Miron Mitrea inaugureaza DN 2

joi, 05 septembrie 2002, 23:00
1 MIN
 Miron Mitrea inaugureaza DN 2

Vineri, 6 septembrie 2002, la orele 10.00, ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Miron Mitrea, va efectua receptia la terminarea lucrarilor de reabilitare a drumului national DN2 – km 302 – km 341,7 Filipesti-Sabaoani.
Lucrarile au fost efectuate de firma Roichman Bros. (Shomron) LTD, proiectanta si consultanta fiind asigurate de firma Search Corporation. Contractul de reabilitare a acestui tronson al DN2 a fost semnat de Regia Autonoma Administratia Nationala a Drumurilor la 31 august 1999, fiind specificata ca data a terminarii efective a lucrarilor data de 31 august 2002. Valoarea totala a contractului pina la 1 august 2002 a fost de 23,1 milioane de dolari, lungimea portiunii pe care s-au efectuat lucrari fiind de 39,9 kilometri.
Lucrarile aferente acestui contract au fost finantate printr-un imprumut obtinut de la Banca Europeana de Investitii de 20,3 milioane dolari si prin contributia Guvernului Romaniei de 2,8 milioane dolari. Sint in curs de derulare lucrari suplimentare de reabilitare in municipiul Roman, la consolidarea podului peste riul Moldova, si amenajarea intersectiei de la Sabaoani.
Dupa cum se precizeaza in comunicatul emis de Ministerul Lucrarilor Publice, prin reabilitarea drumului national DN 2 s-a urmarit cresterea gradului de confort si siguranta a tuturor participantilor la traficul rutier, lucrarile inscriindu-se in standardele internationale de calitate. (C.M.)

Comentarii