Politist judecat pentru ca si-a lovit seful cu cana in cap

marți, 15 septembrie 2009, 20:35
2 MIN
 Politist judecat pentru ca si-a lovit seful cu cana in cap

Un politist a fost trimis in judecata dupa ce si-a lovit seful de schimb cu o cana in cap. Incidentul s-a petrecut la jumatatea lunii iunie a acestui an. Potrivit actului de acuzare, scandalul dintre agentul-sef Constantin Birladeanu (42 de ani), angajat la Compartimentul Arest al Inspectoratului de Politie, si Gheorghe Istov, seful de schimb, a izbucnit dupa ce un detinut a refuzat sa desfunde grupul sanitar.

Potrivit anchetatorilor, certurile dintre cei doi subofiteri au izbucnit cu citeva ore mai devreme. In jurul orei 19,30, Gheorghe Istov a observat ca agentul-sef Birladeanu le-a permis detinutilor sa faca baie cu apa calda, fara aprobarea lui, si i-a reprosat ca nu respecta programul de baie al acestora, stabilit dinainte.

Procurorii spun ca, in jurul orei 23, seria de detinuti care era in baie l-a anuntat pe agentul-sef Birladeanu ca s-a infundat grupul sanitar. Politistul i-a cerut unui alt detinut sa desfunde grupul sanitar, iar cind acesta a refuzat l-a amenintat ca ii va face raport.

Conform anchetatorilor, in acel moment, seful de schimb a intervenit si i-a cerut subalternului sa isi schimbe atitudinea, pentru ca ii submineaza autoritatea in fata detinutilor. Subofiterul s-a asezat insa la o masa aflata pe holul Arestului si a inceput sa scrie raportul de incident. In timp ce scria raportul, seful de schimb l-a anuntat ca de a doua zi nu vor mai lucra impreuna. Agentul-sef Birladeanu a inceput sa isi injure superiorul, a luat o cana si l-a lovit de mai mult ori in zona fetei, pina cind a cazut.

Potrivit actului de acuzare, Istov a avut nevoie de 2 – 3 zile de ingrijiri medicale. In fata procurorilor, politistul Birladeanu nu a recunoscut acuzatiile. El a sustinut ca de fapt totul a fost o simulare si ca a fost in spirit de gluma. Subofiterul a fost trimis in judecata pentru infractiunile de ultraj si purtare abuziva.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii