Putea fi salvat?

Subtitlu

joi, 10 martie 2011, 00:53
13 MIN
 Putea fi salvat?
Studentul Cosmin Obrinteschi a participat la ora de Educatie Fizica, pe un teren din Gradinari. Cind se indrepta spre vestiar a cazut din picioare si a murit. In urma lui a ramas o intrebare care revine obsesiv in mintea celor ce au asistat la tragedie: putea fi salvat tinarul de 20 de ani?

Putea fi salvat studentul care a murit dupa ora de sport in urma cu doua zile? Aceasta intrebare ii framinta pe colegii sai, cit si pe unii dintre profesorii Universitatii Tehnice. Unii martori sustin ca ambulanta a ajuns tirziu si cu un echipaj fara medic. Ar fi durat aproximativ 20 de minute pina au inceput manevrele de resuscitare intr-un caz in care poate ca fiecare secunda conteaza. "S-a sunat la Serviciul de Ambulanta, care a venit in aproximativ 20 de minute numai cu asistenta", spune profesorul de Educatie Fizica. De cealalta parte, medicii de la Ambulanta spun ca dimpotriva, au ajuns in doar 4 minute din momentul in care li s-a redirectionat apelul de la 112, iar redirectionarea apelului ar fi durat mai putin de 3 minute. Deci, primul echipaj a ajuns la sala de sport in cel mult 7 minute, conform reprezentantilor de la Statia de Salvare. Iar faptul ca au trimis doar un echipaj cu asistent medical a fost din cauza ca era anuntata o criza de epilepsie, nu un stop cardio-respirator. Putea fi salvat Cosmin Obrinteschi daca la solicitare venea direct un echipaj cu medic? Cei de la Ambulanta nu au un raspuns la aceasta intrebare. "Nu a raspuns la nici un medicament. Nici la atropina, nici la adrenalina, cu toate ca am pacienti de 80 de ani care mi-au raspuns la aceste medicamente", sustine chiar medicul care a ajuns la fata locului. Ieri, medicii legisti au facut necropsia cadavrului si urmeaza sa trimita Politiei rezultatele raportului.

Cum se vede nenorocirea prin ochii martorilor si profesorilor

* profesorul de sport care a incercat sa-l resusciteze pe studentul
Cosmin Obrinteschi a retrait minutele de cosmar

Profesorul Ioan Stirbu sustine ca ambulanta a venit tirziu, dupa aproximativ 20 de minute. Si doar cu asistenta

Tragedia capata cu totul alte nuante cind este descrisa de martori si reprezentanti ai Universitatii Tehnice "Gh. Asachi". Profesorul de sport Ioan Stirbu a povestit despre ultimele minute din viata lui Cosmin Obrinteschi.

Cosmarul a inceput in jurul orei 17.15. "In timpul orei de sport studentul a jucat fotbal, iar la terminarea meciului a manifestat o slabiciune. In momentul cind a dat sa intre in vestiar, sa se schimbe, l-a prins pe un coleg de mina si i s-a plins ca i s-a facut rau si s-a asezat jos. Imediat dupa asta a intrat intr-un sevraj, era sa-si inghita limba, i-am facut manevre de resuscitare, i-am scos limba afara, i-am desclestat mandibula. S-a sunat la Serviciul de Ambulanta, care a venit in aproximativ 20 de minute numai cu asistenta. Aceasta s-a intilnit, din spusele colegilor, in fata caminului T12 cu alta ambulanta cu medic", a declarat profesorul de sport.

Acesta a marturisit ca in momentul in care a ajuns prima ambulanta, Cosmin inca traia. "A venit o asistenta si l-a urcat in ambulanta. De pe geamul masinii am vazut la aparat ca studentul mai avea puls, era slab, dar il avea", a precizat profesorul Stirbu.

