Iesenii pot vota zonele cele mai murdare din preajma orasului

vineri, 06 aprilie 2012, 20:05
1 MIN
 Iesenii pot vota zonele cele mai murdare din preajma orasului

Votul poate fi exprimat pe site-ul www.letsdoitromania.ro . In acest an, va fi zi de curatenie nationala pe 12 mai. Initiatorii proiectului „Let’s do it, Romania!" au simplificat modalitatea de cartare (realizarea hartii online a deseurilor, n.r.) pentru aceasta noua editie. „In afara de modalitatea clasica de cartare, voluntarii pot utiliza si aplicatii pe mobil pentru a carta in timp real. In acest moment, este disponibila aplicatia gratuita pentru iOS (folosit pentru IPhone), urmind ca in curind sa fie finalizata si aplicatia pentru sistemul Android. Mormanele identificate vor fi curatate de voluntari pe 12 mai, cind e Ziua de Curatenie Nationala", a explicat Ramona Iacobute, coordonator Comunicare al echipei „Let’s do it, Romania!" din Iasi. Cartarea se va face, de asemenea, in maniera traditionala. Voluntarii vor merge pe teren si vor identifica mormanele de gunoaie din zonele alese, cu ajutorul GPS-ului. Pentru aceasta, ei vor completa o „fisa de morman", cu detalii relevante pentru ziua de curatenie. In aceasta vor trebui sa se regaseasca urmatoarele informatii: ce tipuri de deseuri se afla in compozita mormanului, in ce volum, daca exista elemente de dificultate in ceea ce priveste accesul sau transportul deseurilor. Voluntarii vor descrie, totodata, cit mai complet punctele de reper si modul in care se realizeaza accesul. La final, voluntarii vor introduce datele pentru fiecare morman cartat pe harta online, furnizind toate detaliile din „fisa de morman".

Comentarii