Irina Schrotter aduce la Iasi creatii ale marilor case se moda occidentale

miercuri, 29 martie 2000, 23:00
2 MIN
 Irina Schrotter aduce la Iasi creatii ale marilor case se moda occidentale

Iasul va fi, astazi si miine, capitala modei romanesti si europene. Contra unui bilet de 250.000 de lei, iesenii vor admira pe scena Teatrului National cele 95 de manechine care vor prezenta 16 colectii de moda, la Festivalul International de Moda "Eurobit 2000". Pe scena "Nationalului" iesean, manechine intre 14 si 16 ani, cu "fete inocente", care "se poarta acum" – dupa cum am aflat de la Irina Schrotter, organizatoarea festivalului – vor prezenta pe acorduri de muzica, intr-un spectacol ce se doreste a fi inedit, colectii de vara, cit si colectii de lenjerie de corp si de "home wear" (imbracaminte de casa) apartinind unor case de mode celebre in lume: Nina Ricci, Yves Saint Laurent, Christian Dior. Dintre casele de moda romanesti vor fi prezente "Irina Schrotter", "Dumarex Fashion", "Jolidon", Catalin Botezatu, la care se adauga colectiile unor debutanti in domeniu, Cristian Samfira si George Hojbota. "In colectia Yves Saint Laurent, ia romaneasca sta la mare cinste. Si colectia mea contine prelucrari ale iei romanesti in culori foarte vii. Voi avea o colectie foarte intens colorata, puternic accesorizata cu cristale", a spus Irina Schrotter. Vor fi lansate si colectii de lenjerie de corp pentru barbati, festivalul nefiind "exclusiv feminin". Fiecare colectie va delecta spectatorii si telespectatorii – care pot urmari integral festivalul pe TV Romania 1 – timp de 20 de minute. Debutantii beneficiaza doar de cite 10 minute pentru fiecare colectie. Alaturi de posturile de televiziune romanesti va fi prezent postul de moda privat "Fashion TV" – noutatea si marea victorie a festivalului, in opinia Irinei Schrotter. "Este pentru prima oara cind creatiile romanesti vor putea fi urmarite de 275 de milioane de telespectatori", a spus producatoarea Festivalului International de Moda "Eurobit 2000", numit astfel de la numele sponsorului principal, "Eurobit Expert Center". (Emilia CHISCOP)

Comentarii