Caută 
8 MIN
Craciunul ne improspateaza celor mai multi amintiri dragi din perioada copilariei. Citeva personalitati din Iasi, din domeniile educational, cultural si medical, au fost de acord sa ne impartaseasca cele mai frumoase amintiri pe care le au despre aceasta sarbatoare magica. Pentru majoritatea, clipele de neuitat traite de Craciun au legatura cu bradul impodobit, cu seara cind umblau prin nameti cu steaua ori cu darurile pe care le asteptau cu infrigurare de la Mos.
Pentru medici, insa, dupa zeci de ani de munca in spital, cele mai vii amintiri din perioada Craciunului sint tot cele legate de pacientii lor.
Dr. Tarcoveanu si-a petrecut Craciunul lui 1989 ajutind ranitii din Gara de Nord
Intrebat care este cea mai frumoasa amintire de Craciun pentru el, prof. dr. Vasile Costinescu, fostul sef al Clinicii ORL din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon", isi aduce aminte de un pacient caruia i-a salvat viata in prima zi de Craciun, in urma cu aproximativ 13 ani. "Era prima zi de Craciun si m-au chemat de acasa pentru ca venise un pacient in stare critica. Era vorba de un barbat la vreo 50 de ani care avea o hemoragie importanta, singera prin gura foarte mult, fara sa se opreasca. Pina am inceput interventia, barbatul a pierdut foarte mult singe", a povestit medicul. Cum operatia era de maxima complexitate, medicii care erau atunci de garda l-au chemat pe prof. dr. Costinescu de acasa in ajutor, medicul fiind cel cu cea mai mare experienta in astfel de cazuri. Operatia a durat mai putin de o ora, insa acea ora a insemnat o noua sansa la viata pentru barbatul care ajunsese in spital mai mult mort decit viu. "A trebuit sa-i legam carotida primitiva ca sa oprim singerarea. Am reusit sa facem asta si pacientul a putut fi externat dupa citeva zile fara sa fi ramas cu sechele", a mai spus prof. dr. Costinescu. In momentul in care se gindeste la Craciun, prof. dr. Eugen Tarcoveanu, chirurg cu o experienta de zeci de ani, isi aduce aminte de Revolutia din 1989. "In ’89 am mers cu trenul spre Bucuresti cu un grup de studenti entuziasti. Era in toi revolutia si stiam ca medicii de acolo au nevoie de ajutor, erau multi raniti. La Spitalul Coltea, profesorul Nicolae Constantinescu opera de trei zile fara sa se opreasca", povesteste chirurgul. Dupa o calatorie aproape interminabila cu trenul, grupul de medici a incercat sa dea o mina de ajutor in spitalele din Bucuresti, insa n-au fost primiti pentru ca erau doar studenti. "Eu as fi putut sa ramin in spital, insa am preferat sa merg cu studentii mei. Pina la urma am stat o zi in Gara de Nord si am acordat ingrijiri medicale acolo ranitilor care veneau din strada. Dintr-un bloc din fata garii se tragea spre cei din strada, mai spune medicul. Studentii la medicina si profesorul lor si-au petrecut ajunul Craciunului din 1989 in punctul medical din Gara de Nord. "Copiii acestia erau nemaipomeniti si eu m-am potrivit la mintea lor si la entuziasmul pe care il aveau. Slava Domnului ca ne-am intors intregi la Iasi. Abia apoi mi-am dat seama cita responsabilitate am avut eu in ceea ce priveste studentii", a adaugat prof. dr. Tarcoveanu.
