Oameni care fac eforturi titanice pentru a merge

Accidentele de circulatie lasa in urma victime in fiecare zi. In afara statisticilor negre cu numarul de morti, raniti si masini distruse, aceste accidente au o fata putin cunoscuta: eforturile supravietuitorilor paralizati in incercarea de a avea o viata normala. Zeci de persoane care au trecut prin astfel de accidente ajung sa fie imobilizate la pat pentru o perioada indelungata de timp, sau chiar pentru restul vietii. Pentru ei si cei din jur, viata devine un chin. Nu se pot imbraca, nu se pot misca, nu pot minca. Au scapat, dar ajung sa fie dependenti de cei apropiati, sa se indeparteze de prieteni si sa renunte la serviciu. Medicii de la Spitalul de Recuperare trateaza cite 15 pacienti cu paralizie pe zi, jumatate dintre ei fiind victime ale accidentelor de circulatie.

Daniel Stanica, un tinar de 37 de ani din Bacau, a dus o viata normala pina acum doi ani. Lucra in constructii, este casatorit si tata a doi copii. La inceputul anului 2007, un accident rutier i-a schimbat viata complet. "Eram in masina cu niste colegi cind o alta masina a intrat in noi. Eu eram in fata, linga sofer. Am fost aruncat prin geamul din spate intr-un gard. Mi-am fracturat coloana si un picior. De atunci am paralizat de la briu in jos. Nu imi simteam picioarele si nu puteam misca nimic. Le bateam cu ciocanul sa vad daca simt ceva si ceream o cirja de la colegii de salon ca sa imi pot muta cite un picior dintr-o parte in alta. Nu am mai putut merge la serviciu si nici nu am mai iesit o perioada din casa. Sotia a renuntat si ea la serviciu pentru a ma ajuta pe mine. A fost ingrozitor", a povestit Daniel.

De doi ani de zile barbatul face kinetoterapie la Spitalul de Recuperare. Incet-incet, a inceput sa isi poata misca cite un picior. Acum a trecut de la caruciorul cu rotile la cirje, iar medicii spun ca in jumatate de an va putea merge singur.

"Ma uitam la picioare ca la niste pietre legate de mine"

In aceeasi situatie este si Constantin Blajescu, un barbat de 65 de ani din comuna Podoleni, Piatra Neamt. In urma cu cinci ani a avut un accident cu bicicleta, accident in urma caruia si-a pierdut puterea de a se misca de la mijloc in jos. "Nu puteam misca picioarele si nu puteam sta in sezut. Ma uitam la picioare ca la niste pietre legate de mine. Le loveam si nu simteam nimic. Erau moarte complet. Ma intorcea sotia de pe o parte pe alta pentru ca eu nu puteam sa ma misc deloc", a spus Constantin.

Inca de atunci barbatul a inceput un tratament la Spitalul de Recuperare. Dupa doi de munca asidua a inceput sa isi poata muta picioarele dintr-o parte in alta astfel incit a reusit sa se ridice singur din carut. Acum poate merge in cirja.

Medicii spun ca aceste cazuri au fost extrem de grele, pacientii depunind o munca extraordinara pina a ajunge sa se poata ridica singuri din pat sau din scaun. "Cazurile au fost foarte grele. Au fost cu paralizie a membrelor inferioare si a trunchiului inferior, cu sensibilitate (simturi) abolita sau mult redusa. Au inceput recuperarea postoperatorie internindu-se in sectia noastra in faza acuta a afectiunii. Au facut tratament de lunga durata sub forma de antrenament continuu atit in spital, cit si acasa, dupa un program stabilit. Numai asa acesti bolnavi au ajuns sa poata fi din nou independenti", a declarat Elena Gheorghiu, kinetoterapeut in cadrul Clinicii de Recuperare Neuromotorie a Spitalului de Recuperare Iasi.

Pentru a avea sanse de recuperare, e nevoie de ani si ani de tratament
Sansele de vindecare a paraplegilor difera de la caz la caz, in functie de gravitatea leziunilor suferite, a muncii pe care o depun pe durata tratamentului, dar mai ales a vointei lor.

"Recuperarea trebuie inceputa devreme, nu dupa doi-trei ani de la producerea accidentului, si dureaza mult. Sint perioade extrem de grele care nu dureaza o saptamina sau o luna, ci ani intregi. Recuperea pentru un pacient cu paraplegie cronica, reductibila, dureaza cam patru ani. Dar asta depinde foarte mult de pacient. Trebuie sa vrea sa se recupereze si sa participe la efort. Este un efort olimpic sa spui unui paraplegic sa mearga", a declarat dr. Ana Craita Badescu, medic primar in cadrul Clinicii de Recuperare Neuromotorie a spitalului.

Exista insa si situatii in care acesti pacienti nu pot fi vindecati, afectiunea urmarindu-i pe viata. Cel mai grav caz intilnit de medici este al unul baiat de 16 ani care, in urma unui accident, s-a ales cu o afectiune neuromotorie grava. Ii este afectata toata mobilitatea corpului si de zece ani face tratament de recuperare. Pina acum insa nu a dat prea multe semne de vindecare.