Val de bebelusi abandonati in maternitate

miercuri, 17 iunie 1998, 23:00
3 MIN
 Val de bebelusi abandonati in maternitate

In mod firesc, majoritatea femeilor care ramin insarcinate asteapta, cu sufletul plin de emotii, momentul venirii pe lume a ceea ce a rodit din iubirea lor. Din pacate insa, exista si femei ce abia asteapta sa nasca pentru a scapa de "povara" ce o poarta in pintec. Cu un nivel ridicat sau nu de cultura, toate aceste femei, din diferite motive, prefera sa nasca bebelusii si, pe urma, sa-i abandoneze in maternitate. Astfel, micutii nedoriti, fara a avea nici o vina ca s-au nascut, sint condamnati, inca din primele zile, sa fie lipsiti de dragostea parinteasca, atit de necesara fiecarui copil. Ei apuca drumul leaganelor si cresc fara a-si cunoaste vreo data adevaratii parinti.
In spitalele din Judetul Vrancea, la ora actuala sint 29 de bebelusi parasiti de mamicile lor, urmind ca de soarta lor sa se ingrijeasca doar cadrele medicale. Multe dintre femeile ce vin sa nasca in spitale cu gindul ascuns de a-si parasi copiii, de regula se interneaza fara nici un act de identitate, pentru ca in momentul in care dispar sa nu li se dea de urma. Chiar daca cadrele medicale anunta Politia atunci cind exista suspiciuni pentru un posibil abandon, "mamicile" ramin impasibile in fata oricarei intrebari sau vorbelor menite sa le sensibilizeze. De obicei, ele invoca saracia sau faptul ca bebelusul lor s-a nascut dintr-o "greseala" si, prin urmare, nu au cum sa-l creasca.
In maternitatea Spitalului Judetean, opt bebelusi asteapta sa fie trimisi in Leaganul de copii. Unele din mamici i-au parasit pur si simplu fugind din spital, iar altele au invocat diferite motive in momentul plecarii lor. Minciuna Rozicai
Rozica B., de 26 de ani, din Focsani, a nascut, in dimineata de 28 aprilie a.c., un baietel. Seara, cadrele medicale au descoperit ca proaspata mamica disparuse fara urma din spital. Odata ajunsa acasa, Rozica i-a spus sotului ei, cu lacrimi in ochi, ca bebelusul lor a murit la nastere. Cadrele medicale au ramas stupefiate in momentul in care au luat legatura cu familia B. Sotul Rozicai le-a relatat cele povestite de consoarta lui. Insa, cu toate ca i s-a spus ca bebelusul este perfect sanatos si asteapta sa fie luat acasa, femeia, fara nici o explicatie, a refuzat sa-si ia odrasla acasa. Ca o curiozitate, baietelul este primul nascut al familiei B. Rodul concubinajului
Marilena L., de 20 de ani, din Focsani, a nascut si ea, in ziua de 9 aprilie a.c., un baietel. Bebelusul, dupa cum a declarat ea, este rezultatul convietuirii in concubinaj cu Marian L., de 24 de ani, tot din Focsani. Cit Marilena a stat internata in spital, cadrele medicale ne-au povestit ca aceasta fugea seara de seara din salon si se ducea in discoteci si baruri: "Ea era asteptata afara cu haine de catre cineva, se imbraca si iesea linistita pe poarta. Spre dimineata, venea tiptil in salon si se culca cu creierii ametiti de alcool". Situatia s-a repetat pina cind ea nu a mai venit deloc.
Carolina A, de 31 de ani, din Marasesti, a adus pe lume, pe 24 aprilie, doi gemeni: o fetita si un baietel. Si ea traieste nelegitim cu Costel B., de 31 de ani, din Marasesti. Femeia a plecat din spital fara a spune nimic si a disparut fara urma. Cadrele medicale au cautat-o la adresa declarata, dar nu au mai gasit pe nimeni. Cei doi se mutasera intr-un sat din judetul Galati. Dar nici acolo nu au fost de gasit. S-a spus ca au plecat la o ferma, sa munceasca.
Felomela Z., de 24 de ani, din Marasesti, traieste in concubinaj cu Gabi C., de 27 de ani. Ea a nascut un baietel. Cind a plecat din spital, ea a declarat ca nu are cu ce sa-l creasca si prefera sa il dea la Leaganul de copii. Pentru ea bebelusul este cel de-al doilea copil.
In schimb, la Spitalul din Odobesti, se afla sase copii abandonati, toti provenind de la fetele asistate in Caminul Atelier din Odobesti. Asistenta sociala a Directiei Sanitare Judetene, Doina Ciubotaru, ne-a spus ca, in mod normal, fetelor internate in Caminul Atelier Odobesti li se dau pilule anticonceptionale sau li s-au pus sterilete: "Cu toate acestea, ele continua sa ramina insarcinate. Fie ca nu isi iau pilulele la timp, fie ca nu se cunosc cauzele". (Cristina RUSU)

Comentarii