Actori romani primiti cu mare pompa la granita judetului

miercuri, 19 iunie 2002, 23:00
2 MIN
 Actori romani primiti cu mare pompa la granita judetului

Seniorii teatrului si filmului romanesc au fost primiti la Iasi cu cele mai mari onoruri. Aflind ca la Iasi vor veni 28 de mari actori romani, oficialitatile judetului s-au mobilizat ca si cum ar fi venit 28 de ministri. Subprefectul Valentin Soroceanu, Bogdan Barleanu, seful culturii iesene, insotiti de alti oameni din CJ si Prefectura, s-au urcat, ieri, in cinci masini si au plecat la Mircesti, locul de intilnire cu actorii. Convoiul care a parcurs 80 kilometri pina la Mircesti a fost insotit si de o masina a Politiei. Acolo, sefii judetului i-au intimpinat pe actori cu piine si sare. Coloana oficiala a fost deschisa de o masina a Politiei, la bordul careia s-a aflat Vasile Fetcu, seful Politiei Rutiere. Urmatoarele doua automobile i-au transportat la locul intilnirii pe subprefect si pe seful Inspectoratului de Cultura. Un microbuz a fost pus la dispozitia presei. Coloana a fost inchisa de un al cincilea automobil, transportindu-i pe directorul de cabinet al prefectului, Romeo Chelaru, si pe purtatorul de cuvint al Prefecturii, Cornel Simighian. "Vizita actorilor reprezinta o actiune initiata la nivel guvernamental, organizarea apartinind Ministerului Culturii si Cultelor. Totodata, este vorba de cei mai importanti actori ai scenei romanesti, ceea ce explica nivelul protocolului adoptat", a explicat Simighian.
Cei mai multi dintre actori au fost insotiti de rudele apropiate, delegatia insumind 48 de persoane. Actorii au fost cazati la Hotelul "Traian", in programul de ieri fiind inclusa si cina de la Hanul "Trei Sarmale". Actorii vor face astazi un tur al Iasului, vizitind Biserica "Sf. Nicolae", Biserica "Trei Ierarhi", Mitropolia, Bojdeuca din Ticau si Teiul lui Eminescu. Din grup vor face parte si Tamara Buciuceanu, Florin Piersic, Gheorghe Dinica, Alexandru Arsinel, Jean Constantin, Mitica Popescu, Stela Popescu si Stefan Iordache. Vizita se va incheia in jurul orei 15, cind seniorii filmului si teatrului se vor indrepta spre locul nasterii lui Eminescu, Ipotesti, in judetul Botosani. (A.Z.)

Comentarii