Prieten cu „divinul Dali“

Radu Varia este tipul de personaj pe care rar il intilnesti pe ecranele televizoarelor sau in paginile ziarelor, desi este un critic si istoric de arta recunoscut la nivel mondial. Si-a inceput cariera in 1966, cind a organizat la Paris prima expozitie postbelica a pictorului Ion Gheorghiu, nominalizat in 2001 pentru „premiul de excelenta in cultura romaneasca". Insa, cariera sa a cunoscut o ascensiune extraordinara abia dupa ce a plecat din tara, cinci ani mai tirziu. A locuit la Paris si la New York, are o casa in Monte Carlo, a vizitat aproape tot Globul, organizind expozitii pentru numerosi artisti romani la Muzeul de Arta Moderna din Paris, Muzeul Guggenheim din New York, Muzeul Ludwig din Aachen etc. A avut norocul sa cunoasca unele dintre cele mai interesante si controversate personalitati ale secolului trecut dar, cu toate acestea, afiseaza o oarecare modestie. Pare ca-i place sa vorbeasca despre viata lui intr-o maniera oarecum invaluitoare, nelasind misterul sa dispara. Este tonic, cu o energie pe care orice tinar si-ar dori sa o aiba. Desi are 67 de ani, virsta nu-i este intiparita pe chip. Emana eleganta si nonconformismul celor care au trait in mediile artistice din Paris. Are manierele persoanei care si-a petrecut copilaria si adolescenta intr-un cadru cultural ales, alaturi de personalitatile literare si artistice ale vremii. A studiat la mai multe universitati, dar nu a incetat sa fie, in esenta sa, un autodidact. „Prima mea zi de scoala a fost destul de originala. Aveam trei ani, cred, cind la 1 septembrie, sau oricum in ziua in care incepea anul scolar, am disparut de acasa. Toata familia ma cauta impreuna cu Petrica Muntenasu, ordonanta tatei, originar din satul Zmeu, Gara Sirca, care ma supraveghea si ma adora. Dupa vreo doua ore, m-au gasit totusi, asezat pe treapta magazinului de ziare al domnului Rusu, tutungiul cartierului. Eram acoperit de puzderia de publicatii etalate, avind un caiet si un creion in mina. Eram foarte concentrat asupra a ceea ce desenam. «- Ce faci tu acolo?, m-au intrebat, respirind usurati». «Sint la scoala», le-am explicat. Nu toti copiii plecasera la scoala in dimineata aceea?! Povestea e simptomatica pentru ca tot restul vietii mele am fost si am ramas, in fond, un autodidact", povesteste Radu Varia, care a revenit, saptamina trecuta, dupa sase ani, in orasul natal.

Urmasul lui Spiru Haret

L-am cunoscut in holul hotelului unde a fost cazat si l-am rugat sa-mi vorbeasca despre Salvador Dali. Aflasem dintr-un interviu al sotiei, cunoscuta soprana Mariana Nicolesco, ca a fost prieten cu unul dintre cei mai controversati si cunoscuti artisti ai secolului trecut. Insa, timp de doua ore, cit a durat discutia, Varia mi-a vorbit cu pasiune despre Dali, cu melancolie despre anii tineretii, cu respect despre parintii si personalitatile cunoscute de-a lungul timpului, cu placere despre Iasi. Aici s-a nascut, chiar de Sfintii Constantin si Elena, iar bunica sa a insistat sa poarte si numele sfintului, nume pe care insa nu-l foloseste. „Intr-adevar, mama a venit acasa de la Bucuresti anume pentru acest eveniment. Ea s-a nascut la Iasi si poarta numele Ofelia, nu intimplator. Nasa ei era o cunoscuta actrita a Teatrului National din Iasi, Anicuta Carje, care tocmai interpreta pe ilustra scena personajul shakespearean. Mama are acum 94 de ani, este perfect lucida si plina de umor", isi descrie mama. Parintii ei erau macedo-romani, iar bunica se inrudea cu Patriarhul Atenagoras, relatie de rudenie pe care Varia a descoperit-o la Paris. „Unchiul bunicului meu matern nu era altul decit vestitul Spiru Haret, intemeietorul invatamintului romanesc, care vroia sa-l faca preot. Bunicul, in schimb, a devenit constructor de drumuri", povesteste Radu Varia. A plecat din orasul celor sapte coline pentru ca tatal sau fusese detasat la Bucuresti. Era general de transmisiuni si a primit, in urma faptelor de vitejie din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial – dupa cum sustine fiul – Ordinul Militar „Mihai Viteazu". O cunoscuse pe mama lui Varia, studenta la Drept la Universitatea din Iasi, in timpul detasarii in „vechiul tirg". „Mai tirziu, de la inginerie, tata s-a orientat spre cibernetica, jucind un rol determinant in crearea liceelor si a invatamintului informatic din Romania, motiv pentru care a fost ales membru al Senatului Politehnicii din Iasi. La 94 de ani, cind s-a stins, cu trei ani in urma, era capabil sa rezolve cu mare placere orice problema de aritmetica i-as fi propus", spune, mindru, Varia.

