Vom avea consilieri locali de proximitate?

vineri, 09 iulie 2004, 23:00
1 MIN
 Vom avea consilieri locali de proximitate?

Consilierii locali ar putea primi in grija cite un sector din Iasi. Ei ar urma sa tina audiente cu cetatenii din zona, pentru a afla problemele cu care se confrunta. Saptaminal, consilierii ar urma sa prezinte in Consiliul Local rapoarte privind plingerile si solicitarile cetatenilor. „Consilierii sint reprezentantii cetatenilor in plenul Consiliului Local (CL – n.red.), si este firesc sa fie preocupati de problemele acestora. Cea mai buna metoda de a cunoaste pasurile oamenilor este de a merge intre ei”, a declarat viceprimarul Constantin Neculau, autorul initiativei.
Propunerea lui Neculau va fi supusa aprobarii CL in cadrul sedintei in plen de la sfirsitul acestei luni. Conform legii, consilierii isi primesc indemnizatia in baza participarii la sedintele in comisii sau in plen, fara a avea nici o alta obligatie. „Vom miza pe bunul simt al consilierilor. Nu cred ca vor exista voturi impotriva unei astfel de initiative”, a apreciat viceprimarul. (Alex ZANOAGA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii