Primarul incepe campania electorala in cartiere

Subtitlu

sâmbătă, 10 noiembrie 2007, 02:08
2 MIN
 Primarul incepe campania electorala in cartiere

 Primarul Gheorghe Nichita relanseaza in plina campanie electorala audientele in cartiere. Prima audienta de acest fel va fi organizata luni, in sala de sport la Liceului „Miron Costin“, cu incepere de la ora 17.

La dezbatere sint asteptati iesenii din cartierele Alexandru cel Bun, Dacia, Mircea cel Batrin si Galata. Urmatoarea intilnire cu iesenii a fost programata pentru data de 15 noiembrie, la Ateneul Tatarasi, incepind cu ora 17.

„Primarul vrea sa afle parerea oamenilor din cartiere despre investitiile facute de municipalitate in zonele respective. Vor fi prezentate si proiectele aflate in derulare si cele viitoare. Este normal ca la inceput de mandat si la sfirsit de mandat sa organizezi astfel de audiente. Primarul a anuntat deja ca intentioneaza sa candideze pentru un alt mandat si vrea sa propuna iesenilor proiecte noi“, a declarat Andrei Trofor, purtatorul de cuvint al Primariei. El a mai spus ca la audiente vor participa si directori ai municipalitatii, ai regiilor sau societatilor subordonate Consiliului Local.

Edilul a mai apelat la aceasta formula de dialog cu iesenii in 2004 si 2005. Insa, in ultimul an, Nichita nu a respectat nici macar programul de audiente saptaminale. Astfel, in fiecare joi, Nichita ar fi trebuit sa asculte problemele iesenilor si sa ofere solutii pentru ele.

„Din lipsa de timp, nu s-au putut tine toate aceste audiente. Oricum, viceprimarii, directorii din Primarie l-au informat pe primar de situatiile aflate la audiente“, a afirmat Trofor.

In 2005, Nichita a organizat audiente in cartiere pentru a afla parerea iesenilor despre propunerea de majorare a taxelor si impozitelor locale. Atunci, primarul intentiona sa creasca darile locale cu 40%.

Comentarii