Joaca de-a termoficarea

joi, 03 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Joaca de-a termoficarea

Primarul Marian Ionescu nu este foarte ingrijorat de tentativa CET-ului de reziliere a contractului de concesiune a activitatii de termoficare a orasului Suceava. Cu destula destindere, el a contracarat acuzatiile de nerespectare a clauzelor contractului de catre Sucursala Electrocentrale cu motivatia ca, in afara de cele 1,5 miliarde platite pentru schimbatoare de caldura in punctele termice, Primaria n-a dispus de alti bani. In schimb, in ceea ce priveste achitarea altor obligatii fiscale ce-i revin, municipalitatea a fost fair-play. "Am platit, cu mari eforturi subventia la energie termica in avans, iar datoriile centrelor bugetare s-au achitat la timp. Au ramas aproximativ 10 miliarde de lei din care, in urma unei compensari cu CET-ul mai ramine doar unul. Ramin la parerea ca executivul Primariei si-a facut datoria", a declarat primarul Sucevei. Cu aceeasi siguranta, Marian Ionescu si-a completat cele spuse la conferinta de presa de ieri, cu certitudinea ca, totusi, Sucursala Electrocentrale nu va rezilia contractul.
Acceptind totusi si aceasta posibilitate, executivul Primariei crede ca populatia orasului nu va avea de suferit, relatiile ei cu oricine ar furniza energie termica raminind aceleasi. In situatia in care SE ar renunta la termoficare, edilii Sucevei au lansat la schimb alte trei variante posibile. Prima, o varianta administrativa a jocului "A zis mama sa-mi dai sita", ar da inapoi serviciul societatii ACET care l-a prestat pina in ianuarie 2000, dar care si-a ridicat in cap asociatiile de proprietari. Relansarea ACET-ului pe orbita in problema termoficarii ar ocupa alte luni de zile cu protocoale de primire-predare, liste de inventar si incheieri de socoteli intre aceasta unitate si CET, toate sub ochii buimaciti ai membrilor asociatiilor de proprietari.
A doua posibilitate ar fi, in opinia executivului Primariei, infiintarea unui departament care sa apartina Consiliului Local, cu termoficarea ca singur obiect de activitate.
O a treia posibilitate, de-a dreptul utopica fata de resursele financiare de care dispune bugetul local, infiintarea de centrale termice de cartier, ar presupune investitii imense si se confunda usor cu un basm de Petre Ispirescu.
Disputa dintre Primarie si CET pe tema respectarii sau a nerespectarii contractului de concesiune va dura inca maxim 30 de zile, timp in care partile au timp destul sa se convinga una pe alta daca merita sa pastreze parteneriatul sau sa se desparta in termeni prietenosi. Este posibil ca situatia sa ramina neschimbata, dar cel mai important lucru este ca asigurarile primarului Marian Ionescu sa se si confirme, iar la iarna sucevenii sa nu dirdiie in apartamente, incalziti doar de dorul caldurii de la CET. (Daniela BEALE)

Comentarii