Profesorii ies in strada

marți, 19 februarie 2002, 00:00
3 MIN
 Profesorii ies in strada

Incepind de astazi, dascalii se dezic de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) si de Inspectoratele Scolare Judetene (ISJ) din teritoriu. Conflictul dintre autoritati si sindicatele din invatamint se datoreaza declaratiei primului-ministru Adrian Nastase, prin care acesta anunta ca nu va acorda tichetele de masa pentru personalul didactic. Reprezentantii celor patru federatii sindicale au hotarit sa schimbe foaia in relatiile cu Puterea. Suparati ca au fost comparati cu angajatii SNCFR, ca salariile nu au crescut, ca negocierile cu executivul sint pentru a doua oara blocate si bazindu-se pe faptul ca alti bugetari (de exemplu: cei din primarie) beneficiaza de bonuri de masa, profesorii au anuntat in cursul zilei de ieri miscari sindicale de masa. Singurul impediment in stabilirea calendarului actiunilor de protest este infiintarea pentru prima oara in tara a unei Aliante din care sa faca parte membrii birourilor executive ale Federatiilor sindicale, inclusiv cei din mediul universitar.
Profesori din toate mediile, uniti-va!
Premiera ce trebuie sa aiba loc miercuri are darul de a da dureri de cap tuturor reprezentantilor din teritoriu a executivului. Dupa stringerea de mina ce va avea loc pe 20 februarie, sediile Prefecturilor vor fi pichetate de dascalii care isi cer drepturile.
In cursul zilei de ieri a avut loc la Bucuresti o intilnire intre conducerile sindicatelor reprezentative din invatamint. La intrunirea extraordinara s-a analizat "grava criza sociala si starea din sistem, generate de ultimele declaratii ale premierului", dupa cum se anunta intr-un comunicat primit la redactie. In urma dezbaterilor ce s-au intins pe mai bine de patru ore, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI), Aurel Cornea, presedintele "Spiru Haret", Dumitru Chilom, presedintele Federatiei Educatiei Nationale (FEN), Catalin Croitoru, si presedintele Sindicatului Universitar – "Alma Mater", Razvan Bobulescu, au ajuns pentru prima data la o intelegere. Comunicatul emis de cei patru este foarte taios si nu lasa loc de intors Guvernului. Reprezentantii dascalilor au anuntat ca: "Va fi creata o alianta sindicala a celor 4 federatii, in scopul unor actiuni unitare, in interesul celor peste 400.000 de angajati din ramura invatamint. Se intrerup orice relatii cu MEC si ISJ. Se cere o majorare salariala in regim de urgenta in urma unei negocieri cu primul ministru. In cazul in care pina la data de 26 februarie, nu se vor gasi solutii negociate pentru inbunatatirea situatiei salariatilor din invatamint, intreaga raspundere pentru consecinte revine Guvernului Romaniei."
Reactia dura a dascalilor a blocat negocierea acordului social intre sindicate si MEC ce trebuia sa aiba loc ieri. "Intilnirea pentru semnarea acordului nu mai avea rost sa aiba loc in urma declaratiilor lui Nastase. O colaborare cu reprezentantii puterii nu mai este necesara deoarece este pentru a doua oara cint ne sint refuzate drepturile. Federatiile considera ca s-a facut un pas important in uniunea necesara pentru apararea drepturilor profesorilor. Decizia luata astazi (n.r. – ieri) era asteptata de colegii nostri de ani de zile. Este pentru prima data cind, la nivel sindical, se ajunge la o intelegere generata de situatia critica din invatamint", ne-a declarat secretarul general FEN, Constantin Ciosu.
Daca toti liderii de sindicat au oferit cit de cit o portita cabinetului Nastase, unii reprezentanti din teritoriu au devenit foarte rezervati in legatura cu buna intentie a Guvernului de a gasi o rezolvare la aceste probleme. "Sint foarte sceptic in ceea ce priveste promisiunile pe care le va face Adrian Nastase, pus la zid de miscarile sindicale anuntate. Ca si la celelalte greve declansate de profesori, promisiuni vor fi. In primul rind nu cred ca se vor identifica fonduri pentru acordarea tichetelor de masa, cu atit mai putin pentru majorarea salariala propusa de sindicate. Singurul punct tare in lupta pentru drepturile noastre este unitatea pe care daca tot am reusit sa o obtinem, nu trebuie sa o pierdem cu nici un chip", ne-a declarat Costel Goea, presedintele pe Galati al sindicatului "Unirea" afiliat la FSLI. (Marius ANTON)

Comentarii