Intilniri decisive: Tudor Vianu, Grigore Moisil, Mihail Sadoveanu

Putini se pot lauda cu atmosfera in care a trait Radu Varia. Inca de mic, a cunoscut-o pe Ecaterina Tonitza, sotia pictorului, care locuia in casa matusii sale. Intre 16 si 18 ani a avut ocazia sa-l cunoasca pe Tudor Vianu, caruia i-a devenit discipol, dar si pe Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi. „Cind ma gindesc acum, cu atita tandrete si nostalgie la acea epoca, nu pot decit sa exprim recunostinta Sfintei Paraschiva, protectoarea mea dintotdeauna, pentru acele intilniri decisive ale adolescentului avid de cultura si vivace care eram. Tudor Vianu a fost un om minunat, pe linga un mare savant si profesor. Am fost ultimul lui student, la Universitatea din Bucuresti, ultimul de altfel care a vorbit la impresionanta ceremonie funebra din mai 1964, cind a plecat dintre noi", vorbeste, incercind parca sa-i multumeasca si in prezent lui Vianu, pe care l-a intilnit in timp ce era elev la Liceul „Caragiale" din Capitala. Dupa absolvire, i-ar fi placut sa urmeze studiile Facultatii de Litere, dar originea „nesanatoasa" a familiei sale nu i-a permis accesul la cunoastere. Pina sa intre la Facultatea de Litere de la Iasi, pustanul avid dupa arta s-a inscris la o scoala tehnica, unde a invatat sa faca radiouri si televizoare. Asa a ajuns elevul care primise in liceu Premiul National de Matematica, inminat chiar de Grigore Moisil, sa confectioneze clesti in conditii mizere, doar pentru a scapa de armata. „Cred ca mama a avut, in cele din urma, ideea sa incerc la Universitatea din Iasi, unde, cu voia Domnului, am reusit la sectia de romana-rusa. Nu vorbesc ruseste nici acum, dar stiu si azi, pe dinafara, portretul Tatianei din Evgheni Oneghin de Puskin, precum si Scrisoarea ei disperata catre omul iubit. Am cucerit multe doamne la Paris recitind acele versuri, dar erau toate, din pacate, de o anumita virsta, si anume din generatia rusilor albi exilati", isi aminteste „donjuanul" Varia.

A debutat in „Iasul Literar"