Ieri, conducerea Universitatii a tinut sa prezinte pozitia oficiala a institutiei fata de nenorocirea care s-a intimplat la ora de sport. Reprezentantii UTI sustin ca studentul era sanatos, conform certificatului medical de la dosarul de inscriere. "El atunci cind s-a inscris la universitatea noastra era clinic sanatos. Orele de sport la noi sint facultative, el hotaraste daca vrea sa vina sau nu. Si aici nu este vorba de o activitate sportiva de performanta si nu era nevoie de un efort fizic foarte solicitant. Se pare ca tinarul a avut o problema de sanatate pe care nici el nu o stia si nici medicii nu au descoperit-o, care pe fondul unui efort fizic desfasurat in aer liber a dus la moartea aceasta subita. Acest efort, insa, nu fost indus de cadrul didactic. El juca un meci de fotbal unde nimeni nu il obliga sa depuna efort", a declarat Simion Tomoiaga, seful Catedrei de Sport de la Universitatea Tehnica.

"Nu a dat semne precum ca ar fi suferit de vreo boala"

"Era un baiat ok si in calitate de coleg si ca prieten. Nu credeam ca o sa se intimple asa ceva. Cosmin nu a dat semne precum ca ar fi suferit de vreo boala, participa la multe competitii sportive de care noi nici nu stiam. Facea parte din echipa de fotbal a facultatii. Ii placea sa faca sport. Era o persoana foarte vioaie. Juca fotbal chiar si in vacanta cind mergeam si jucam pe un teren improvizat in spatele caminului. Nu prezenta semne de oboseala sau ca ar fi bolnav. Chiar ieri am aflat prima oara ca avea probleme cu inima. Tatal lui l-a sunat ieri pe colegul meu si i-a zis ca baiatul a avut probleme la inima cind s-a nascut. Nu am auzit sa fi povestit el de asa ceva." a declarat colegul de grupa Marius Postolache, care a precizat ca in zilele urmatoare el si prietenii lui intentioneaza sa mearga la Onesti la inmormintarea lui Cosmin.

Mama il suna in disperare

Si colegul de camera a povestit despre Cosmin ca era un baiat constiincios, mergea regulat la scoala si nu a avut niciodata conflicte in camin. "M-a surprins moartea lui, a fost ca un soc mai ales ca il stiam de un baiat sanatos, avea un mod activ de viata si niciodata nu s-a plins ca l-ar fi durut ceva. Ieri cind a plecat la ora de sport si-a uitat telefonul in camera. Mama lui il suna in disperare, poate simtea ca s-a intimplat ceva. Noi am fost anuntati de portar ca el a murit si chiar daca mama lui a continuat sa sune pina seara eu nu am avut curajul sa-i raspund si sa-i spun, ieri de 8 martie, ca fiul ei a murit", a declarat Daniel Tivlea, student la master la Facultatea de Electrotehnica.

Colegii de camera mai povestesc ca mama baiatului a venit ieri in camin, i-a strins lucrurile si apoi a plecat. Cit timp a stat in camera abia a reusit sa spuna citeva cuvinte din cauza socului suferit.

Ieri, toti prietenii si colegii lui Cosmin au venit la caminul T18 din Campusul Tudor Vladimirescu pentru a aprinde o luminare in memoria sa.

Inca de dimineata la camin a venit mama lui Cosmin, care a impachetat cu durere bagajele fiului sau. Cosmin avea o sora mai mica, care va ramine alinarea parintilor.

–––

Varianta medicilor de la Ambulanta: 4 minute pina la Sala Gradinari

Reprezentantii Serviciului Judetean de Ambulanta explica minut cu minut ce s-a intimplat in cazul studentului in virsta de 20 de ani care a decedat in urma cu doua zile in urma unei ore de sport.

Conducerea Serviciului de Ambulanta sustine ca, in mod uzual, in turele de zi de la nivel judetean lucreaza un numar de patru-cinci medici dintre cei 21 angajati. Un echipaj se regaseste la Pascani, unul la Tirgu Frumos, doua la statia centrala din Iasi, iar in Iasi lucreaza si un medic coordonator. In momentul in care s-a primit apelul la 112 cu privire la incidentul din Tudor, cele doua echipaje de la statia centrala din Iasi erau plecate la alte urgente, potrivit conducerii Serviciului de Ambulanta. La locul solicitarii a mers, astfel un echipaj cu asistent disponibil in acel moment, dar si indicat, potrivit medicilor, pentru solicitarea efectuata.

