Cazul profesoarei care isi face elevii „morti-vii”, analizat ieri de ISJ

marți, 07 iunie 2005, 23:00
2 MIN
 Cazul profesoarei care isi face elevii „morti-vii”, analizat ieri de ISJ

Profesoara Elena Misca, de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, care refuza sa intre la ore de la inceputul anului scolar pe motiv ca elevii ei sint „morti-vii” le da si acum batai de cap inspectorilor scolari. Cazul Elenei Misca a fost discutat ieri in comisia de disciplina a Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), chiar la cererea profesoarei, care a contestat in urma cu citeva zile o sanctiune data de conducerea Colegiului „Asachi”. Pentru ca refuza sa intre la ore si a lipsit nemotivat saptamini intregi de la scoala, profesoara a primit din partea conducerii liceului un „avertisment”, a doua sanctiune din Statutului Cadrelor Didactice. „Intr-un memoriu catre ISJ, profesoara se arata nemultumita ca i-au fost taiate mai multe ore, ore pe care insa nu le-a sustinut, de sanctiunile primite in scoala, spunind ca «directorii liceului nu au drepturi legale si nici cetatenesti pentru a o sanctiona». Profesoara a cerut ca situatia ei sa fie reanalizata de ISJ”, a spus ieri Camelia Gavrila, inspectorul scolar general. Desi comisia s-a intrunit la solicitarea ei, profesoara Misca nu s-a prezentat ieri la discutia cu membrii comisiei de disciplina, astfel ca acestia au mentinut sanctiunea data de scoala. Membrii spun insa ca profesoara ar putea fi data afara din invatamint daca refuza sistematic sa-si faca controlul psihologic, obligatoriu in cazul profesorilor prin Codul Muncii. Elena Misca este fosta pacienta a Spitalului „Socola”, in februarie 2002, dupa cum reiese dintr-un concediu medical depus la scoala, iar elevii acesteia povestesc ca sint „terorizati de ani de zile” de comportamentul profesoarei. „In timp ce facea prezenta, doamna profesoara m-a ridicat in picioare, mi-a spus ca nu am drepturi cetatenesti si mi-a cerut certificatul de deces”, ne-a relatat o eleva de clasa a XII-a directiunii scolii, despre comportamentul profesoarei Elena Misca. „Ne striga mai tot timpul «proxeneti», «mutilatori», «morti-vii» si «membri MISA»”, ne-a povestit un elev dintr-a XII-a H, la care profesoara preda disciplina de profil. Dupa un an scolar in care orele profesoarei Misca au fost tinute de alti profesori, ISJ se chinuieste si acum sa gaseasca o solutie in acest caz. „La dosarul pe care il are la scoala, profesoara a depus si o cerere de pensionare. Sa speram ca isi va mentine cererea”, a spus ieri Nelu Tudorache, membru in comisia de disciplina a ISJ. Daca profesoara isi va retrage cererea, atunci aceasta a putea fi data afara din invatamint numai daca refuza sistematic sa-si faca un control psihologic si dupa ce i se aplica toate sanctiunile din Statutul Cadrelor didactice. (Marinela RATA)

Comentarii