Italienii au incercat sa linseze fiarele din Iasi

vineri, 30 ianuarie 2009, 01:22
6 MIN
 Italienii au incercat sa linseze fiarele din Iasi

Am socat din nou Italia. Trei ieseni au fost arestati in cazul violului petrecut la sfirsitul saptaminii trecute si care a ingrozit intreaga peninsula. Fratii Lucian (22 de ani) si Ciprian Trinca (23 de ani), Marcel Cristinel Codita (21 de ani), toti din judetul Iasi, si Mirel Huma (21 de ani), din Tecuci, sint acuzati ca au violat o tinara in virsta de 21 de ani, iar pe prietenul acesteia l-au jefuit si l-au inchis in portbagajul masinii. Alaturi de cei patru tineri, alti doi romani, Ionut Anton Barbu (30 de ani) si Mugurel Goia (22 de ani), au fost arestati pentru ca i-au gazduit pe violatori si au incercat sa ii scoata de pe teritoriul Italiei. "De unde sa stiu eu de aici, din casa, ce fac ei acolo?", spune Lenuta Trinca, mama celor doi frati arestati. Politistii si locuitorii din Schitu Duca, unde au locuit fratii Trinca, respira insa usurati. "Macar sa stea acolo citiva ani, ca sa avem liniste", spun locuitorii comunei.

Italia este zguduita de un scandal de amploare provocat de trei ieseni si alti trei conationali. Fratii Lucian  si Ciprian Trinca si Marcel Cristinel Codita sint acuzati de autoritatile italiene ca, in urma cu aproape o saptamina, au atacat o masina in care se afla un cuplu de tineri.

Potrivit presei italiene, cei trei, insotiti de Mirel Huma, au dat atacul in Guidonia, localitate situata in apropierea Romei, unde au jefuit un tinar si au violat-o pe logodnica acestuia. Tinerii au asteptat ca masina sa se opreasca si sa se stinga farurile, apoi s-au apropiat de autoturism. Au spart geamul din dreptul soferului si l-au obligat pe tinarul in virsta de 24 de ani sa coboare. L-au luat la bataie, apoi l-au pus in portbagajul masinii. Au mutat masina intr-un loc mai ferit, iar pe logodnica soferului, o tinara in virsta de 21 de ani, au fortat-o sa se mute pe bancheta din spate a masinii. Fata a fost apoi violata de mai multe ori de cei patru tineri. Dupa zeci de minute, timp in care a fost batjocorita de cei patru romani, acestia le-au luat telefoanele mobile, hainele, cheile de la masina si au disparut de la locul incidentului.

Potrivit declaratiilor date de unul dintre agresori, si citat de presa italiana, tinerii erau bauti si au vrut sa se distreze. Potrivit lui Mirel Huma, inainte cu o jumatate de ora, agresorii pusesera ochii pe alt cuplu de victime, insa portbagajul masinii era prea mic pentru soferul robust, masina fiind un Ford Ka.

"Am blocat cuplul in masina, i-am jefuit, dar barbatul era prea corpolent pentru a-l inchide in portbagaj. Asa ca am renuntat si am asteptat urmatorul cuplu. Cind au sosit, am procedat la fel: am spart geamul de la masina, i-am jefuit, l-am inchis pe barbat in portbagaj si am violat fata. Toti am violat-o, in masina, unii dintre noi si de mai multe ori", a povestit Huma in fata anchetatorilor italieni.

Dati de gol de telefoanele furate de la victime

Dupa producerea incidentului, cei patru tineri au stat ascunsi citeva zile in locuinta lor. La inceputul acestei saptamini au hotarit sa fuga din Italia, insa probele gasite la fata locului au fost suficiente pentru anchetatorii italieni sa aiba indicii despre agresori. Potrivit presei italiene, tinara violata a sustinut ca atacatorii aveau fetele acoperite cu cagule si "pareau a fi romani", dupa accentul pe care il aveau in vorbire.

Fratii Trinca, Huma si Codita au fost retinuti de carabinieri, marti dimineata, pe o autostrada din Tivoli. Tinerii se aflau intr-un BMW, cu numar de inmatriculare romanesc. Potrivit presei centrale, una din tehnicile folosite de anchetatorii italieni pentru localizarea suspectilor a fost punerea sub urmarire a telefoanelor pe care le luasera de la victime. Tinerii au folosit telefoanele, au schimbat cartela SIM si au apelat un numar din Romania.

