Pakistanez arestat pentru rapirea unui tinar de 17 ani

miercuri, 17 martie 1999, 00:00
2 MIN
 Pakistanez arestat pentru rapirea unui tinar de 17 ani

Procurorii ieseni au arestat ieri un pakistanez, invinuit ca l-a rapit pe fiul unui om de afaceri din Iasi. Patronul firmei "Elegant" SRL din Tibanesti, Constantin Dodita, i-a trimis pakistanezului Hussain Mushtag (36 de ani), in luna decembrie a anului trecut, marfuri in valoare de 3.000 de dolari, care nu au fost achitate de Hussain Mushtag. Pentru a acoperi datoria pakistanezului fata de tatal sau, tinarul Bogdan Dodita, cel care a transportat marfa la Bucuresti, a cerut de la Hussain Mushtag suma de 5000 de dolari cu titlu de imprumut pentru o luna de zile, cu o dobinda de 20%. Din acesti bani, Bogdan i-a restituit 3000 de dolari, urmind sa-i dea si diferenta. Dupa doua luni, pakistanezul a recalculat dobinda si a ajuns la suma de 6120 de dolari, insa Bogdan a refuzat sa-i dea diferenta. Pe 13 martie a.c., Bogdan Dodita se afla in Iasi, la un unchi de-al sau. Seara tirziu, Hussain Mushtag i-a cerut tinarului sa mearga cu el la Tibanesti, pentru a-si recupera cei 6120 de dolari. Pakistanezul a urcat copilul intr-un microbuz, cu numarul de inmatriculare IS-10 EVA, in care se mai aflau inca cinci persoane, despre care Bogdan sustine ca erau agenti de paza de la F.G.M. Pe drum, Bogdan si-a dat seama ca, de fapt, se indreptau spre Bucuresti si i-a cerut pakistanezului sa opreasca masina. Acesta insa si-a continuat drumul si nu l-a lasat sa sune de pe telefonul sau mobil. Ajunsi pe 14 martie in Bucuresti, Bogdan a fost dus in apartamentul lui Hussain Mushtag din cartierul Rahova, unde se aflau mai multi membri ai familiei acestuia. Tinarul rapit a fost tinut toata ziua sub observatie de catre pakistanez, care i-a permis pina la urma sa ia legatura telefonic cu parintii sai. Seara, in jurul orelor 20,00, Bogdan a "scapat" de sub paza, fiind lasat intr-o camera pentru a dormi. Profitind de ocazie, el s-a dus in balcon si, dupa ce si-a facut curaj, a sarit de la etajul I, reusind sa fuga. Tinarul s-a refugiat la un liceu adventist, apoi a luat legatura cu Politia Iasi, fiind indrumat la Politia din Capitala. Bogdan a declarat anchetatorilor ca pakistanezul nu a fost violent cu el. Hussain Mushtag a fost retinut pe baza de ordonanta si adus la Iasi. Pakistanezul si-a recunoscut fapta in timpul anchetei, motivind ca a vrut sa-si recupereze banii. El sustine ca tatal lui Bogdan a mai imprumutat 5000 de dolari de la un iranian, bani pe care nu i-a restituit. Procurorii ieseni au emis ieri un mandat de arestare pe numele lui Hussain Mushtag pentru 30 de zile, sub acuzatia de lipsire de libertate. El risca o pedepasa cuprinsa intre 5 si 12 ani de inchisoare. (N. MANOLIU)

Comentarii