"In dupa-amiaza zilei de ieri (marti – n.r.) s-a primit un apel la Serviciul Judetean de Ambulanta in care ni se spunea ca un tinar de 20 de ani aflat la o sala de sport face crize comitiale, epileptice. In zona s-a cautat sala si a ajuns echipajul cu asistent la locul solicitarii, intrucit la crize comitiale se duce asistentul, nu este necesar medicul. Inca de la dispecerat s-au dat indicatii sa il intoarca pe o parte, sa nu isi inghita limba, intrucit cei de acolo au spus ca este epilepsie. Nu se stie daca avea antecedente sau daca avea un traumatism care sa fi dus aici", a explicat dr. Luminita Bodrun, medicul coordonator din ziua incidentului, de ce a mers echipajul cu asistent prima data la locul solicitarii.

Medicul a adaugat ca, in cazuri de urgenta majora, pina si doctorul coordonator poate parasi statia centrala pentru a interveni si a acorda primul ajutor, insa crizele de epilepsie nu reprezinta o astfel de urgenta in care sa fie necesar medicul, potrivit protocoalelor.

Dr. Calistru: "S-a transmis ca tinarul face crize, are convulsii, crize de epilepsie"

Directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta a infirmat declaratiile martorilor potrivit carora echipajul ar fi ajuns dupa 20 minute de la solicitare. "La ora 17.20 si citeva secunde s-a aprimit apelul de catre operatoare la 112, iar solicitarea a fost directionata catre Serviciul Judetean de Ambulanta la ora 17,22 si 36 de secunde. S-a transmis ca tinarul face crize, are convulsii, crize de epilepsie. A mers echipajul de tip B2 cu asistent si ambulantier, cu toate dotarile necesare pentru acordarea masurilor de urgenta. Echipajul a ajuns la locul respectiv in 4 minute din momentul in care noi am primit solicitarea", a precizat dr. Radu Calistru, director medical al Serviciului Judetean de Ambulanta.

Acesta a adaugat ca tinarul a fost gasit deja decedat, in stop cardio-respirator, insa la locul incidentului a ajuns, in cele din urma, si un echipaj cu medic, intrucit cazul era mult mai complex decit ce se anuntase telefonic. "Tinarul a fost gasit afara din sala de sport, la capatul scarilor. Era inconstient, a fost introdus in ambulanta, s-a confirmat stopul cardio-respirator. S-au inceput manevrele de resuscitare. La trei minute de la sosirea primului echipaj s-a anuntat dispeceratul si a fost solicitat echipajul cu medic. Echipaj cu medic care a ajuns imediat, a fost o diferenta de patru minute intre ele in total. Medicul a intrat in ambulanta unde era tinarul si a facut manevre de resuscitare avansata", a mai spus dr. Radu Calistru.

Medicul de pe ambulanta: "Nu a raspuns la nici un medicament. Nici la atropina, nici la adrenalina"

Daca solicitarea a ajuns la Serviciul Judetean de Ambulanta la ora 17:22:36, cum sustin reprezentantii Serviciului, iar primul echipaj cu asistent a ajuns la patru minute de la solicitarea transmisa, ar rezulta ca echipajul cu medic a ajuns la opt-noua minute de la solicitarea transmisa Ambulantei, adica aproximativ 10 minute de la ora apelului in sine la 112. "Noi eram in Bucsinescu, in Tudor cind am fost solicitati. Ne intorceam de la Horlesti de la un alt tinar decedat. Am ajuns acolo la sala de sport in mai putin de un minut cred de cind ne-au sunat, pentru ca eram foarte aproape de Tudor. Stiam deja ca tinarul este in stop. Am ajuns, am intrat in ambulanta cu asistent unde era tinarul in stop, cu asistolie, cu toate semnele de stop. Asistenta facea resuscitare. Am urcat in ambulanta la ei cu trusa mea de intubat, l-am intubat, i-am facut manevre de resuscitare, i-am dat medicatie", a explicat dr. Cristi Afrisinei, medicul din cadrul Serviciului de Ambulanta care a incercat sa il resusciteze pe studentul de 20 de ani.