Dupa doi ani petrecuti la Iasi, timp in care a locuit in casa bunicilor din Tatarasi, Varia revine, sprijinit de Tudor Vianu, la Bucuresti, pentru a-si continua studiile. In perioada studentiei i-a cunoscut si pe George Calinescu, Alexandru Rosetti. Daca la Iasi a debutat ca critic de arta in „Iasul Literar", cu un mic studiu despre un desen inedit de Nicolae Tonitza, abia la Bucuresti s-a afirmat in „Contemporanul". Asa a ajuns sa fie cunoscut de Mircea Popescu, seful Catedrei de Istoria Artei, unde i-ar fi placut sa devina asistent dupa terminarea facultatii. Nu a intrat nici la catedra lui Tudor Vianu, desi acesta ii propusese, dar nici la cea de Istoria Artei, unde a fost invitat tot datorita sprijinului oferit de Vianu. „Terminam cu brio, in 1964, Universitatea din Bucuresti, dar chiar la ultimul examen oral am luat nota 5 la disciplina disciplinelor: socialism stiintific. Nici nu e de mirare. Teza de licenta pe care o prezentasem, si care a fost unanim notata cu 10, era negarea totala a materialismului si determinismului propovaduit de socialismul stiintific. Desi era de numai 20 de pagini, a produs un soc. Prin insusi titlul sau, «Tudor Arghezi si critica poetica». Critica poetica, ca si la Baudelaire, nu era marxist-leninista. Nu mai puteam fi numit la Universitate", explica Radu Varia. Din 1964 si pina in anul cind a parasit definitiv Romania a lucrat la revista „Lumea". A fost adus aici de actorul George Ivascu. In tot acest timp si-a format o cultura politica internationala, fapt care l-a ajutat la contactul cu Occidentul.

La aniversarea lui Chagall

Primul contact cu mediul artistic european l-a avut la doi ani dupa terminarea facultatii. Fusese invitat la Paris de directorul unei reviste franceze, pe care il cunoscuse cind scria la „Contemporanul", sa organizeze prima expozitie postbelica a unui pictor roman, Ion Gheorghiu. „Eram, indraznesc sa spun, un factor dinamic, esential pentru noua generatie de artisti din Romania anilor ‘60. Daca lui Tudor Vianu ii datorez atit de mult pentru deprinderile structural academice pe care le am, lui Petru Comarnescu ii datorez la fel de mult pentru exemplul decisiv al curajului de a lupta pentru libertatea de expresie in arta, pentru noile vocatii care apareau si care, chiar daca nu constituiau o adevarata «avangarda» artistica, cum credeam noi pe atunci, erau oricum personalitatile cele mai putin conformiste", detaliaza Varia. Au urmat apoi numeroase expozitii ale artistilor romani la Paris, Haga, Edinburgh. Din acel moment si pina in 1971 a fost invitat, anual, la Bienala de la Paris. Asa a ajuns sa ii cunoasca, in ‘67 – un an decisiv, se pare, pentru cariera sa – pe Salvador Dali si pe Marc Chagall. De atunci si pina in prezent, Varia a organizat in marile muzee ale lumii expozitii ale pictorului roman Horia Damian, nascut la Bucuresti in 1922 si stabilit la Paris in 1946, artist despre care Dali afirma, dupa cum povesteste Varia, ca il prefera in locul lui Brancusi. „In 1967, Chagall implinea 80 de ani. Eram invitat la Bienala de la Paris ca lider al «avangardei» artistice din Romania. Prietenii comuni m-au luat la o receptie oferita de fiica pictorului in onoarea tatalui. A doua zi eram la el in atelier. Imi amintesc ca l-am intrebat, la un moment dat, cum de a plecat din Rusia sovietica, unde era Comisar pentru Arte la Vitebsk. Mi-a raspuns ca Lenin i-ar fi trimis vorba prin Lunacearski, Comisar al Poporului: «Spune-i lui Chagall s-o intinda cit mai repede. Nu mai este de el pe-aici». Cred ca nimeni nu stie nici azi povestea asta, daca o fi adevarata", spune Varia.