Cei patru au fost arestati fiind acuzati de viol. Ceilalti doi romani – Ionut Anton Barbu si Mugurel Goia, ambii din Bucuresti, arestati in acest dosar, sint acuzati de complicitate la viol, pentru ca i-au ajutat pe ceilalti patru in incercarea lor de a parasi Italia.

"Aici, in tara, la cite probleme au facut, nu i-a arestat nimeni"

In satul natal al fratilor Trinca, vestea ca cei doi frati au fost arestati a trezit zimbete printre locuitori. "Noi am aflat de la televizor ca i-a arestat in Italia. Macar sa stea acolo citiva ani in puscarie, ca sa avem liniste, ca aici, in tara, la cite probleme au facut, nu i-a arestat nimeni. Ei, si mai e inca un var de-al lor, numai probleme au facut, si tot timpul le-a dat drumul", spune unul dintre locuitori. "Au facut probleme, de cind ii stiu eu. De cind erau mici. Nu faceau scandaluri. Se ocupau de gainarii. Azi fura o gaina de la o baba, miine un vitel de la alta", a adaugat un vecin al familiei.

Si politistii din comuna par sa rasufle usurati acum ca cei doi frati nu se vor intoarce decit peste multa vreme inapoi. "Intr-adevar, erau doua persoane care puneau probleme. Nu majore. In general, se ocupau cu furturi marunte, de animale. Au fost cercetati penal, iar Lucian a primit si o condamnare de opt luni cu suspendare. Ciprian era mai linistit, dar a fost si el cercetat", a precizat Aurelian Necu, adjunct sef de post la Schitu Duca.

In 2004, cei doi frati si alti trei tineri au fost in centrul unui scandal de amploare in localitate, dupa ce, la slujba de Paste, au intrat bauti in biserica, si-au aprins tigarile si i-au injurat pe localnici si pe preot. De cealalta parte, mama celor doi frati sustine ca fiii ei nu au facut niciodata probleme in comuna. "N-au avut probleme cu nimeni, nu au facut necazuri cit au stat aici. Au muncit si la cooperativa si au plecat acolo ca sa cistige un ban, ca sint baieti necajiti. Tatal lor a murit anul trecut in martie si ei ramasesera fara serviciu. S-au dus sa faca si ei un ban", povesteste aproape plingind Lenuta Trinca. Ea sustine ca nu stie nimic despre acuzatiile care le sint aduse celor doi baieti ai ei.

"Au patru saptamini de cind au plecat. Dupa ce au ajuns, la citeva zile, cel mare a dat telefon la sotia lui si i-a zis ca si-au gasit ceva de treaba acolo. Eu nu am vorbit cu ei ca nu am telefon aici. Astazi m-a sunat de la politie la o vecina si mi-a spus ca i-a arestat acolo. Nu stiu nimic ce au facut. De unde sa stiu eu de aici din casa pina in Italia ce fac ei acolo?", a mai spus femeia.

Multimea furioasa: „Lasati-i liberi, pentru ca tatal fetei sa-i poata omori!"

Incidentul a stirnit furia locuitorilor din Guidonia, iar la momentul arestarilor, zeci de persoane au incercat sa-i linseze pe cei sase romani, in momentul in care erau scosi din sediul carabinierilor. Italienii furiosi din Guidonia au atacat masina de politie care ii aducea pe romani la sectie, strigind: "Nenorocitilor! Lasati-i liberi, pentru ca tatal fetei sa ii poata omori!". Extremistii italieni au anuntat deja ca pregatesc mai multe mitinguri in care vor solicita masuri antiimigranti.

Relatarile presei despre acest viol au declansat o adevarata urgie impotriva imigrantilor romani si albanezi. Duminica seara au fost batuti patru romani si cinci albanezi care nu aveau nici o legatura cu acest caz. Marti seara, o sticla incendiara a fost aruncata intr-un bar frecventat de obicei de romani, iar miercuri dimineata, un magazin romanesc de produse alimentare din Guidonia a fost atacat cu o bomba artizanala, in urma exploziei geamul magazinului si vitrinele fiind distruse.

De asemenea, au inceput sa apara inscriptii rasiste la adresa romanilor, iar comportamentele agresive ale italienilor readuc in prim-plan situatia romanilor, aflati in Italia, dupa cazul Nicolae Mailat, romanul care a violat si ucis o italianca si care a fost condamnat la 29 de ani de inchisoare. Ministrul italian pentru Reforme, Roberto Calderoli, a propus castrarea violatorilor romani. Daca vor fi condamnati, suspectii vor executa pedepsele in penitenciarele din Romania.

Comentarii