Camelia Gavrila s-a logodit de Craciun
Daca pentru cei doi medici Craciunul se leaga de salvarea unor vieti, Cameliei Gavrila, profesoara de limba romana si director al Colegiului "C. Negruzzi", aceasta sarbatoare ii aminteste de primul pas facut pentru intemeierea propriei familii. "Pentru mine, Craciunul din anul 1983 este amintirea cea mai profunda si a ramas invaluit in aura logodnei pe care o pecetluiam atunci. Orice tinara isi doreste sa se implineasca prin miracolul nuntirii, fie ca o recunoaste sau nu. Imi amintesc traditia de a cauta amindoi verighetele si inelul de logodna in vasul cu griu, semn al bogatiei si fertilitatii, o datina crestina si precrestina, in acelasi timp, prin simbolistica ei arhaica. Timpul a trecut, alte intimplari de Craciun s-au perindat, dar emotia, fiorul, cercul de nedesfacut al verighetei, starea de atunci au ramas intr-o sinonimie tandra cu sarbatoarea sacra ce se apropie din nou", a marturisit Camelia Gavrila.
Sarbatoarea Nasterii Domnului pare insa sa aiba un farmec aparte in copilarie, motiv pentru care cele mai frumoase amintiri sint din acea perioada. "Am petrecut multe sarbatori de Craciun frumoase, cu familia, cu prieteni dragi sau cu necunoscuti simpatici, in oras sau la tara, in Romania sau in strainatate, insa nici unele nu se compara cu zilele de Craciun ale copilariei de la Botosani. Pe strada aceea periferica unde am crescut se mergea cu colinda atit in Ajun, cit si in prima zi de Craciun. Era de obicei un frig cumplit si zapada pina la genunchi. Rosii in obraji, cu mucii turture la nas, incotosmanati ca niste ursuleti polari si cu manusi de lina in miini, umblam din casa in casa cu steaua. Seara, ajungeam frinti si adormeam fericiti. Visam cum ne ascundem de cei mari sa nu ne fure banii, covrigii si merele", povesteste scriitorul Dan Lungu.
Academicianul Valeriu Cotea: "In seara de Ajun, mama ne spunea povesti, iar tata ne facea opinci"
Chiar daca s-a bucurat de nenumarate zile Craciun, la cei 85 de ani ai sai, academicianului si oenologului Valeriu D. Cotea ii trezesc cele mai emotionante amintiri tot cele de cind era copil. "Cind treci in virsta inaintata, o parte din lucruri se sterg, dar amintirile din copilarie persista. Dintre amintirile mele, as putea spune ca urmatoarea este cea mai frumoasa: in seara de Ajun, mama ne spunea povesti, in timp ce tata ne facea opinci. Acela era cadoul nostru de Craciun", a spus Valeriu D. Cotea.
Profesorului Boris Plahteanu, directorul Institutului National de Inventica de la Iasi, cel mai frumos moment de Craciun i l-au oferit niste invatacei ai tatalui sau. "Tata, mester la Depoul de locomotive CFR, pregatit in adolescenta de Scoala de Arte si Meseri din Iasi ca strungar in fier, avea pe atunci in grija elevii ucenici de la Depou, cu 2-3 ani, poate cu 5 ani mai mari decit mine. Era catre miezul noptii, in casa era liniste si, la un moment dat, o trupa mare de elevi ucenici de-ai tatei au ademenit ciinele nostru, care de altfel latra la orice zgomot din curte si din afara ei, au sarit poarta si, la geamul nostru, ca venind de undeva de foarte departe, s-a auzit un firicel de cintec: Mos Craciun cu plete dalbe/ A venit de prin nameti… Atunci, i-am privit cu admiratie pe acei baieti, in general copii din satele si localitatile din jurul Tecuciului, pentru gestul facut mesterului lor. In vara anului urmator, ii vazusem atirnati ca un roi de albine pe o locomotiva aflata in probe dupa o reparatie facuta in Depou, reparatie la care contribuisera si ei. Atunci, a revenit in minte intrebarea: Cine i-a invatat sa cinte in acel fel colinda, incit sa creeze momentul mirific, care a incintat in acea seara familia mesterului lor?", a povestit prof. univ. dr. ing. Boris Plahteanu.