Intilnirea cu Dali

Pe genialul Dali l-a cunoscut la Hotelul Maurice din Paris, la cursurile de desen pe care acesta le oferea in beneficiul restaurarii castelului Versailles. Dali prezenta acolo si o expozitie dedicata lui Jean-Louis-Ernest Meissonier si Georges Batailles. „A impartit asistenta in doua. Elevii la Belle-Arte se asezau pe un imens covor in centrul salonului, avind creionul si hirtia la indemina, platind trei franci pentru asta. Publicul a ramas in picioare, dincolo de bariera eleganta a unui cordon rosu, si plateau zece franci fiecare. Trebuia sa-l desenam pe Sfintul Sebastian fara sageti. Pe mine ma interesa, ma fascina Dali, care trecind printre noi, la corectura, n-avea decit sa spuna ca sint cel mai prost desenator din lume. Numai ca n-a fost asa! S-a oprit in fata mea, a spus cu glas tare ca am facut un desen foarte frumos si l-a semnat, cerindu-i capitanului Moore, secretarul lui pe acea vreme, sa-mi scrie numele in Cartea de Onoare. Era foarte incintat, cu ani mai tirziu, cind vorbeam despre acest episod", isi aminteste Varia. Cind vorbeste de Salvador Dali, are in ochi o lumina aparte. Fata, mimica, gesturile devin, dintr-o data, o alta forma de a transmite trairile acelor timpuri. Prietenia cu Dali se va adinci insa dupa ce se va stabili definitiv la Paris, unde se va inscrie si la un doctorat la Sorbona, patronat de Jean Cassou, fondatorul Muzeului de Arta Moderna din Paris, laureat la Madrid al Premiului Cervantes pentru literatura. „Am devenit Doctor in Istoria Artei si Civilizatiei al Universitatii din Paris, cu mentiunea «foarte bine», calificativ maxim pe atunci", explica Varia. Plecarea sa in Franta avusese loc dupa ce Nicolae Ceausescu impusese tezele din ‘71. In anul respectiv, criticul si istoricul de arta Radu Varia fusese numit comisar al Romaniei la Bienala de la Paris, la care erau invitate 53 de tari. Nu era membru de partid, asa ca a fost schimbat in ultima clipa. Insa, o noua sansa i-a fost oferita chiar de organizatorii Bienalei, care l-au invitat sa faca parte din juriu. A plecat din tara cu 4 lire englezesti in buzunar. Nu putea detine mai multi bani pentru ca ar fi fost acuzat de trafic de valuta. „Am fost ales in unanimitate presedinte al juriului. Acest statut mi-a adus o indemnizatie, dar, mai ales, mi-a fost pus la dispozitie, pentru sase luni, un superb apartament dintr-un Palat al Ministerului Culturii al Frantei, oferit de familia Rothschild. Ca Presedinte al Juriului, am putut obtine o bursa de un an in Franta pentru pictorul Horia Bernea".

„Dali mi-a dedicat un poem"

Cele patru lire englezesti si prietenia cu Dali i-au adus lui Varia primii 50.000 de dolari din viata, bani obtinuti din consilierea unui miliardar in achizitionarea de opere de arta. Era la o masa organizata de Dali. Artistul avea obiceiul de a oferi destul de des mese la care invita prieteni, dar si persoane care erau „in voga" la timpul respectiv. Un afacerist extrem de bogat l-a rugat de Dali sa-si spuna parerea in legatura cu doua tablouri pe care planuia sa le cumpere. „Dali ma prezenta tuturor cam asa: «L-ati cunoscut pe prietenul meu Varia? Este un geniu!». Asa s-a intimplat si la acea masa. I-a spus respectivului sa vorbeasca cu mine, insa, stiind ca eu nu as fi fost in stare sa-i cer nici un ban, i-a subliniat clar ca eu fara 50.000 de dolari nici nu discut", spune, rizind cu pofta, Varia. Fiecare poveste despre Dali o relateaza cu maxima placere. Prietenia cu el a fost mereu alimentata de intimplari extraordinare, de momente memorabile, de clipe si reactii pe care putina lume le cunoaste. „In 1972 mi-a dedicat un poem in proza absolut extraordinar, intitulat «Da! Romaniei. Pentru Radu Varia». Am originalul, pe care mi l-a oferit si care e o capodopera din multiple motive: desenul care planeaza deasupra textului reprezinta un cavaler in sa, intr-un gest eroic. Textul e scris fonetic in limba franceza, obligind la lectura mai multor cuvinte pentru a se forma linia sonora si a putea fi deslusita semnificatia. In fine, mentionez fraza finala, in care ultimul cuvint e sugerat de mine si adoptat cu incintare de el: «Si pentru ca singele patriei este etern si nemuritor, si pentru a fi intotdeauna ca el – ca Imparatul Traian – ma proclam Salvador Dali, catolic, apostolic, roman si roman".

