Catuse in scandalul pasapoartelor false

sâmbătă, 14 februarie 2004, 00:00
5 MIN
 Catuse in scandalul pasapoartelor false

In scandalul pasapoartelor false emise la Iasi incep sa zangane catusele. Fostul sef al Formatiunii Evidenta Informatizata a Persoanei (FEIP) Hirlau, agentul principal Ioan Corcodel, a mers ieri la audieri si a luat calea arestului IPJ. Dupa cinci ore de audieri, procurorii Parchetului Curtii de Apel l-au acuzat pe Corcodel ca a intocmit fise pentru eliberarea a sase carti de identitate si pasapoarte pe alte nume decit ale beneficiarilor acestor acte. Cu aceasta ocazie, s-a descoperit si mecanismul prin care se fabricau pasapoarte false, dar perfect legale. „S-a dispus retinerea, pentru 24 de ore, a lui Ioan Corcodel pentru abuz in serviciu in dauna intereselor publice, fals intelectual si uz de fals”, a declarat procurorul Iulia Diaconu care a lasat de inteles ca s-au pregatit si alte perechi de catuse. „Cei mici au fost ingropati de cei mari”, a comentat Corcodel inainte de a fi urcat in duba politiei pentru a fi dus in arestul IPJ. Modul de operare a lui Corcodel conduce la ideea ca acesta era numai un pion pe tabla de sah a pasapoartelor masluite din Iasi.
Vineri, 13, s-a dovedit a fi o zi cu adevarat ghinionista pentru Ioan Corcodel, fostul sef al FEIP Hirlau. Cu o zi inainte, acesta primise o „invitatie” din partea procurorilor pentru o discutie lamuritoare in privinta unor aspecte ale activitatii sale. Politistul s-a prezentat constiincios la ora stabilita in citatie: 10.00. Omul a simtit, insa, ca ceva nu este in regula si si-a chemat si un avocat. Odata cu cei doi, in biroul procurorului au intrat si politistii de la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog (CZCCOA) Iasi. Aproape 5 ore au durat audierile, timp in care Corcodel a fost asaltat cu intrebari de catre procurori.
Politistul era urmarit de opt luni
Anchetatorii pusesera ochii pe fostul sef de la FEIP Hirlau cu mai bine de 8 luni in urma. Din cercetarea initiala a reiesit ca politistul s-a ocupat cu procurarea de carti de identitate si pasapoarte pentru unii „binevoitori” ai lumii interlope din tara. Seful FEIP avea o metoda proprie de lucru. Din baza de date a Poltiei, care era pe mina sa, alegea acei locuitori care nu isi schimbasera buletinul cu carte de identitate. Odata ce era solicitat pentru un „serviciu”, Corcodel completa cu propria mina o cerere de eliberare a cartii de identitate cu datele unui concetatean. La cerere ar fi trebuit sa fie anexate copie dupa certificatul de nastere, copie dupa actul de casatorie si dupa cel de proprietate a spatiului in care locuieste solicitantul. Nici una din cele 6 cereri „smenuite” in perioada octombrie 2001 – octombrie 2002, nu avea aceste anexe. Mai mult decit atit, nici una nu era semnata de catre solicitantul adevarat si nici trecuta in registrul special al Politiei.
Unul dintre hotii de identitate era din Cluj si a fost arestat la Suceava
Fotografia, insa, era a celui care il contactase anterior. Actele plecau la Iasi, unde erau confectionate cartile de identitate. Odata obtinute aceste documente, Corcodel completa altele pentru eliberarea pasapoartelor. La sase persoane din Hirlau le-a fost astfel „furata” identitatea. Unul dintre „hoti” a fost arestat la Suceava, pe cind incerca sa intre in tara cu un astfel de pasaport fals. Constantin Nistor, din Cluj, un „obisnuit” al politistilor de la CZCCOA Cluj, a prezentat la vama un pasaport pe numele Neculau Lungu, din Hirlau. Alte trei persoane care umblau cu pasapoarte false au fost identificate si retinute, doi „hoti de identitate” plimbindu-se in continuare liberi. Ceea ce