Licitatie de 8 milioane de dolari pentru incalzirea iesenilor

sâmbătă, 22 noiembrie 2003, 00:00
1 MIN
 Licitatie de 8 milioane de dolari pentru incalzirea iesenilor

Incalzirea pe iarna aceasta ii costa pe ieseni aproape 15 milioane dolari. Transa cea mai mare, de 8 milioane dolari, a fost cheltuita la sfirsitul acestei saptamini. La Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), a avut loc licitatia pentru achizitionarea a 20.000 tone de pacura si 80.000 tone de huila. Licitatia a fost organizata de MAI intrucit fondurile provin dintr-un imprumut bancar garantat de Guvern. Deocamdata, nici un fel de date nu au fost facute publice. „Licitatia a avut loc in doua zile, joi si vineri, dar rezultatele se vor cunoaste cel mai devreme intr-o saptamina”, a precizat Neculai Parasc, purtator de cuvint al CET. Acesta a adaugat ca cele 8 milioane dolari vor fi returnate de CET, in decursul anului 2004. Anterior licitatiei, secretarul de stat in MAI Ilie Stefan aratase ca la licitatie vor fi acceptate numai firme „cu traditie”, care sa poata asigura furnizarea combustibilului. La CET Iasi au mai avut loc doua licitatii pentru combustibil, care au costat societatea peste 6 milioane de dolari. (C.P.)

Comentarii