Cum i-a scris Dali lui Ceausescu

Situatia politica a Romaniei din acele vremuri nu-i erau deloc straine lui Salvador Dali. Radu Varia nu era singura sa sursa de informare despre starea Romaniei in anii respectivi. Dali citea cu interes si ceea ce aparea in presa internationala. Mai mult decit atit, in 1974, Dali ii trimite chiar o telegrama lui Nicolae Ceausescu. Istoria acesteia incepe cu un articol pe care pictorul l-a citit in „Le Monde". L-a chemat pe Varia, care era la New York, la barul Nat King Cole al Hotelului Saint Regis, unde locuia. „Imi intinde un exemplar din ziarul «Le Monde». In pagina intii, in stinga jos, incadrat, un fel de «bilet de papagal» purtind titlul «Le Sceptre». Morala era ca dictatorului numai sceptrul ii mai lipsea. Asta nu-l interesa pe Dali. El a dorit sa se puna bine cu toti dictatorii, Stalin, Mao, Mussolini, Franco. Mi-a zis ca vrea sa trimita o telegrama. Am pus pe hirtie impreuna ceea ce vroia sa spuna, o fraza absolut suprarealista, cu doua taisuri: «Am apreciat foarte mult demersul dumneavoastra istoric de instaurare a sceptrului prezidential. Salvador Dali». La Bucuresti, telegrama a cazut ca o bomba. Erau speriati s-o publice. Se intrebau daca nu cumva a fost trimisa in deridere. Si daca era de buna intentie si afla mai marele momentului ca n-a fost publicata? Cititorii romani au murit de ris, oricum", spune Varia, pastrindu-si aceeasi veselie pe chip si in glas. I-a amuzat copios, pe amindoi, aceasta intimplare. Dali era cunoscut in perioada respectiva ca unul dintre cele mai extravagante personaje din peisajul artistic al secolului. „Era cum nu se poate mai extravangant. Si cum nu se poate mai inteligent. Intr-o zi a spus: «Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sint nebun». Fantezia si geniul lui Dali i-au permis lucruri extraordinare. Din nefericire, faptul de a pune cu atita brio si cu atita violenta, as spune, persoana artistului inaintea artei a deschis caile infernale ale imposturii. Dali, alaturi de Marcel Duchamp si de altii poarta, in acest sens, o imensa si grava responsabilitate. Brancusi, invers, lucra pentru disparitia, pentru dizolvarea eului artistului. «Opera de arta, o crima perfecta», spunea el. O crima perfecta nu are autor. Caile deschise de un Duchamp, de un Dali au dus la aparitia a nenumarati autori. Insa fara opera. E tragedia epocii noastre", explica Varia diferenta dintre manierele diferite de a se raporta la arta ale celor doua mari personalitati din viata sa, Dali si Brancusi. Pe primul l-a ajutat sa ridice cel mai vizitat muzeu din Spania, dupa Prado, iar pe al doilea l-a facut cunoscut lumii. Munca, alaturi de Dali, la Muzeul din Figueras, care poarta astazi numele artistului, s-a derulat in perioada 1972-1974. Construirea acestui edificiu a intimpinat, dupa cum spune Varia, numeroase dificultati. Reprezentantii de stinga din Primarie au incercat sa impiedice ridicarea Muzeului. „Acum doi ani, invitat la inchiderea Anului Dali, marcind centenarul nasterii artistului, am primit in dar un volum de memorii semnat de Guardiola, primarul orasului Figueras in anii ‘70. Titlul cartii este «Muzeul pe care Spania nu l-a vrut». La o anumita pagina sta scris: «Daca acest Muzeu se va deschide vreodata, va fi datorita lui Dali, primarului, arhitectului municipal Bonaterra si lui Radu Varia», spune criticul si istoricul de arta.

