Ultimii fauritori de butoaie

Toamna, se numara butoaiele. Fiecare gospodar, care stoarce nemilos
strugurii, are nevoie si de un butoi in care sa stringa vinul. In zona
Romanului, au ramas putini dogari. Cei mai multi au imbatrinit si nu mai au
putere de munca, iar urmasii lor nici nu vor sa auda de dogarit. In Boghicea,
Gica este unul dintre mesterii care se intrec in minuitului lemnului si fauritul
butoaielor. Este cunoscut in tot satul si toti gospodarii si-au luat macar un
butoi din atelierul sau. „Pina in 1992 am lucrat la «Mobila». Apoi, m-am
retras si, pentru ca imi iubeam meseria, mi-am facut un atelier in curtea
casei”, povesteste Gica. Atelierul, construit in apropierea surii, este imens.
Citeva masinarii se pregatesc, parca, sa slefuiasca lemnul. Doua butoaie isi
asteapta deja clientii. Gica se plinge. Anul acesta, afacerea nu prea merge.
„Nu am avut ce vinde. In anii trecuti, abia faceam fata cererilor. Acum, via
s-a manat, iar oamenii nu au nevoie de butoaiele mele”, spune Gica.
Experienta la fabrica de mobila il recomanda ca un bun mester in lemnarit.
Daca nu merge dogaritul, Gica recupereza din timplarie. Lucreaza orice.
Ferestre, usi, grinzi. Dar, pasiunea sa ramine dogaritul. Licarul din ochi
atunci cind povesteste despre fauritul butoaielor ii da de gol pasiunea.
Incepe sa ne divulge „secretul” meseriei, de parca ar recita o poezie.
Cuvintele curg siroi, in timp ce, parca in fata ochilor, lemnul se transforma
in butoi. „Iti trebuie indeminare sa potrivesti doagele, sa le ?mbini ?ntre ele
ca sa nu curga. Doagele se aseaza pe trei cercuri, apoi il focaim inauntru.
Dupa ce se incalzeste, se stringe cu sufa. Butoiul se geluieste, timp in care
se fabrica fundul butoiului. Al saselea punct de compas arata cit este de
mare fundul butoiului”, povesteste Gica. Butoiul este gata sa gazduiasca in
pintece fierberea vinului nou. La un butoi se munceste o zi si se maninca
trei zile. „Este o meserie frumoasa, dar nu poate fi invatata, ci doar furata”,
mai spune mesterul Gica. (C.M.)