem unul pe altul"
Desi o duc foarte greu, Gheorghe si Emil nu se pling si nici nu le trece prin cap sa plece din casuta. "Aici am crescut si am muncit. Nu ne avem decit unul pe altul. Eu nu as putea trai fara Emil si nici el fara mine. Cum am putea sa lasam casa noastra, gradina, vacuta? De ele cine o sa aiba grija? Ce-i mai rau e ca vine iarna si nu avem malai pentru mamaliga."
Singurul lor venit este alocatia lui Emil, 65.000 de lei, din care-si mai cumpara cite ceva de-ale gurii. In rest, doar Dumnezeu stie cum pot supravietui doi copii intr-o casuta saracacioasa dintr-un capat de lume. (Cristina RUSU)