ICMRSG dispare sub sechestre

joi, 21 martie 2002, 00:00
2 MIN
 ICMRSG dispare sub sechestre

Conducerea AJOFM sustine ca a recurs la aceasta metoda dura de recuperare a debitelor pentru ca sefii societatii nu si-au manifestat disponibilitatea de a lua masuri pentru plata obligatiilor restante. "Am pus acest sechestru la ICMRSG pentru ca si rabdarea noastra are o limita. Le-am sechestrat o hala cu tot cu utilaje, care, am avut mare grija, nu se afla pe terenul Ispat Sidex. Credem ca valoarea bunurilor acopera datoria de peste 40 miliarde de lei pe care o au fata de noi. Nu am vazut dorinta lor de a incerca sa-si plateasca obligatiile. Noi platim ajutor de somaj pentru 3.300 de oameni de la ICMRSG. Tocmai de aceea am considerat necesara o asemenea masura", ne-a declarat directorul executiv al AJOFM Galati, Emilia-Manon Cristoloveanu. In prezent, societatea de constructii isi achita lunar la fondul de somaj numai CAS-ul de 1%, pentru nevirarea caruia ar fi taxata cu plingere penala pentru stopaj la sursa.
CFR-ul trage puternic sa ajunga din urma cel mai mare debitor local
Pe locul doi in topul debitorilor la bugetul de somaj se afla structurile locale ale CFR, respectiv SNCFR Galati si CNCFR-Infrastructura Galati. Acestea au de plata, impreuna, 31 miliarde de lei, debit pentru recuperarea caruia AJOFM nu prea are ce sa faca, in conditiile in care sucursalele locale ale CFR nu au nici o putere de decizie. Contec Tecuci a acumulat, la rindul ei, o restanta de 11 miliarde de lei la plata contributiilor datorate de angajator catre bugetul de somaj, suma care de asemenea este imposibil de recuperat prin sechestre. Alte patru societati miliardare in datorii: Gama, Avicola, Agrovin Ivesti si Galco se afla in lichidare judiciara, AJOFM fiind unul din recuperatorii inscrisi la masa credala. "Noi am intocmit pina acum la nivel de judet 415 dosare de executare silita in baza proceselor verbale de control si 256 pentru debitele agentilor economici care au depus declaratii. Am facut peste 700 somatii de plata, 250 popriri bancare ale conturilor debitorilor, iar acolo unde nu am obtinut nimic, am recurs la sechestre", a mai adaugat Emilia-Manon Cristoloveanu. (Florin STEFAN)

Comentarii