Gripa H1N1 continua sa se extinda printre elevi

Subtitlu

joi, 05 noiembrie 2009, 02:14
5 MIN
 Gripa H1N1 continua sa se extinda printre elevi

Numarul elevilor afectati de virusul A/H1N1 este din ce in ce mai mare. Gripa noua se extinde in judet cu repeziciune, si chiar daca unele scoli in care existau focare au fost deja inchise, tot mai multi elevi ajung la spital din cauza bolii. Doar in ultimele doua zile au fost internate 12 persoane, dintre care doua din judetul Bacau si 10 din Iasi. "Cei 10 pacienti sint toti elevi care provin din diverse colective scolare. Se afla sub tratament antiviral si nu se pune problema unui risc vital in acest moment la nici unul dintre ei. Sint atit persoane confirmate, cit si care au intrat in contact direct cu ele si se considera ca au categoric gripa A/H1N1", a declarat dr. Carmen Dorobat, managerul Spitalului de Boli Infectioase.

Conform datelor oferite de catre Directia de Sanatate Publica, au aparut cazuri de gripa noua si in alte unitati scolare decit cele cunoscute deja cu probleme. Astfel, din cei 10 elevi ajunsi la spital in ultimele doua zile, la Liceul Pedagogic exista confirmari pentru 3 copii din clase diferite, la cel Agricol au mai aparut doua cazuri, alti doi elevi de clasa a IX-a sint de la Liceul Sportiv si cel Pedagogic, iar un alt elev invata in clasa a V-a la Scoala Generala Valea Lupului.

Opt dintre cei 10 sint astfel confirmati, iar alti doi elevi sint tratati pentru ca au intrat in contact direct cu ei si prezinta simptomele noii gripe. Astfel, pe linga Liceul Agricol care s-a inchis de acum trei zile, acum si cel Pedagogic si-a inchis portile, inclusiv caminele. Scolile isi vor relua activitatea dupa 7 zile, conform protocolului. Astazi isi va relua activitatea Liceul "Garabet Ibraileanu".

Printre unitatile vizate de catre medici se numara si Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", unele camine fiind deja sub supraveghere, chiar daca nu au fost declarate focare. Nu doar elevii si studentii se afla in vizorul doctorilor, ci si cadrele didactice si profesorii universitari. Medicii spun ca unii dintre profesori sint in evidentele lor si se afla izolati la domiciliu pentru o perioada de 7 zile, timp in care isi urmeaza tratamentul.

Numai pacientii intra in spitale

Carantina continua si in spitalele iesene, tocmai pentru a preveni raspindirea virusului. Accesul vizitatorilor s-a restrictionat sau chiar interzis, iar pachetele ajung la pacienti prin intermediul asistentelor. In spitale intra in afara orelor de vizita doar persoanele care prezinta un bilet de trimitere sau cei care sint adusi in regim de urgenta.

Rudele care vor sa isi viziteze bolnavii din Spitalul de Boli Infectioase o pot face doar daca respecta un protocol. "In zonele in care exista sursa de infectie au acces vizitatorii doar dupa ce sint instruiti si primesc echipamente de protectie, masti si halate de unica folosinta. Am limitat accesul lor doar in timpul orelor de vizita", a adaugat dr. Dorobat.

La Spitalul "Sf. Spiridon", fiecare pacient are dreptul la un singur vizitator pe zi, iar una dintre portile de acces in unitate s-a inchis. La Spitalul de Copii "Sf. Maria", vizitatorii pot intra in spital doar in intervalul orar 14-15 si au acces doar pe holuri, nu si in saloane.

 La Spitalul de Neurochirurgie se permite intrarea persoanelor doar daca pacientii pe care au venit sa ii vada sint cazuri extrem de grave, iar la Spitalul "Sf. Ioan" este chiar interzis accesul. Pachetele sint preluate de catre personalul medical, iar cei care ajung in regim de urgenta sint triati dupa ce sint consultati simptomatic. Cei care prezinta infectii virale sint izolati si directionati catre Spitalul de Boli Infectioase.

