Bursa locurilor de munca pentru femei se afla in bloc-starturi

joi, 07 martie 2002, 00:00
2 MIN
 Bursa locurilor de munca pentru femei se afla in bloc-starturi

Bursa locurilor de munca pentru femei va fi organizata vineri, incepind cu ora 9.00 dimineata, in Galati si Tecuci. Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) a contactat pina ieri un numar de 240 de agenti economici din cele doua orase, pentru a-i invita sa-si ocupe posturile vacante cu acest prilej, din care au confirmat prezenta la eveniment 55 de societati, 38 din Galati si 17 din Tecuci. Numarul locurilor de munca disponibile declarate pina ieri este de 511, insa oferta Bursei speciale pentru femei se completeaza zilnic cu zeci si sute de posibile noi slujbe. Conducerea AJOFM Galati sustine ca este de asteptat o prezenta masiva a femeilor, desi din punct de vedere al gradului de incadrare in munca acestea nu sint, la nivel local, o categorie defavorizata. "Sper sa fie ca un martisor pentru toate femeile care vor veni pe 8 martie in holul Universitatii din Galati sau la Casa de Cultura din Tecuci. Nu consider ca ele sint o categorie defavorizata. Ele stiu chiar mai bine decit barbatii sa-si caute un loc de munca si sa-si apere drepturile. Imi doresc totusi ca bursa sa fie un cadou pentru femei", ne-a declarat directorul executiv al AJOFM, Emilia Manon Cristoloveanu.
Locurile de munca vacante declarate de societatile galatene care vor fi prezente la Bursa de vineri fac parte dintr-o gama foarte larga de meserii in cele mai diverse domenii de activitate. Galatencele care nu au o ocupatie sau vor sa gaseasca alta pot opta pentru urmatoarele slujbe: administrator, agent de asigurare, agent imobilar, agent turism, agent paza, barman, bucatar, coafor, cocator, confectioner textile, confectioner jaluzele, consultant financiar, cosmetician, croitor, dulgher, economist, fierar-betonist, gestionar, inginer in constructii, industrie alimentara si instalatii, ingrijitor animale, instalator sanitar, jurist, maistru in industria alimentara, maistru lacatus, manichiurist, manipulant, modelator covrigi, motostivuitor, muncitor necalificat, ospatar, patiser, preparator carne si inghetata, psiholog, sudor, vinzator si zidar. La Tecuci oferta Bursei locurilor de munca pentru femei cuprinde pina acum meseriile de agent vinzari, agent asigurari, secretar, contabil, vinzator, brutar, barman, patiser, asistent farmacie, impletitor rachita, inginer TCM, inginer mecanic agricol, economist, muncitor necalificat, morar, paznic, sofer, distribuitor, maniuchiurist, lacatus, strungar, frezor si sudor. Agentii economici din Galati si Tecuci interesati de completarea grilei de personal pot depune si in continuare ofertele de angajari la AJOFM Galati. (Florin STEFAN)

Comentarii