O judecatoare a dat o lovitura de 5 miliarde

luni, 08 decembrie 2003, 00:00
4 MIN
 O judecatoare a dat o lovitura de 5 miliarde

In 1991, Dan Pavelescu a cerut sa-i fie retrocedata o suprafata de 8.690 metri patrati de pamint in Breazu, la adresa soseaua Iasi – Breazu, nr. 6, mostenire de la parintii sai, Petru si Maria Pavelescu. Inainte de 1989, pamintul familiei Pavelescu fusese colectivizat, intrind in administrarea unui CAP. Comisia judeteana de fond funciar a eliberat titlul de proprietate 181.232, prin care lui Dan Pavelescu i se recunostea dreptul de proprietate pentru intreaga suprafata de 8.690 metri patrati la Breazu, in extravilanul Iasului. Acest titlu a fost insa atacat in instanta de o persoana, Gheorghe Alexandru, in 1992. Acesta a adus acte prin care demonstra ca detine 1.400 metri patrati de pamint din cei 8.690 ai familiei Pavelescu. Conform documentelor depuse de Alexandru la proces, terenul de 1.400 metri patrati ii fusese dat de CAP Rediu, in 1974. Conform Legii Fondului Funciar 18/1991, lui Alexandru i s-a validat dreptul la cei 1.400 metri patrati la Breazu. In acelasi timp, conform aceleiasi Legi 18/1991, familiei Pavelescu trebuia sa i se dea un alt teren, de 1.400 metri patrati, in compensare.
Invirteli cu pamint
Familia Pavelescu a fost de acord cu solutia compensarii de pamint. Mai mult decit atit, a venit si cu sugestii, cerind cei 1.400 metri patrati chiar in inima Copoului. „Aceasta posibilitate (a compensarii – n.r.), arata petentii (familia Pavelescu – n.r.), este realizabila, in conditiile in care suprafata de 1.370 metri patrati situata in strada Gh. Asachi nr.15 se afla in administrarea Primariei, (…) atribuirea constituindu-se si ca act reparator, in conditiile in care Pavelescu Petru (tatal lui Dan Pavelescu – n.r.) a detinut in strada Gh. Asachi nr.11 o suprafata de teren de 0,40 ha care a fost preluata de Primarie”, se arata in sentinta civila 4.571/1992. Ca urmare, instanta decide simplu: lui Pavelescu nu i se mai dau 8.690 metri patrati la Breazu, ci numai 7.290 metri patrati. Restul de 1.400 metri patrati la Breazu ii sint acordati lui Gheorghe Alexandru. Aceeasi instanta mai decide ca familiei Pavelescu sa-i fie acordata, in compensare, 1.370 metri patrati pe strada Gh. Asachi nr.15, in intravilanul Iasului. Intimplator sau nu, sotia lui Dan Pavelescu, Georgeta, fusese secretara Primariei Iasi pina in 1992. In aceasta calitate, Georgeta Pavelescu stia terenurile bune din Iasi ca pe propriul buzunar.
Judecatoarea n-are acte pentru pamintul din Copou
Pare o intelegere benefica pentru toata lumea. Atit ca este ilegala, conform juristilor Prefecturii. Cel mai mare impediment este ca terenul dat in compensare in Asachi este in intravilan, in timp ce suprafata din Breazu este in extravilanul Iasului. „Legea interzice expres sa se faca transferuri din extravilan in intravilan”, a spus sec Marian Tudoran, jurist specializat pe legile de fond funciar. In al doilea rind, pe terenul cerut de familia Pavelescu in Copou ca „act reparator” nu exista nici un fel de acte de mostenire. A recunoscut acest lucru chiar judecatoarea Georgeta Pavelescu. „Intr-adevar, nu am nici un act care sa arate ca Petru Pavelescu, socrul meu, a detinut pamint pe strada Gheorghe Asachi”, a declarat judecatoarea Pavelescu. Cu alte cuvinte, ceea ce invocase familia Pavelescu in sentinta civila 4.571/1992 este fals. In al treilea rind, sint dubii si in legatura cu legitimitatea cererii celui care a contestat titlul pentru pamintul din Breazu, Gheorghe Alexandru. Acesta declarase la procesul din 1992 ca are dreptul la 1.400 metri patrati in Breazu pentru ca isi facuse acolo o casa si pusese vie. Ceea ce a infirmat tot judecatoarea Georgeta Pavelescu. „Dom’le, Alexandru asta nici nu a dat pe la Breazu, iar in 1994 a si vindut pamintul”, a spus judecatoarea.
Condensare de VIP-uri pe teren
Pe terenul de 1.400 metri patrati de la Breazu nr. 6 locuieste acum familia Nazarie. „Eu am cumparat in 1994, aici, cit e casa si curtea. Restul terenului e al lui Pavelescu”, a spus Gheorghe Nazarie. Gheorghe Alexandru nu a putut fi contactat de reporterii „Ziarului de Iasi”. „Cred ca a si murit”, a spus judecatoarea Pavelescu despre acesta. Aceste date au mai putina importanta pentru familia judecatoarei. Ceea ce e cu adevarat important este ca aceasta are titlu pe terenul din Copou, in suprafata de 1.400 metri patrati. La pretul pietei, pamintul valoreaza intre 112.000 si 140.000 euro. „In zona Copou, linga Universitate, un metru patrat de pamint costa intre 80 si 100 de euro, daca pe teren se poate construi”, a aratat Bogdan Ciuhodaru, patronul agentiei imobiliare „Terra”. De altfel, judecatoarea Pavelescu a si vindut cea mai mare parte din teren. O parcela importanta a fost vinduta avocatului Adrian Mogos, care si-a si ridicat o vila acolo. O alta bucata din pamintul de pe Asachi se pare ca a fost vinduta medicului Adrian Costin, care a inceput ridicarea unei vile. (Catalin PRISACARIU)
caseta:
Memoriu la Ministerul Justitiei
Judecatoarea Georgeta Pavelescu a fost acuzata de fals si uz de fals de Gheorghe Gugiuman, profesor la UTI. Acesta a trimis un memoriu, in 2002, Ministerului Justitiei, prin care o reclama pe Pavelescu. „Aceasta judecatoare a primit terenul in Copou pe un fals. Socrul ei, Petru Pavelescu, nu a avut niciodata pamint pe Asachi, ci numai a fost chirias intr-un imobil, la numarul 11”, a spus Gugiuman. Acesta detine si acte de la Arhivele Statului prin care poate demonstra acest lucru. Gugiuman a acuzat-o pe Pavelescu ca ar fi intrat pe terenul lui in mod abuziv. „Eu am pamint linga terenul care i s-a dat judecatoarei pe Asachi. Pavelescu a intrat cu aproape 100 de metri patrati si pe terenul meu”, a mai spus Gugiuman. Acesta a intentat proces pentru rezolvarea acestei probleme, in care a fost reprezentat de avocatul Adrian Mogos. „Am pierdut, cu Mogos. Imediat dupa ce m-a reprezentat, Mogos a cumparat pamint de la Pavelescu”, a mai spus Gugiuman. Memoriul trimis de acesta la Ministerul Justitiei a ajuns, in cele din urma, spre solutionare, la Parchetul de pe linga Judecatoria Iasi. Pe 27 octombrie, anul acesta, Gugiuman a primit urmatorul raspuns: „Va facem cunoscut ca plingerea dumneavoastra a fost respinsa, intrucit fapta sesizata a implinit termenul de prescriptie prevazut de lege”. Raspunsul este semnat de prim-procurorul Daniel Ticau. (C.P.)

Comentarii