Surpriza la Iasi: Inca 4 alesi, oferiti bonus

Subtitlu

luni, 10 decembrie 2012, 23:20
8 MIN
 Surpriza la Iasi: Inca 4 alesi, oferiti bonus

Desi ieri toata ziua s-a stiut, in urma calculelor minutioase, la virgula, facute la partide, ca Petru Movila si Dumitru Oprea, de la PDL, dar si Daniel Oajdea, de la PPDD, au ratat Parlamentul, aseara tarziu a venit "bomba". Toti vor intra in Parlament, iar pe langa ei si un candidat la Senat din partea PPDD: omul de afaceri Ionel Agrigoroaei. Cum a fost posibil? S-a folosit o prevedere din lege pentru a echilibra ponderea partidelor. Ca urmare, Parlamentul viitor va avea peste 580 de membri, in loc de 470. Practic, Iasul va avea 23 de parlamentari, in loc de 17. S-au anuntat si primele demisii, ca urmare a alegerilor. Ce au facut iesenii care au jucat "in deplasare": Mihai Razvan Ungureanu la Arad, Liviu Bratescu contra Elenei Udrea la Roman si Tudor Ciuhodaru la Barlad? 

Alegerile parlamentare de dumi­nica s-au lasat cu rezultate surprin­zatoare pentru fostul partid de guvernamant, PDL si alianta electorala constituita in jurul acestuia, Alianta Romania Dreapta (ARD). Potrivit datelor finale oferite ieri de Biroul Electoral Judetean (BEJ), Uniunea Social Liberala (USL) a detinut monopolul in privinta prefe­rintelor electoratului, castigand toate cele 17 mandate de parlamentar puse in joc, cu un procent zdrobitor de 63% la Camera Deputatilor si 66% la Senat. De partea cealalta, sur­priza a oferit-o Partidul Popo­rului – Dan Diaconescu (PP-DD), care s-a apropiat la doar cateva sute de voturi de ARD, la ambele ca­mere.

Doi castigatori neasteptati la doua partide

Principalii trei competitori si numarul de voturi obtinute de fiecare, pe colegii

In ambele tabere, in toiul noptii de duminica inca se mai efectuau calcule pentru a afla cu cate fotolii de parlamentar se vor alege dupa o campanie pe cat de obositoare, pe atat de costisitoare. Astfel, ARD preconiza ca va obtine doua posturi de deputat si unul de senator, in timp ce PP-DD spera la doua posturi de deputat. Calculele ARD si PP-DD au fost date peste cap de rezultatele BEJ, care au decis ca, in afara de cei 17 parlamentari USL, Iasul va mai trimite in Parlament doar doi deputati, cate unul de la fiecare forma­tiune politica. Astfel, in urmatorii patru ani ARD urma sa fie reprezentata in Parlament de candidatul in Colegiul 8 Copou, medicul Camelia Bogdanici, in timp ce de la PP-DD va fi deputat Viorel Blajut, candidatul din Colegiul 12 Nicolina. Re­zultatele BEJ au confirmat si scepticismul fostului senator PDL Du­mitru Oprea, care declara duminica noaptea ca „nu cred ca o sa avem un post de senator". Ambii casti­gatori ai loteriei redistribuirilor la nivel judetean au declarat la unison ca prioritare vor fi obiectivele propuse in timpul campaniei electorale. „Prioritare sunt toate proiectele pe care le-am promis in timpul campaniei electorale, ma refer la asigurarea locurilor de munca pentru absolventii de medicina sau la legea medicinei preventive", a precizat Bogdanici. Viorel Blajut s-a declarat multumit de trecerea la un nivel superior, respectiv de la „parlamentar de cartier" la „parlamentarul unui oras". „Voi incerca sa realizez toate proiectele pe care mi le-am propus in timpul campaniei electorale. Voi contribui la dezvoltarea acestui oras", a comentat Blajut rezultatul.

Surprize dupa surprize

Daca luni dimineata reprezentantii ADR si PP-DD erau deja resemnati cu ideea ca nu vor avea decat cate un deputat in Parlament, seara tarziu sperantele au renascut. Daca, intr-o prima etapa de redistribuire a mandatelor, numarul mandatelor de parlamentar a crescut la nivel national de la 470 la 550, dupa un nou rand de calcule acesta a crescut inca mai mult, pana spre 590. Reprezentanti ai PNL spuneau aseara ca la nivel national se discuta despre un numar de 588 de parlamentari. „Din cate stiu, se discuta despre un numar de 588 de parlamentari, numele noi care ar fi avantajate fiind Petru Movila si Dumitru Oprea de la ARD, in timp ce PPDD va fi reprezentat, pe langa Viorel Blajut, de Daniel Oajdea si Ionel Agrigoraiei", ne-a confirmat o sursa de prima mana din PNL Iasi.

