Spaima transportatorilor

duminică, 20 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Spaima transportatorilor

Autoritatea Rutiera Romana (ARR) Galati a efectuat, de la inceputul anului, 22 de controale pe raza judetului. Numarul total de masini cercetate din punct de vedere al documentatiei in baza careia isi desfasoara activitatea de transport a fost de 833. Pentru sanctionarea neregulilor descoperite, atit in trafic cit si in punctele de trecere a frontierei unde s-au facut controale, au fost incheiate 29 procese verbale de contraventie, valoarea amenzilor aplicate ridicindu-se la 110,4 milioane de lei. Dintre toate autoturismele luate la bani marunti de catre ARR, cele mai "pacatoase" s-au dovedit cele care efectueaza transport de persoane. "Majoritatea contraventiilor pe care le-am gasit pe traseu se leaga de lipsa licentei de transport, de traseu si de executie sau de circulatia unor autovehicule cu licente expirate. Aproximativ 70% din amenzi au fost aplicate pe traseul care leaga Galatiul de comunele din apropiere, 20% in zona rurala adiacenta orasului Tecuci, iar restul in regiunea Tirgu-Bujor", ne-a declarat inspectorul sef de la ARR Galati, Constantin Iliescu. Controalele acestei institutii nu s-au limitat insa la interventii in trafic, fiind verificati la sediu si 90 de operatori de transport din judet. Nici aici insa si nici la cele cinci auto-service-uri luate "in colimator" nu s-au gasit neregului majore. In acest din urma caz, conducerea ARR isi propune intensificarea raidurilor pentru ca si in oras si in afara lui exista totusi numeroase unitati de gen, suspecte ca le lipseste autoritazarea de la Registrul Auto Roman. De la inceputul anului au fost verificate si 10 scoli de soferi iar un numar de 27 de instructori auto au fost opriti in circulatie si li s-a cerut autorizatia. Se pare insa ca scolile de soferi sint "in regula" cu actele, singurele diferente constatate in cazul acestora fiind numarul de cursanti si promovabilitatea la examene. (Florin STEFAN)

Comentarii