Cum a devenit „umbra si bodyguardul" Marianei Nicolesco

Radu Varia alaturi de sotia sa, soprana Mariana Nicolesco, si pictorul Horia Damian intr-o fotografie mai veche, din 1990

La sfirsitul anilor ‘70, Radu Varia a cunoscut-o pe soprana Mariana Nicolesco, care i-a devenit sotie. Diva l-a cucerit nu numai pe Varia dar – sustine acesta – si pe Dali si pe sotia acestuia, Gala. Cei doi s-au intilnit la Metropolitan Opera din New York, unde Mariana Nicolesco o interpreta pe Gilda, in Rigoletto, de Verdi. Chiar inainte de a se cunoaste personal, citise despre ea un articol. Se afla in biroul unui jurnalist de la New York Times cind i-a vorbit prima data. I-a cerut doua bilete la spectacol „Divei". „La care ea mi-a raspuns ca, din pacate, stia ca toate biletele erau vindute. Mi-am cerut, pe loc, scuze pentru stingacie, adaugind ca-mi inchipuisem, din lipsa de experienta, ca o Diva putea avea oricind orisice doreste". Se pare ca „stingacia" a placut sopranei, care i-a facut rost de doua bilete. „In citeva minute, mi-a oferit doua locuri din rezerva VIP de la Metropolitan Opera, unde am mers acompaniat de una dintre cele mai frumoase tinere creaturi miliardare din New York", o descrie Varia pe iubita sa de atunci. In acel moment a luat insa nastere o legatura care dureaza de peste 25 de ani. „A doua zi luam ceaiul cu Mariana la Palm Court, cel mai snob loc din New York in acei ani, unde, la instructiunile mele, era intimpinata cu arii de opere, interpretate de mica si excelenta orchestra a violonistului roman Sandu Marcu. Atunci a inceput, ca sa zic asa, cariera mea lirica de umbra si bodyguard a uneia dintre cele mai fantastice personalitati lirice ale lumii", isi aminteste, cu maxima placere, dar si cu autoironie, Varia. I-a prezentat-o si lui Dali, iar artistul s-a „indragostit" atit de tare de Diva, incit nu ar mai fi plecat din culise, isi aminteste Varia. Chiar si sotia acestuia, Gala, o femeie pe care istoria si Varia o prezinta ca fiind destul de acida si intepatoare cu persoanele de sex feminin, a respectat-o pe Mariana Nicolesco. In povestile lui Varia despre Dali, intervine uneori si Gala. „La un moment dat, unul dintre invitatii la masa lui Dali il intreaba pe acesta unde este Gala. Dali se uita la el si-i raspunde: e cu Iisus Hristos. A vrut sa spuna ca Gala, care era asezata la masa, la citeva persoane de Dali, era amanta lui Ted Neely, actorul principal din Jesus Christ Superstar", povesteste Varia. Amintirile legate de Dali sint multe si savuroase. I-ar fi trebuit zile pentru a mi le relata pe toate. Le-a ales pe cele mai interesante si necunoscute de istorie sau doar pe cele care i-au ramas cel mai bine intiparite in minte. Longevitatea prieteniei sale cu suprarealistul Salvador Dali se datoreaza, crede Varia, si faptului ca personalitatea lui a placut pictorului: Varia se caracterizeaza drept un „insolent". Adica un barbat foarte politicos care spune adevaruri usturatoare.

Brancusi, prietenul pe care nu l-a intilnit niciodata

Un alt artist de care Radu Varia se considera foarte legat, desi nu l-a cunoscut personal, este sculptorul Constantin Brancusi. In 1986 a scris o carte ce-i poarta numele, aparuta la Editura Rizzoli din New York. Pentru a o scrie, a umblat prin toata lumea in cautarea lucrarilor lui Brancusi, ajungind si in Romania, pentru prima data dupa 15 ani de la emigrare. „Cit am stat aici, patru zile, cei de la New York Times s-au interesat zilnic de mine, prin Mariana. La un moment dat, ea m-a intrebat cum ma simt aici si i-am raspuns ca este acelasi sentiment pe care l-am avut in timpul unei calatorii prin jungla", spune, rizind. Cea de-a opta editie a cartii va fi republicata chiar anul acesta. Cartea „Brancusi" a avut cronici favorabile in mari ziare ale lumii, ca „The New York Times", The Boston Globe, The Wall Street Journal, Le Figaro etc. Viitoarea carte a lui Varia va fi despre Horia Damian, cind va fi organizata si o expoztie a artistului.