Vaccinul conceput special impotriva virusului A/H1N1 va fi gata la sfirsitul lunii

Medicii spun ca este benefica purtarea mastilor si le recomanda iesenilor sa si le procure. Pericolul de a capata noua gripa este in spatiile inchise, spun doctorii, si nu pe strada. Astfel, iesenii sint sfatuiti de catre doctori sa poarte mastile in mijloacele de transport in comun si in incinte precum discoteci sau scoli.

Farmaciile au resimtit deja grija clientilor si au ajuns sa vinda peste 100 de masti pe zi, la un pret de aproximativ 50 de bani bucata. Unele dintre ele chiar si-au epuizat stocurile si asteapta mastile pe care le-au comandat. Angajatele spun ca inainte de a se raspindi gripa vindeau 100 de masti in 3 luni, iar acum vinzarile s-au intensificat foarte mult.

Iesenii vor beneficia si de vaccinurile impotriva gripei obisnuite, printre persoanele vizate fiind cele cu virsta de peste 65 de ani. "Directia va imparti luni, 9 noiembrie, aproximativ 45.000 de vaccinuri medicilor de familie. Acestea sint destinate persoanelor in virsta", a mentionat Marius Voicescu, purtatorul de cuvint al Directiei de Sanatate Publica (DSP).

Vaccinurile au fost achizitionate prin licitatie de la Institutul Cantacuzino la un pret de 9 lei bucata. Ele se regasesc si in farmacii si costa intre 30 si 40 de lei. Cit despre vaccinul conceput special impotriva virusului A/H1N1, acesta va aparea pe piata la sfirsitul lunii, conform Ministerului Sanatatii.

Vaccinul va fi distribuit gratuit, si nu se va regasi in farmacii. Printre cei vizati se numara copiii si cadrele medicale. Doctorii ii roaga pe iesenii care au simptomele gripei sa se prezinte mai intii la medicul de familie, si nu la specialist, pentru a nu bloca activitatea spitalelor.

Riscuri mai mari exista in cazul pacientilor cu boli cronice si acute

Raspindirea gripei in rindul iesenilor a creat panica, ca si aparitia unor statistici la nivel international privind mortalitatea in rindul celor bolnavi. Romania nu a inregistrat pina acum cazuri de deces din cauza virusului A/H1N1.

Medicii se feresc sa faca afirmatii cu privire la riscul vital sau o posibila rata de deces, tocmai pentru a nu crea panica. Pierderea vietii reprezinta insa un risc in cazul in care persoanele nu isi urmeaza tratamentul, iar cei cu sistemul imunitar scazut pot fi mult mai afectati, spun reprezentantii DSP.

Medicii paseaza insa responsabilitatea unor afirmatii de acest gen de la unul la altul. "Rata de mortalitate nu se poate sti, aceste studii se fac de catre epidemiologii din Directii sau Minister si la nivel mondial. Nu se ocupa clinicianul de observarea fenomenului, ci epidemiologul", a declarat dr. Dorobat.

Medicii epidemiologi ne ofera aproximativ aceeasi declaratie, doar ca schimba rolurile celor responsabili. "Situatia nu este lamurita foarte bine nici de catre specialistii de la nivel international. Sint persoane care au decedat si nu sufereau de boli cronice, de exemplu. Clinicianul este cel care se ocupa cu riscurile de imbolnavire sau cele vitale, in functie de evolutia pacientului", a explicat dr. Elena Duca, medic epidemiolog DSP.

Medicii din cadrul Spitalului de Boli Infectioase sustin si ei ca rata de deces este relativa, dar riscuri mai mari exista intr-adevar in rindul pacientilor cu boli cronice si acute. "Cred ca raspindirea gripei este uniforma si afecteaza preponderent populatia tinara. Cei in virsta au un sistem imunitar mai antrenat pentru ca au mai trecut printr-o pandemie. Sigur ca orice afectiune de acest gen survenita pe un teren cu afectiuni cronice sau acute este practic cireasa de pe tort, dar inca nu au fost remarcate cazuri deosebite. In Iasi nu avem pacienti cu risc vital si sper ca formele gripei sa ramina benigne", a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, seful Clinicii a IV-a din cadrul Spitalului de Boli Infectioase.

Comentarii