Doctorul a mentionat insa ca manevrele nu au dat rezultate. "Nu a raspuns la nici un medicament. Nici la atropina, nici la adrenalina, cu toate ca am pacienti de 80 de ani care mi-au raspuns la aceste medicamente. El nu a raspuns. Dupa 35-40 de minute de resuscitare am declarat decesul. Am vorbit totusi la Spitalul «Sf. Spiridon», chiar daca declarasem intre timp decesul si nu l-am mai internat in Unitatea de Primire Urgente, sa il ducem la morga, cu toate ca ambulanta nu duce persoane decedate. Dar am facut asta pentru ca cei de la firmele specializate in pompe funebre nu erau disponibili si am zis sa nu il lasam in strada", a continuat dr. Cristi Afrisinei.

Medicul a precizat ca nu poate spune cu certitudine daca baiatul ar fi avut sanse de supravietuire daca ar fi fost intubat din start. "Noi am ajuns foarte repede fata de primul echipaj, dar el era deja in stop cardio-respirator de la sosirea primului echipaj. Asistentul nu are voie sa intubeze, am facut-o eu. Dar nu cred ca daca ar fi fost intubat din start rezultatul era altul, ma indoiesc pentru ca avea toate semnele clare de stop cardio-respirator", a declarat dr. Cristi Afrisinei.

"Aceste date sint introduse in sistem si nu pot suferi modificari ulterior"

Reprezentantii Serviciului Judetean de Ambulanta au mentionat ca datele declarate de catre ei se afla in baza de date si ca odata introduse in sistem nu mai pot suferi modificari ulterior. "Avem sistem de inregistrare si utilizam coduri. Ora la care se pleaca de la sediu are codul de T5, ora la care se ajunge la locul solicitarii are codul de T6, ora la care se pleaca de la locul solicitarii spre spital are codul de T7, ora la care se ajunge la spital are codul de T8, eliberarea ambulantei are codul de T9, iar la intoarcerea la sediu se completeaza o rubrica speciala. Toate aceste coduri si numarul ambulantei sint comunicate prin statie radio si se inregistreaza automat. Operatorul de la radio tasteaza codurile si confirma ora calculatorului. Nu sta medicul sa spuna ora la care a ajuns sau la care a plecat, el doar transmite codul, iar operatorul stie ce are de facut. Aceste date sint introduse in sistem si nu pot suferi modificari ulterior", a afirmat dr. Radu Calistru, directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta.

Pe de alta parte, oficialii Institutului de Medicina Legala incearca sa afle ce i-a cauzat moartea tinarului student. "Necropsia se finalizeaza in acest moment, este aproape gata, va fi terminata in mod sigur astazi. Concluziile preliminare nu le pot spune insa, acestea vor fi comunicate doar Politiei sau Parchetului, adica institutiei care a cerut necropsia", a declarat ieri la prinz prof. dr. Vasile Astarastoae, directorul Institutului de Medicina Legala.

–––

Ce poate cauza "moartea subita"?

* medicii spun ca exista mai multe afectiuni care pot dobori un om fara ca acesta sa fi stiut ca este bolnav si fara a avea simptome

Oameni care se credeau sanatosi, care n-au avut nevoie in viata lor de medicamente sau n-au mers niciodata la spital au cazut din picioare si au murit. Sindromul de moarte subita nu este deloc necunoscut medicilor care spun ca acesta afecteaza atit copiii, cit si adultii. De cele mai multe ori, afectiunile care provoaca moartea subita nu dau simptome, astfel ca pacientul nu are timp sa ceara ajutor medical, nu este avertizat in nici un fel. In contextul in care nici cei din jurul sau nu stiu de eventuale probleme de sanatate ale pacientului, masurile terapeutice intirzie si mai mult.

