Tensiuni in Bazinul Dornelor

joi, 29 iunie 2000, 23:00
2 MIN
 Tensiuni in Bazinul Dornelor

Razesii dorneni blocheaza efectuarea oricaror lucrari silvice in padurile pe care le revendica In Bazinul Dornelor s-au accentuat tensiunile dintre viitorii proprietari de paduri si actualii gestionari ai acestor suprafete. Seful Directiei Silvice Suceava, ing. Gheorghe Flutur ne-a declarat ieri ca in aceasta zona sint cantitati insemnate de masa lemnoasa marcata si contractata pentru exploatare de catre agenti economici, care insa nu poate fi scoasa din cauza obstructionarii impuse de unii membri ai Ligii razesilor dorneni. Acestia sint nerabdatori sa intre in posesia padurilor, motiv pentru care au apelat la sprijinul Prefecturii si al unor personalitati politice. Ultima mediere a avut loc la inceputul acestei saptamini, in Bazinul Dornelor, unde s-a deplasat subprefectul Valica Gorea si directorul DS Suceava. Comisiile comunale de fond funciar din zona au fost atentionate sa se implice in analizarea cererilor si sa selecteze solicitarile cetatenilor care au depus toate actele necesare si sint in drept sa primeasca padure, pentru a se trece efectiv la punerea in posesie. Acolo unde solicitarile nu sint justificate, se vor continua lucrarile silvice. Gheorghe Flutur a spus ca, datorita obstructionarii cadrelor silvice, exista in continuare pericolul infestarii cu gindaci de scoarta a arborilor din terenurile revendicate. "In acest an, Directia Silvica Suceava a marit plafonul de cheltuieli pentru stropirea arborilor infestati, a marit numarul de arbori-cursa pentru a preveni atacurile gindacilor de scoarta, mai ales ca seceta din aceasta primavara a incurajat inmultirea acestor daunatori. Noi nu putem da peste cap aceasta lege (n.r. – Legea 1/2000), sa cedam la presiuni, ci vrem lucrari de calitate. Nu dorim sa se strecoare impostori, oameni care nu au dreptul la padure", a mai spus directorul DS Suceava. (Gabriela HOSTIUC)

Comentarii