O familie din zece isi permite o saptamina de concediu

sâmbătă, 20 iulie 2002, 23:00
2 MIN
 O familie din zece isi permite o saptamina de concediu

Noua familii de romani din zece nu-si pot permite sa plateasca o saptamina de concediu in tara sau in strainatate. 6,8% din familiile de la noi se rezuma la o saptamina de vacanta in tara, pe cind doar 0,8% isi permit sa petreaca o saptamina in strainatate.
Daca nu pleaca in concediu, nici macar bucuria unei mese la restaurant, cel putin o data pe luna, nu si-o pot permite decit 3,9% dintre familiile de romani.
O ancheta facuta de Institutul National de Statistica releva ca 20,2% din familiile de tineri intre 18 si 24 se pot bucura anual de o saptamina de relaxare in tara sau in strainatate, in timp ce dintre familiile de pensionari numai 2,7% au aceasta bucurie.
Patronii sint cei in care isi permit in proportia cea mai mare o saptamina de concediu. Astfel, dintr-o suta de familii de patroni, 40 fac o saptamina de vacanta in tara, iar 10 isi pot permite si o saptamina in strainatate.
Interesant este ca daca 83,9% din familiile care au venituri nete cuprinse intre 19 si 23 de de milioane de lei pe luna pleaca o saptamina in concediu, la familiile cu venituri nete cuprinse intre 23 si 30 de milioane de lei, procentul celor care fac o saptamina de concediu este mai scazut, de numai 40,6%.
Europa este departe
Numarul romanilor care-si pot permite o saptamina de concediu este cu mult mai mic fata de cel al cetatenilor din Europa. De exemplu, numai 12% din familiile de germani nu-si pot permite o vacanta de o saptamina, in timp ce in Olanda numai 14 familii dintr-o suta nu pot suporta cheltuiala unei saptamini fara griji.
Din o suta de familii de danezi, 15 n-au bani pentru concediu, iar in Austria 24% din familii nu-si pot permite un concediu. Urmatorii intr-un top al "defavorizatilor" din acest punct de vedere sint belgienii (cu un procent de 26%) si britanicii, cu 36%. La vecinii din Irlanda, dintr-o suta de familii 37 stau tot anul acasa, in timp ce la italieni, 40 de familii dintr-o suta nu-si pot permite o saptamina de concediu. "Saracii" Europei de Vest sint portughezii, care in proportie de 60% declara ca nu au bani pentru a pleca in vacanta. (Ana PRODAN)

Comentarii