Sectia de prematuri a Spitalului de Copii trece la Maternitatea „Cuza Voda”

miercuri, 10 septembrie 2008, 01:04
1 MIN
 Sectia de prematuri a Spitalului de Copii trece la Maternitatea „Cuza Voda”

Sectia exterioara de prematuri a Spitalului de Copii "Sf. Maria" va trece in subordinea Maternitatii "Cuza Voda". Acest lucru se va intimpla de la inceputul lunii octombrie.

"Sectia exterioara de prematuri din strada Ornescu, nr.7 va fi mutata intr-un nou spatiu si anume la etajul III, Pavilionul B din Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie «Cuza Voda». Mutarea se va face pentru ca astfel se elimina foarte multe cheltuieli deoarece multi dintre copiii de acolo erau oricum adusi la noi la un moment dat", a declarat dr. Vicuta Todosiciuc, managerul Maternitatii "Cuza Voda".

Mutarea sectiei a primit avizul Autoritatii de Sanatate Publica. "Sectia era a Spitalului de Copii cu tot cu personal. Totusi este mai aproape de normalitate ca prematurii sa fie ingrijiti intr-o maternitate, conditiile de ingrijire sint altele si copiii nu mai trebuie plimbati intre spitale, ramin in aceeasi institutie. Oricum, nu stiu sa existe nemultumiri din partea personalului medical, cladirile sint toate ale Consiliului Judetean, deci nici aici nu-s probleme, iar sefa clinicii iese la pensie de la inceputul lunii octombrie", a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul ASP.

Sectia de prematuri are 25 de locuri, aici realizindu-se activitatea de recuperare a copiilor nascuti prematur care au parte de o perioada mai mare de internare. Sectia in care se vor muta prematurii a fost deja igienizata, compartimentata si utilata cu aparatura medicala specifica.

Comentarii