Informatia a fost confirmata de insusi prim-ministrul Victor Ponta, dupa ce fusese vehiculata de surse atat din cadrul PSD Iasi, cat si din cel al PNL. Explicatia consta in sistemul electoral, care garanteaza fiecarui partid un minim de mandate, proportional cu procentul de voturi obtinut pe plan national. Astfel, dupa centralizarea a 99,56% din sectiile de vot, ARD obtinuse 16,72% din voturile cetatenilor, pe plan national. Aceeasi proportie trebuie respectata, conform legii, si in privinta mandatelor de parlamentar, adica ARD sa primeasca 16,72% din cele 470 de fotolii din Camera De­pu­tatilor si Senat. „Aceasta in­seamna cam 80 de mandate. Chiar daca nu a castigat, in prima etapa, 80 de colegii, ARD trebuie sa pri­meas­ca 80 de mandate. Altfel, ar insemna ca o parte din alegatori sa fi votat degeaba, votul lor nere­ga­sin­du-se in mandate de parlamentar. Singura solutie este crearea de noi mandate, in plus fata de cele initiale, astfel incat principiul proportionalitatii reprezentarii sa fie respectat. La fel si pentru PP-DD. In final, Parlamentul va avea pro­babil undeva la 580-590 de membri, in functie de voturile neutilizate pe plan local si centralizate la nivel national", a explicat fostul senator Dan Carlan, un bun cunoscator al legislatiei electorale, asa cum a dovedit-o mereu in timpul ultimelor alegeri.

Conform informatiilor vehiculate ieri noapte, pentru filialele iesene ale ARD si PP-DD aceasta situatie reprezinta o gura de oxigen aproape nesperata. Practic, ambele forma­tiuni politice vor mai primi cate un mandat de deputat si unul de senator. Aceasta inseamna ca, in viitorul Parlament, ARD va fi reprezentata si de Petru Movila ca deputat, si Dumitru Oprea, ca senator. La randu-i, PP-DD isi mai adjudeca, la „masa verde", un mandat de deputat in persoana lui Daniel Oajdea si unul de senator, prin Ionel Agri­goroaei. „Nu sunt propriu-zis mandate suplimentare, ci doar res­pectarea vointei alegatorilor. USL a castigat cu peste 50% din voturi numeroase colegii, iar acelea ii apartin de drept. Restul de 49% din cetatenii colegiului trebuie totusi reprezentati la nivel central", a precizat Carlan.

––

La filialele iesene ale PDL si PPDD, taman sefii nu au prins mandat  

Presedintele filialei iesene a PDL, Gabriel Surdu, nu a putut fi contactat pentru a comenta rezultatele obtinute la alegeri sau daca va mai continua sa-i conduca pe democrat-liberalii ieseni. La nivel national, vice-presedintele PDL Cezar Preda a decis sa-si prezinte „demisia de onoare" dupa rezultatul slab obtinut pe un colegiu din Buzau. Intr-o astfel de situatie se afla si Gabriel Surdu, care a candidat pentru un post de senator in Colegiul 1, impotriva senatorului USL in functie Varujan Vosganian. Presedintele PDL Iasi a fost votat doar de 15,43% dintre electorii din colegiul sau, in timp ce senatorul liberal a primit 67,05% din voturile valabil exprimate. De partea cealalta, seful filialei iesene a PP-DD a ales o cale diferita de a-si exprima dezamagirea fata de rezultatul alegerilor, postand un mesaj pe pagina personala de Facebook. „Rezultatele finale BEJ Iasi arata ca eu am obtinut 18% (adica peste media judeteana a partidului) in Colegiul 11 (unde am candidat), iar Organizatia Judeteana Iasi (pe care o conduc), cu 15%, se situeaza peste media nationala a PP-DD. Nu ma voi numara insa printre colegii care intra in Parlament (defavorizat fiind de colegiul foarte mic)…", a postat Vlad Hogea.   