"Moartea subita apare la o persoana care are o aparenta stare de sanatate, de asta e si subita pentru ca apare atunci cind nu te astepti. Exista in literatura de specialitate cauze care insa n-au dat manifestari anterior. Pot fi tulburari electrolitice, adica tulburari intracelulare, valori anormale ale sodiului, potasiului si ale altor electroliti din fluxul sanguin. Mai pot fi diverse afectiuni cardiace care n-au dat deloc simptomatologie anterioara, cum ar fi cardiomiopatia hipertrofica", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD.

Pe de alta parte, medicii spun ca un infarct miocardic acut sau un sindrom coronarian acut se pot instala si la un pacient in stare de deplina sanatate si fara sa fi fost simptome inainte. Cauza mortii poate fi stabilita in acest caz doar dupa necropsie. "Este posibil ca pacientul sa aiba o durere toracica puternica, sa cada din picioare si sa nu se mai poata face nimic pentru el. Exista insa si posibilitatea ca pacientul sa fi avut dureri toracice pe care, tinar fiind, sa nu le dea atentie. Trebuie stiut ca o durere toracica ce dureaza mai mult de cinci minute trebuia investigata la spital", a mai completat conf.dr. Cimpoesu.

Medicii spun ca principala cauza de moarte subita este reprezentata de tulburarile de ritm cardiac. Acestea pot fi insa provocate si de diferentele mari de temperatura, medicii recomandind mereu trecerea progresiva de la o temperatura scazuta la una mai ridicata. Din nefericire, o parte din afectiunile cardiace care pot provoca moartea subita, cum ar fi sindromul Brugada (n.r. o anomalie a celulelor miocardice care intrerupe activitatea electrica a inimii si determina aritmii periculoase), nu pot fi identificate nici la necropsie.

"Ar trebui sa ne ingrijoreze durerile de cap persistente, care dau tulburari de echilibru, de vedere"

De asemenea, medicii spun ca moartea subita poate fi provocata si de afectiuni neurologice. Astfel, un anevrism cerebral poate provoca moartea subita fara sa dea simptome care sa previna pacientul. O parte din anevrisme pot fi identificate si chiar operate. "Anevrismele pot avea simptome, cefalee, tulburari de vedere, insa exista anevrisme care nu manifesta nici un simptom. Un anevrism nu poate fi vazut decit la computer tomograf sau rezonanta magnetica. Cele mai multe dintre durerile de cap sint inofensive. Ar trebui sa ne ingrijoreze doar durerile de cap persistente, care dau tulburari de echilibru, de vedere. Acestea ar trebui investigate", a adaugat sefa SMURD.

Medicii spun ca exista si diverse malformatii congenitale care pot determina moartea subita, la fel cum si un atac vascular cerebral netratat imediat poate provoca moartea. "O colega a avut la un moment dat un pacient, un tinar de 21 de ani care era la plimbare intr-un magazin cu prietena si parintii lui. A cazut din picioare si a murit. Nu avusese nici un simptom, nimic. S-a resuscitat mult timp la el, dar nu s-a mai putut face nimic. Nu stim ce anume i-a provocat moartea, poate o afectiune cardiaca de care nu stia, poate altceva. Nu s-a descoperit", a declarat dr. Eugenia Rusu, medic de urgenta.

––-

Experiment: de la Statia de Ambulanta pina la sala de sport se ajunge in 7 minute pe jos

Reporterii "Ziarului de Iasi" au realizat ieri un experiment pentru a vedea in cit timp se poate ajunge de la statia centrala a Serviciului Judetean de Ambulanta pina la sala de sport din Gradinari – Tudor. Pe sensul normal de mers, pe podul Metalurgiei, intrucit este sens unic, la o viteza normala si acceptata in oras, reporterii au parcursul drumul cu autoturismul in cinci minute. Pe jos insa, de data aceasta mergind pe contrasens pe malul sting al Bahluiului, reporterii au parcurs drumul in sapte minute.

Comentarii