Procurorul Pretula este „judecat” azi de Consiliul Superior al Magistraturii

miercuri, 14 iulie 2004, 23:00
2 MIN
 Procurorul Pretula este „judecat” azi de Consiliul Superior al Magistraturii

Un procuror iesean se afla pe lista neagra a Ministerului Justitiei. Alaturi de acesta se mai regasesc alti 10 magistrati din tara care au fost sanctionati administrativ in ultimii ani. Astazi, Consiliul Superior al Magistraturii va trebui sa decida daca, in aceste cazuri, a fost incalcata conditia bunei reputatii de care trebuie sa se bucure un magistrat. Procurorul Vasilii Pretula de la Parchetul de pe linga Tribunalul Iasi este mentionat pe lista ministerului pentru sanctiunea administrativa primita in cazul „Capriorul”. „Am fost sanctionat o data, nu inteleg ce se va discuta miine. O persoana nu poate primi doua sanctiuni pentru aceeasi fapta”, ne-a declarat procurorul Pretula. In octombrie 2001, acesta, impreuna cu avocatul Alfred Tapliuc si alte doua persoane, a fost retinut de politistii de frontiera pe raza comunei Probota. In masina avocatului Tapliuc a fost gasit un caprior impuscat. Cei patru vinatori au sustinut ca animalul a fost gasit ranit si ca i-au dat lovitura de gratie, conform unui cod vinatoresc. Cazul a fost instrumentat de procurorul Adrian Idriceanu care a decis scoaterea de sub urmarire penala a celor patru, pe baza articolului 18 indice 1, si sanctionarea lor administrativa cu amenda de 7 milioane de lei. Rezolutia a fost atacata in instanta de vinatori. Demersul s-a intors impotriva lor deoarece amenda a fost marita la 10 milioane de lei. Procurorul Pretula si avocatul Tapliuc nu au platit amenda. „Am considerat ca sintem nevinovati. Ni s-a spus ca ceilalti doi colegi au achitat recunoscindu-si astfel vinovatia. Este o interpretare total gresita. Eu am primit un calificativ de satisfacator pentru activitatea din acel an. Nu cred ca mai poate cineva sa imi mai dea o alta sanctiune. Ar fi trebuit sa fiu chemat la Bucuresti daca se discuta sanctiunea mea pentru a putea sa ma apar”, ne-a spus procurorul Pretula. In comunicatul ministerului, purtatorul de cuvint al MJ, Alina Tonigaru, mentioneaza ca „in cazul unui alt procuror – care a fost cercetat si pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala, fiind amendat administrativ – recent s-a dispus redeschiderea anchetei si reluarea urmaririi penale”, fara a se preciza numele procurorului. „Nu este vorba despre mine. Conform noilor proceduri, inceperea urmaririi penale se aduce imediat la cunostinta invinuitului. Or eu nu am primit nici o adresa si nici nu mi s-a comunicat ceva in acest sens. Nu stiu ce se va discuta la sedinta Consiliului Superior al Magistraturii. Vom vedea”, a concluzionat procurorul Pretula. (V.M.)

Comentarii