––

Primele demisii anuntate dupa alegerile de la Iasi  

Managerul Spitalului de Pediatrie, prof. dr. Marin Burlea, va renunta la functia de conducere in favoarea celei de senator in Parlament, ales pe listele USL. Acesta va astepta validarea pe noua sa functie, in urma­toarele zece zile, dupa care va inceta sa mai conduca unitatea medicala. „Eu nu mi-am depus candidatura la Senat pentru a ma retrage apoi. Nu voi mai putea fi si director al Spitalului de Pediatrie, deoarece cele doua functii sunt incompatibile. Voi face insa tot ce imi sta in putere pentru ca Spitalul de Copii sa fie reabilitat si modernizat complet in perioada urmatoare", a declarat prof.dr. Burlea. Potrivit acestuia, mandatul sau va expira in 31 de zile. „Eu imi doresc ca in locul meu sa vina doctorul Nistor, directorul medical al unitatii. El este un om onest, caruia ii pasa de copiii internati aici si sunt sigur ca va duce ceea ce am inceput impreuna mai departe. Ma voi gandi foarte bine cine va asigura interimatul dupa plecarea mea, insa doctorul Nistor este principalul favorit", a adaugat Burlea. Dr. Nicolae Nistor, de la Clinica I Pediatrie, a devenit director medical luna trecuta, dupa ce dr. Solange Rosu a fost demisa din functie. „Nu am vorbit cu domnul profesor inca, dar sunt uimit de aceasta decizie. Nu ma asteptam sa se gandeasca in primul rand la mine. Oricum, decizia ii apartine si eu il voi sustine intru totul. Eu nu imi doresc decat sa ajut la imbunatatirea actului medical", a declarat dr. Nistor.

In urma alegerilor parlamentare, si Spitalul „Sf. Spiridon" si-a pierdut directorul medical. Conf.dr. Camelia Bogdanici a fost aleasa deputat pe listele ARD, astfel ca va fi nevoita ca in perioada imediat urmatoare sa-si dea demisia din functie. „Se pare ca voi fi deputat, iar la spital va urma o perioada de interimat pe postul de director medical. De altfel, si eu mi-am inceput munca pe acel post tot printr-un interimat. Oricum, eu raman cadru didactic si-mi voi desfasura aceasta activitate tot in Spitalul «Sf. Spiridon»", a declarat conf.dr. Bogdanici. Timp de cateva saptamani interimatul pe postul de director medical va fi asigurat de conf.dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD, urmand ca la jumatatea lunii ianuarie sa se ia o decizie finala in ceea ce priveste persoana care va ocupa acel post. „Vom avea in ianuarie o intalnire in consiliul medical al spitalului si ma voi consulta atunci cu sefii de clinici. Se va decide atunci daca va fi numit cineva interimar sau postul va fi scos la concurs", a precizat Ioan Barliba, managerul spitalului. Surse din cadrul unitatii medicale spun ca cele mai multe sanse de a deveni noul director medical al spitalului le are prof.dr. Gheorghe Balan, actualul sef al Institutului de Gastroenterologie.  

––-

Ce au facut iesenii care au jucat la alegeri in „deplasare"?

Politicienii ieseni care au candidat la parlamentare in alte judete nu au obtinut rezultate bune in urma votului de duminica. Tudor Ciuhodaru a candidat din partea PPDD pentru un nou mandat in Camera Deputatilor in Colegiul 4 din Vaslui. Medicul iesean a fost votat de 4.299 de vasluieni si a obtinut un scor de 20,11%. Ciuhodaru a fost insa aspru infrant de contracandidatul sau din partea USL, Adrian Solomon, care a castigat un loc in Parlament cu 13.718 voturi, adica un procent de 64,17%. Totusi, Ciuhodaru ar urma sa obtina un mandat de deputat la redistribuire.
Lupta dura s-a dus si in Colegiul 4 Neamt.

Liberalul iesean Liviu Bratescu, director al Ateneului Tatarasi, a pierdut in fata fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. Desi a fost primul in topul preferintelor alegatorilor, cu un scor de 48,4%, el a pierdut colegiul la redistribuire. „Vreau sa le multumesc tuturor romascanilor care s-au prezentat ieri la vot intr-un numar atat de mare. Ma simt onorat de faptul ca cei mai multi dintre ei si-au indreptat votul spre Uniunea Social-Liberala si spre Liviu Bratescu", a transmis Bratescu, el insusi romascan la origine.

Si fostul premier Mihai Razvan Ungureanu se afla pe locul al doilea la voturile obtinute in Colegiul senatorial 1 Arad. Conform rezultatelor finale comunicate ieri de BEJ, ieseanul a obtinut 33,81% din voturi, in timp ce contracandidatul USL, Ovidiu Marian, 46,9%. Ungureanu a fost insa declarat castigator pe colegiul sau de catre Gheorghe Falca, purtatorul de cuvant al ARD Arad. Acesta a spus aseara ca fostul premier a reusit sa obtina un mandat de senator, conform datelor finale.  

Comentarii