Scoala din Iasi cu cei mai putini elevi

Elevii Scolii de la Tabara Noua, un satuc parca uitat de lume, situat la peste 25 de kilometri departare de Iasi, invata in „cerc restrins”. De nevoie, nu de altceva. In satul lor cu doar 20 de case si tot atitea familii nu sint decit sase copii de clase primare. „Unu’ la Ciobanu, unu’ la Rascarache, unu’ la Ciorogariu, unu’ la Lupu, altul la Neculcea si o fata la Stoica. Sint sase, nu?” numara elevii, ca in Caragiale, Dumitru Filip, ingrijitorul scolii. „Ei, ar mai fi unul mai la deal, dar pe acela nu-l dau parintii la scoala. Zic ca nu au bani”, tine sa adauge nea’ Dumitru. Asa ca cei sase sint singurii elevi ai scolii din tot satul. Jumatate fata de numarul locurilor din banci. Scoala din Tabara Noua are, potrivit statisticilor, cei mai putini elevi din judet.
„Doamna e la oras, la semnat cecuri de alocatii”
Bucuros de ii zimbea si barbia ca au venit oaspeti in satul lui, nea’ Dumitru e foarte ospitalier. Ne conduce imediat la scoala, intr-o joi, pe la ora 12, cind stiam noi ca elevii ar trebui sa termine programul. Ghinion insa. Nici picior de elev sau de invatatoare. „Sa stiti ca nu e nimeni. Copiii au stat pina la 10:30 in clasa, dar nu a venit doamna. E plecata la Iasi, la semnat niste cecuri de alocatii”, ne explica tot nea’ Dumitru, care ne invita inauntru, sa ne arate ce au facut francezii aceia care inca din 1996 ii tot ajuta. Asa s-a ridicat cladirea scolii. Tot francezii, printr-o fundatie ce a colaborat cu primaria, le-au adus si bancile, tabla, hartile, catedra si dulapurile. Scoala arata ingrijit. E curat inauntru. Chiar de cum intri, dai intr-un holisor de cel mult doi metri patrati. Cum, in general, scolile de la tara sufera la capitolul lux, primul lucru care te surprinde in hol la scoala de la Tabara Noua este gresia de pe jos. Imediat in dreapta e locul unde copiii isi fac probabil toaleta. Un recipient cu robinet, din tabla, sta lipit de perete. Alaturi, in cuier, e asezat un prosop. „Ei, aici se spala copiii pe miini, inainte sa manince cornul si laptele”, spune nea’ Dumitru. «Luxul» incepe sa se piarda in celelalte incaperi. Podeaua cancelariei si a clasei in care stau elevii e numai din lemn. Usile si geamurile la fel, vopsite in verde. Fara elevi sau invatatoare, scoala pare sa fie o casa parasita in care orice cuvint se aude cu ecou. Cancelaria, care joaca si rolul de sala de protocol, cum ne lamureste nea’ Dumitru, este singura camera care are covor. Rufos, vechi, dar persan. Linga biroul cu doua scaune al singurei invatatoare a scolii e pregatita de iarna o soba cu motorina. „Iarna e ger aici. Copilasii stau, saracii, inghetati in sala de clasa de dincolo. Asa ca am adus soba asta, si la iarna, daca n-om avea lemne, cu soba asta ne incalzim”, marturiseste ingrijitorul scolii. Si nu exagereaza deloc in privinta frigului. Daca intri in clasa in care elevii incep orele in fiecare dimineata dupa 8 iti ingheata si sufletul. Si iarna inca nu a venit. In clasa sint opt banci de cite doua locuri, asezate pe doua rinduri. 16 locuri in total.
Clasa a IV-a, pe rindul de la perete
Cei sase elevi nu se pot plinge ca nu au unde sta cind vin la scoala. Daca vor, se pot aseza cite unul in banca si tot ar mai ramine locuri libere. Nici bine nu terminam de vizitat scoala ca pe poarta intra un baietel de vreo 10 ani, timid, cu o galeata in mina. „A, uitati un elev. Vino, ma incoa’!”, striga dupa el nea’ Dumitru. Adrian este in clasa a IV-a. Pentru ca joi nu a facut ore, si-a permis sa se ocupe de gospodarie. „Nu am facut ore astazi, ca nu a venit doamna, asa ca am fost pina in deal la vitica noastra sa-i dau apa”, povesteste baiatul, care se ofera sa-si cheme si ceilalti colegi de prin sat la scoala. Nici nu e greu sa-i convoace. Se cunosc bine intre ei si nu se cearta niciodata. Se mai alearga doar din cind in cind prin clasa spre disperarea lui nea’ Dumitru, necajit ca elevii ridica praful in sus. „Noi invatam pe grupe. Cei de-a IV-a stau pe rindul de la perete in primele doua banci. Eu, care sint intr-a II-a, stau pe rindul de la geam in a doua banca. Iar Gabi, care este in clasa I, sta in fata mea”, spune Andreea Stoica, eleva la scoala din Tabara Noua. „Noua ne place foarte mult matematica. Doamna ne pune intodeauna «foarte bine» daca rezolvam exercitiile corect”, sare sa povesteasca si Lacarmioara Lupu, eleva in clasa a IV-a. Elevii adunati in scoala chiar si in lipsa invatatoarei sint imbracati extrem de saracacios, cu haine vechi si murdare. „Noi nu avem uniforme. Venim la scoala cu hainele noastre bune”, spune Adrian. Vorbareti, elevii de la Tabara Noua povestesc ca zilele lor la scoala se repeta zilnic. Se trezesc pe la 7, ca la 8 sa fie in clasa. Fac o ora de matematica sau romana, dupa care la 10 iau dejunul. „Laptele si cornul sint aduse de invatatoare in traista dimineata, de la scoala Tabara, unde are si ea casa”, spune nea’ Dumitru. Invatatoarea Nicoleta Cujba face zilnic cite sase kilometri naveta dus – intors de acasa pina la scoala din Tabara Noua. Cu traista de cornuri si lapte dupa ea. (Marinela RATA)