Beatrice Rancea a tinut un brad inalt de trei metri de la Craciun pina la Paste
Lui Beatrice Rancea, balerina, regizor si director al Operei iesene, ii revine in minte Craciunul in care a avut cel mai impresionant brad. "Ce e foarte frumos e ca, in copilarie, am locuit intr-o casa foarte, foarte mare si foarte frumoasa, care acum este hotel. Camera mea avea 43 de metri patrati si era inalta de 3 metri jumatate si am avut un brad atit de inalt si de frumos, incit practic nu erau crengile delimitate, parea o masa verde foarte frumoasa. L-am impodobit cu parintii si l-am tinut pina de Paste. S-a mai scuturat, dar era atit de frumos, atit de mare – va dati seama, de trei metri jumatate, fiind pina la tavan! – si atit de puternic… A venit si Mos Craciun – nici nu mai stiu ce prieteni ai parintilor s-au imbracat in Mos Craciun -, iar eu am avut emotii ingrozitoare. Cred ca aveam 5 sau 6 ani atunci", povesteste Beatrice Rancea.
Craciunul si celelalte sarbatori de iarna erau un prilej de mare bucurie si emotie pentru pictorul Felix Aftene in anii copilariei. "Cele mai placute clipe traite in contextul sarbatorilor de iarna au fost, cu siguranta, in perioada copilariei, atunci cind mergeam cu steaua, trei crai, ciobanasii sau damele. Toate aceste denumiri defineau jocuri si traditii ce ritualic, an de an, in functie de virsta, le performam in curtile satenilor. Cu alai, trimbite, buhai, fluiere, tobe si alte instrumente, multe improvizate, jucam histrionic o sceneta bine invatata, transmisa din mosi-stramosi. Acum, dupa multi ani, realizez ca repetitiile erau esentiale, ele se tineau in fiecare zi in alta casa, ne rinduiam, asa incit aveam ocazia sa fim corectati la text si ajutati in misiunea noastra de a confectiona costumele si celelalte accesorii de catre bunici, de obicei, sau de alti membri ai familiei", isi aminteste pictorul. Cu ani in urma, a zugravit mai multe pinze pe acest subiect, la propunerea unei galerii din Baden, Elvetia, ulterior expozitia fiind itinerata si la Paris. "In acest ciclu de lucrari, intitulat «Masti», mi-am propus sa retraiesc starile din noptile geroase de iarna ce, animate de uratori si mascati in satul copilariei mele, Valea lui Darie (judetul Vaslui, n.r.), ma faceau sa ma ascund dupa fusta bunicii, dar imi stirneau in egala masura curiozitatea", a adaugat Felix Aftene.
Cei care se bucura inca de copilarie considera ca fiecare Craciun este special intrucit reprezinta unul din putinele prilejuri din an cind ne permitem sa credem in vise. "Pentru mine, Craciunul inseamna magie, pentru ca imi aminteste de perioada cea mai speciala a anului, cind oamenii cred. Cred ca dorintele li se vor indeplini, cred in ceilalti, cred ca trebuie sa fie mai buni. Craciunul e cea mai frumoasa poveste a copilariei mele, plina de magie si mister. Imi amintesc cu placere de noaptea de Ajun, cind ma uitam pe fereastra la fulgii mari de nea si-mi puneam dorinte, cu siguranta ca vine Mos Craciun si le implineste. Imi amintesc cu drag cit de emotionata eram sa ii spun poezia bine si cit de fericita eram cind imi aducea cadouri (in mod curios, de fiecare data, exact ceea ce imi doream). Totul parea de poveste, iar visele deveneau realitate si dorintele mi se implineau. Chiar daca s-a dovedit a fi neadevarata, aveam o poveste in care sa cred. Poate ca nu mai cred in Mos Craciun, insa cred in continuare ca visele, de Craciun, se indeplinesc!", a spus Ana-Maria Istrate, olimpica la chimie si eleva in clasa a XII-a la Colegiul "Emil Racovita".