facea Corcodel s-a intimplat si la Iasi. Andrei Iulian Antal descoperise, in momentul in care solicitase sa-si faca pasaport, ca exista un astfel de act, chiar daca nu-l solicitase niciodata. O persoana, ramasa inca neidentificata, se plimba prin Europa cu poza sa, dar cu datele personale ale lui Antal. De altfel, surse apropiate anchetatorilor ne-au spus ca politistul din Hirlau ar fi lucrat mina in mina cu anumiti angajati de la SEIP Iasi. Este vorba de acei angajati care inchideau ochii cind veneau dosarele interesate de la Hirlau (lipsite de certificat de nastere, casatorie etc ) si eliberau cartile de identitate solicitate.
„Il mai ajutam cu o sticla de lapte, cu o gaina”
Fostul sef al FEIP Hirlau este casatorit de mai bine de 5 ani si are trei copii minori. Sotia lui nu lucreaza, singurul venit al familiei fiind salariul lui Corcodel. Parintii politistului sint din Cotnari si ieri seara vestea retinerii a cazut ca un trasnet pe capul lor. Fratele politistului, Petru Corcodel, a declarat ca Ioan era un baiat linistit, cu frica lui Dumnezeu. „Sta cu chirie intr-un apartament in Hirlau. Noi sintem cei care il mai ajutam cu o sticla de lapte, cu o gaina, la noi la tara se mai gasesc. Nu ne-a spus niciodata ca are probleme, ca are greutati. Nici nu stiu cum sa-i spun mamei ca este bolnava cu inima. Nu pot sa cred ca a facut asa ceva”, a sustinut Petru Corcodel, fratele politistului. In 2003, Ioan Corcodel a fost mutat la Politia din Tirgu Frumos. Decizia a apartinut sefului sau, comisarul sef Ion Curcan, seful SEIP Iasi, fara a se cunoaste deocamdata motivul transferului.
„Si-a recunoscut faptele”
La iesirea din biroul procurorului, avocatul politistului, Ionel Nichita, a declarat ca acesta a recunoscut ca a completat cererile de eliberare a actelor de identitate. „A recunoscut acest lucru. Vom vedea cum ne vom construi apararea in functie de probele pe care le vom administra”, a mentionat avocatul Nichita. Ioan Corcodel si-a sustinut nevinovatia pe tot parcursul anchetei. „S-au legat de mine degeaba. Cei mici sint ingropati de cei mari”, a comentat politistul. Iulia Diaconu, procurorul care instrumenteaza cazul, a lasat sa se inteleaga ca aceasta retinere este prima dintr-o lunga serie ce va urma. „Pe masura desfasurarii cercetarii, vom comunica daca se vor lua alte masuri si fata de alte persoane”, a declarat procurorul Diaconu. (Vasile MIRON)
Lista destituirilor in scandalul pasapoartelor false
Controlul venit de la Bucuresti in urma cu o luna s-a lasat cu taieri la singe in conducerea SEIP Iasi.
Comisarul sef Ion Curcan, seful SEIP – destituit si reducerea cu 20% a drepturilor salariale pe trei luni;
Comisarul Daniel Staicu, sef la inmatriculari auto – destituit si reducerea cu 20% a drepturilor salariale pe trei luni;
Subcomisarul Sorin Gaita, sef Biroul Pasapoarte – pus la dispozitia conducerii Inspectoratului;
Comisarul sef Ioan Aprofirei, adjunctul sefului SEIP, responsabil de relatiile cu strainii – pus la dispozitia conducerii Inspectoratului;
Sobcomisarul Viorel Scutaru, sef Birou pentru Straini – sanctionat cu mustrare scrisa pentru neglijenta in indeplinirea indatoririlor de serviciu;
Subcomisar Mariana Filip, sef Birou Evidenta Populatiei – sanctionata cu mustrare scrisa pentru neglijenta in indeplinirea indatoririlor de serviciu;
Inspector principal Cristian Maxim, seful Biroului Informatica – sanctionat cu mustrare scrisa pentru neglijenta in indeplinirea indatoririlor de serviciu;
Agent sef adjunct Simona Romascu, gestionar in cadrul Biroului Pasapoarte – sanctionata cu mustrare scrisa pentru neglijenta in indeplinirea indatoririlor de serviciu. (V.M.)

Comentarii