Trei cartiere din Suceava fara caldura si apa calda

joi, 16 martie 2000, 00:00
1 MIN
 Trei cartiere din Suceava fara caldura si apa calda

De marti seara, locuitorii cartierelor Zamca, George Enescu si Obcini au ramas din nou fara apa calda si caldura. Motivul acestei privatiuni il constituie o avarie la conducta magistrala doi de termoficare a Sucevei produsa in zona strazii Dragos Voda. Acest traseu de teava de citeva zeci de metri este considerat unul din punctele slabe ale retelei termice a orasului, datorita vechimii si gradului de coroziune in care se afla conductele. Ovidiu Dumitrescu, directorul general al Sucursalei Electrocentrale Suceava, ne-a declarat ca acest tonson reprezinta o urgenta in reabilitarea sistemului termic al orasului si ca atare el a fost cuprins ca o prioritate in planul de reparatii pentru aceasta vara, inaintat deja Primariei Suceava. Pentru ca vara este inca departe si nu se stie daca Primaria va avea bani pentru reparatiile programate meticulos de CET, in aceasta zona va fi inlocuit doar o portiune din reteaua de transport a agentului termic. Din informatiile obtinute de la Sucursala Electrocentrale, am aflat ca lucrarile vor dura si in cursul zilei de azi, dar in cel mai optimist termen, locuitorii cartierelor vitregite de caldura si apa calda vor avea din nou parte de ele incepind din aceasta seara. (Daniela BEALE)

Comentarii