Posturi dosite si la „Negruzzi“

Subtitlu

marți, 26 septembrie 2006, 00:18
4 MIN
 Posturi dosite si la „Negruzzi“

Pensionarii de la Liceul „Vasile Alecsandri“ vor trebui sa plece de pe posturi. Pentru ca, dintr-o eroare a conducerii scolii, au primit ore fara ca acestea sa fi fost scoase mai intii la concurs, asa cum prevede legea, profesorii care au implinit virsta pensionarii vor fi inlocuiti cu suplinitori calificati. Anuntul a fost facut ieri de ISJ, la somatia ministrului Educatiei, Mihail Hardau, care a cerut sa se revina urgent in legalitate. „Alecsandri“ – unde preda si inspectorul general adjunct, Nelu Tudorache – nu este singurul liceu unde mai multe posturi au fost dosite cu acordul tacit al Inspectoratului Scolar. La „Negruzzi“, unde e titulara actuala sefa a ISJ, Camelia Gavrila, au predat pina vineri patru dascali, aflati de peste trei ani la virsta retragerii din activitate.
„Toti pensionarii vor pleca“
Cei noua dascali care au implinit virsta pensionarii, dar au primit ore la „Alecsandri“ fara ca acestea sa fi fost vacantate la vreun concurs, vor fi inlocuiti in aceasta saptamina. „Toti pensionarii vor pleca. Aceasta este decizia ISJ, dupa analizarea cazului de la «Alecsandri». Aici erau incadrati, intr-adevar, foarte multi profesori pensionari“, a spus ieri Cristina Dascalu, purtatorul de cuvint al ISJ. Potrivit reprezentantilor ISJ, situatia de la „Alecsandri“, in care profesori iesiti la pensie predau pe ore nevacantate in acest an, asa cum prevede legea, se regasesc la mai multe scoli si licee din Iasi. „Mai sint scoli care ne-au raportat ca au incadrat cite unul dau doi pensionari pe diferite grupuri de ore“, a spus Dascalu, adaugind ca o analiza clara a fenomenului va fi cunoscuta in citeva zile. Un alt exemplu de liceu care a incadrat in acest an pensionari pe ore care nu au fost vacantate, tinute asadar departe de ochii lumii, este Colegiul „Negruzzi“.
Profesori din liceu sustin ca, la inceputul acestui an scolar, Margareta Constantinescu, iesita la pensie acum mai bine de trei ani, a primit jumatate de norma la chimie, care nu s-a regasit la concursurile organizate de ISJ. Tot la chimie a primit ore si Maria Girtan, pensionata de patru ani, dupa cum sustin dascalii din liceu. La fizica, profesorul Constantin Baiardi, pensionat de peste sase ani, a primit jumatate de norma, desi orele nu au fost scoase la nici un concurs. Maria Ciobanu, care a implinit de peste trei ani virsta pensionarii, a primit si in acest an ore la „Negruzzi“. Cu totii au fost vazuti saptamina trecuta de colegi in cancelarie, iar felul nelegal in care au primit ore s-a facut, foarte probabil, chiar cu stiinta sefei ISJ, Camelia Gavrila, profesoara in scoala.
„Negruzzi“ a schimbat incadrarea si orarul in toiul noptii

Dupa ce „Ziarul de Iasi“ a relatat despre posturile dosite la „Alecsandri“, profesorii pensionari au fost anuntati ca de luni, adica ieri, 25 septembrie, vor trebui sa se retraga. Mai mult, iminenta unui scandal si la „Negruzzi“ a facut ca orarul liceului sa fie modificat in mare taina, simbata noapte, dupa cum sustin profesorii din scoala. „Am fost anuntati ca s-a modificat orarul simbata noapte din cauza plecarii pensionarilor“, a povestit un dascal din liceu. Cu toate acestea, directorul Gheorghe Ilie sustine ca „Negruzzi“ nu a incadrat nelegal pensionari. „Nu am avut decit niste probleme la fizica, unde domnul Baiardi a predat pe jumatate de norma din catedra inspectoarei Mihaela Tura, iar Maria Ciobanu, pe jumatate de norma a profesoarei Diana Grumeza, care are jumatate de norma si la Casa Corpului Didactic. Nu era clarificata situatia cu revenirea lor la catedra. Asta a fost tot. Dar acum s-a lamurit si nu avem nici un pensionar decit cei cu prelungirea activitatii“, a sustinut directorul Gheorghe Ilie. Cu toate acestea, conform metodologiei miscarii personalului didactic, orele rezervate unui inspector sau metodist se raporteaza ca libere la ISJ, care le include in lista concursului pentru suplinire, cu specificatia ca, la intoarcerea titularului in scoala, profesorul care suplineste isi pierde postul.
ISJ este avertizat de minister si in privinta secretomaniei la listele cu detasari

Ministerul Educatiei sfatuieste Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) sa afiseze listele cu detasarile in interesul invatamintului aprobate saptamina trecuta in consiliul de administratie. Aceasta dupa ce inspectorii de personal au refuzat sa faca publice lista cu situatiile de detasare in interesul invatamintului, intrucit, au motivat acestia, „legea nu prevede nicaieri ca trebuie afisate detasarile in interesul invatamintului“. „Este in legea firescului ca o astfel de lista sa se faca publica, cu toate ca acest lucru nu se specifica clar in nici o lege“, a spus ieri Valentin Popescu, directorul Directiei retele scolare si politici de personal din cadrul Ministerului Educatiei. Acesta a specificat faptul ca detasarile in interesul invatamintului aprobate saptamina trecuta de catre ISJ sint considerate situatii speciale, pentru care s-a si intrunit comisia de mobilitate a personalului didactic. In mod normal, detasarile in interesul invatamintului se fac in luna mai. Tocmai pentru ca sint considerate o portita pentru a fenta legea, mutarile de la o scoala mai putin tentanta la alta de elita facute invocind „interesul invatamintului“, au fost scoase din metodologie in 2003. Aceasta forma de detasare este din nou permisa de anul trecut. In luna mai, ISJ a afisat lista detasarilor. Acum insa, acestea sint secrete. Ca de altfel de fiecare data cind institutiei i se cere sa comunice informatii privind posturile pentru care exista suspiciuni legate de corectitudine. Acum trei ani, „Ziarul de Iasi“ a solicitat inspectorului general Mihai Dumitriu listele cu repartitiile posturilor in invatamint la transferuri si supliniri, dupa ce mai multi profesori ne-au semnalat nereguli.
Acum citeva luni, „Ziarul de Iasi“ a solicitat Cameliei Gavrila, in baza legii informatiilor de interes public, lista inspectorilor scolari remunerati pentru activitatea din timpul examenului de bacalaureat. In ambele situatii, conducerea ISJ a invocat principiul confidentialitatii.

Comentarii