Surpriza de proportii aseara, dupa tragedia de luni din Copou: Vatmanul a fost retinut

miercuri, 23 martie 2011, 23:11
4 MIN
 Surpriza de proportii aseara, dupa tragedia de luni din Copou: Vatmanul a fost retinut

Anchetatorii spun ca decizia a fost luata dupa ce verificarile tehnice efectuate pina in acest moment in cazul vagonului au concluzionat ca starea tehnica a acestuia era buna si ca sistemele de frinare functionau.

"Politia a emis ordonanta de retinere pentru o perioada de 24 de ore sub aspectul savirsirii infractiunii de ucidere din culpa, existind indicii ca accidentul s-a produs pe fondul unei manevrari defectuoase a tramvaiului. Se analizeaza, de asemenea, si versiunea potrivit careia accidentul s-a produs pe fondul unei defectiuni tehnice", a declarat aseara procuror Carmina Pascal, sef Sectie Urmarire Penala din cadrul Parchetului de pe linga Tribunal.

Raportul de verificare tehnica a vagonului implicat in tragedia petrecuta la inceputul acestei saptamini urmeaza sa ajunga la dosarul instrumentat de procurori.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, expertii au concluzionat ca starea tehnica a vagonului era una buna si sistemele de frinare erau functionale la momentul accidentului, tragedia petrecindu-se din cauza unei erori umane. In cursul zilei de astazi vatmanul Cristian Diaconu urmeaza sa fie audiat de procurori. Acestia vor decide daca vor formula propunere de arestare preventiva pe numele lui si-l vor trimite in fata judecatorilor.

Expertii au testat in ultimele zile sistemele de frinare ale tramvaiului si au ajuns la concluzia ca acestea au fost functionale la viteze de 25, 45 si 55 de kilometri pe ora. In plus, expertii criminalisti nu au formulat obiectii la rezultatele constatarilor tehnice facute pina la acest moment al anchetei.

––-

Familia vatmanului: Frinele erau supraincalzite

* ipoteza a fost respinsa de RATP * acestia spun ca tramvaiul putea fi oprit si in 11 metri

Probele facute la tramvaiul implicat in accidentul de la Biblioteca Centrala au aratat ca frinele erau functionale. Astfel, ipoteza unei erori umane prinde din ce in ce mai mult contur. Rudele vatmanului care a condus tramvaiul nu sint insa de acord cu modul in care au fost facute verificarile, sustinind ca acesta ar putea fi gresit.

Probele la sistemul de frinare facute la tramvaiul implicat in accident au nemultumit rudele vatmanului Cristian Diaconu, cel care a condus vagonul. Cumnatul si sora vatmanului au fost si ei prezenti la verificarile facute in cursul noptii de marti spre miercuri. Acestia sint de parere ca probele nu au o mare relevanta, deoarece nu au fost facute in aceleasi conditii de exploatare a mijlocului de transport. "Tramvaiul functiona atunci de dimineata, nu de o ora, ca acum. A urcat si a coborit de mai multe ori Copoul, cind traficul era altul. Folosite mai mult timp, frinele se incalzesc. Posibil ca atunci sa nu fi tinut. Acum, dupa citeva ture, au tinut. Eu nu cred ca e vreunul nebun sa omoare pe cineva. Ginditi-va si dumneavoastra, care ar intra in plin cu un tramvai plin de oameni? Are aviz psihologic, medical, toate avizele. Are copil mic acasa, imprumuturi, o familie. Credeti ca nu-l oprea daca ar fi putut? Ei cauta sa se scoata pe ei, doar nu pe vatman", a declarat Vasile Prodan, cumnatul victimei.

Rudele au afirmat ca nici cu ele vatmanul Cristian Diaconu nu a vrut sa discute despre accident. Acesta ar fi spus insa la un moment dat ca ar fi pus frina, dar acestea nu au tinut.

Conducerea regiei de transport a respins acuzele aduse de rudele lui Diaconu si sustine ca ipoteza conform careia frinele s-ar fi supraincalzit si nu au tinut nu este valabila. "Nu exista asa ceva. Sistemele de frinare sint facute sa functioneze la temperaturi foarte mari fara sa-si modifice caracteristicile. In plus, la tramvaie, discurile de frinare sint ventilate, tocmai pentru a se evita supraincalzirea", a declarat Cristi Stoica, directorul tehnic al RATP.

Cum au decurs testele de marti noapte

Probele facute in noaptea de marti spre miercuri au durat aproximativ doua ore. Vagonul a fost scos din depou aproape de miezul noptii si a circulat pe Canta si Copou. Vagonul a fost accelerat si frinat in mai multe rinduri pentru a se verifica starea frinelor. Pentru a se constata daca frinele corespund standardelor, au fost montate doua decelerometre, aparate folosite la masurarea acceleratiei, dar si a fortei de frinare. "Au fost montate doua aparate. Unul al nostru si unul al expertilor, cu pozitionare prin GPS. Noi nu am primit inca nici un rezultat. Nu vreau sa ma antepronunt", a declarat Stoica.

Membrii comisiei de ancheta au precizat ca verificarile au fost facute la diferite viteze, de la 30 si pina la 55 km/h. Pe panta de la Copou, intre semaforul de la intersectia cu Toma Cozma si cel de la BCU, s-a cautat reconstituirea accidentului.

Surse din cadrul anchetei au afirmat ca vagonul implicat in accident a fost frinat acolo unde a afirmat si vatmanul ca a inceput frinarea. Mai exact, tramvaiul a fost adus la viteza de 50 km/h si frinat putin mai jos de Casa Universitarilor. "Vagonul s-a oprit cam in 11 metri. Noi l-am dus la 50 km/h, desi vatmanul a zis ca avea 30 km/h. Dar noi, avind vagonul gol, iar la producerea accidentului fiind plin, am marit viteza. Frinele au tinut", a declarat unul din membrii comisiei.

Rudele vatmanului au afirmat ca inca nu vor contesta probele facute. "Nu facem inca nici o contestatie. Asteptam sa fie terminata expertiza si apoi vom vedea ce vom mai face", a declarat Prodan.

Comentarii