Urmasa matematicienilor Myller va primi 1,1 miliarde de la stat

joi, 24 martie 2005, 00:00
2 MIN
 Urmasa matematicienilor Myller va primi 1,1 miliarde de la stat

Magistratii Curtii de Apel au batut in cuie soarte celor 3 kilograme de aur cerute de Ana Ruxandra Myller. Instanta a dispus ca BNR sa o despagubeasca pe femeie pentru cele 463 de monede de aur confiscate bunicii ei Vera Myller in 1969. Suma a fost estimata la 1,1 miliarde lei. Dupa ce in septembrie anul trecut Tribunalul a dispus ca femeii sa ii fie inapoiata contravaloarea monedelor, ea a fost purtata din nou prin salile de judecata. Motivul a fost recursul formulat de Ministerul Finantelor (MF) si de BNR, care s-au dezis de a fi puse la plata, cerind judecatorilor sa gaseasca pe altcineva sa o despagubeasca pe femeie. Desi recursul MF a fost admis, nu la fel s-a intimplat si in cazul BNR, care a ramas singura institutie in masura sa plateasca. Este vorba de cea mai mare cantitate de aur ceruta in vreo instanta ieseana, solicitata de catre nepoata unui cuplu celebru de matematicieni si profesori universitari, Vera si Alexandru Myller. Monedele in cauza au fost ridicate de fosta Procuratura de la Vera Myller, care a fost si cercetata penal pentru detinerea acestei averi. Matematiciana, nascuta Lebedev, era descendenta unei familii de nobili rusi din Sankt Petersburg. Potrivit unei expertize depuse la dosar, Ana Myller ar fi trebuit sa primeasca in schimbul celor aproape 3 kilograme de aur care fusesera depuse in tezaurul BNR o suma de bani care depasea 1,1 miliarde lei. S-a ajuns la aceasta decizie deoarece, in timpul procesului, reprezentantii BNR au sustinut ca cele 463 de monede de aur nu s-ar mai afla in tezaurul national, si deci nu ar mai putea fi returnate in natura. (Geanina JINARU)

Comentarii