Un altfel de Craciun

vineri, 24 decembrie 1999, 00:00
3 MIN
 Un altfel de Craciun

Craciun cu numai 30.000 de lei
Adelina Ostafi, impreuna cu fiica si mama sa, au, pentru a sarbatori Craciunul, doar 30.000 de lei. Singurul "lux" gastronomic pe care au dorit sa si-l permita a fost o punga de file de peste de la rusi de 15.000 de lei. Din pacate, insa, totul a fost doar un gind, pentru ca miine, preotul va veni astazi sa binecuvinteze casele credinciosilor si pentru aceasta ceremonie trebuie citiva banuti. O piine mare, de 9.000 de lei, va fi pentru cele trei femei "cozonacul" si "friptura" care vor sarbatori Nasterea Domnului. In casa Adelinei Ostafi, imaginea trista si pustie a unui trai pe potriva va fi completata de lipsa a macar unei crengi de brad care sa aminteasca de venirea Craciunului. Tinara femeie, de nici 40 de ani, a venit sa-si petreaca Craciunul, impreuna cu fiica si batrina sa mama, dupa ce a stat internata la Spitalul de Psihiatrie din Burdujeni. Abandonul de domiciliu al sotului, pierderea locului de munca, restantele imense la cheltuielile comune, singuratatea si zbaterea neputincioasa pentru ziua de miine de care se simte responsabila au transformat-o pe Adelina intr-o femeie labila psihic, depresiva si mereu panicata. Pentru ea, ziua de Craciun este ziua de nefericire maxima in care nu poate oferi fetitei sale de 15 ani, Nadina-Onuta, tot ceea ce se cuvine la virsta ei. Onuta invata la Liceul "Petru Rares" din Suceava, este un copil frumos si bun, invata bine si-si inghite cu greu umilinta de a trai in saracie, din pensia de 500.000 de lei a bunicii. Cu un tata iresponsabil si o mama traumatizata psihic din pricina greutatilor. Ea stie deja ca Mos Craciun nu mai cunoaste demult adresa unde locuieste si ce nevoi are.
Tutu face din Craciun sarbatoare
Maria Buciuceanu are 94 de ani. Cindva, ea a fost una din marile doamne ale orasului Suceava. Casatorita cu un militar de cariera si avind o meserie unica la acea vreme (cusatoreasa de plapume pentru protipendada orasului), frumoasa, desteapta si de familie buna, pentru ea sarbatorile Craciunului au fost prilejul de a-si aduna prietenii la un vin nobil, o masa cu de toate si o toaleta splendida. Craciunul din acest an il va face cu ceea ce Cantina de Ajutor Social a oferit cu destula marinimie tuturor asistatilor sociali. "Sufletul" Mariei Buciuceanu ramine nepotul sau de 6 ani, Tutu, care, printr-un calcul al sortii, bintuie fara stapin intre tatal alcoolic si batrina sa bunica. Si pentru el, Cantina de Social a trimis o portocala. "Sper sa-l am linga mine de Craciun. Doar Tutu face din Craciun o sarbatoare", ne-a spus Maria Buciuceanu.
Pentru bunica Buciuceanu si pentru celelalte cinci persoane ce locuiesc in aceeasi garsoniera. Un bradut impodobit modest dovedeste ca totusi Craciunul vine.
Familia Dragoi este compusa din cinci membri, toti sub 20 de ani
Ovidiu, capul familiei, poarta responsabilitatea legala pentru ceilalti frati ai lui, Florin, Bogdan, Mihaela si Cristi. Cind l-am cunoscut, Ovidiu aducea din piata un bradut numai bun de impodobit pentru sarbatoarea de Craciun. "Fara brad, nu e Craciun", ne-a spus el. Acum doi ani, baiatul de 20 de ani s-a opus destramarii familiei, cind, deja orfani de mama, tatal client vechi al sticlei de rachiu a _decazut din drepturile parintesti. "Va rog, nu faceti caz de situatia noastra. Sintem o familie normala, care in ciuda tuturor greutatilor, trebuie sa priveasca spre ziua de miine", ne-a spus, cu demnitate, Ovidiu. Dupa ce a stat de vorba cu reporterii "Monitorului", Ovidiu Dragoi s-a grabit spre casa sa faca prajituri pentru Sfintele Sarbatori de Craciun. (Daniela BEALE)

Comentarii