Taranii din colivie

Au copilarit la casa si in batatura, dar dupa ce s-au angajat si s-au casatorit, au prins apartamente in blocurile construite de comunisti in buricul comunei, peste drum de Primarie si scoala. Si-au intemeiat familii, si nu au mai avut cum sa plece. Dupa ce au muncit ani buni in comuna, au ramas fara loc de munca ori s-au pensionat pe caz de boala. Toata ziua si-o petrec intre peretii apartamentului, ori mai vad de pasarile pe care le cresc in spatele blocului. Un loc de munca in Iasi ar fi o corvoada din perspectiva navetei, pentru ca aproape jumatate de salariu s-ar duce pe drumuri. Cu bani putini si fara pamint de muncit, se simt legati de miini si de picioare, de parca ar fi prizonieri la bloc. "E stresant rau de tot sa stai aproape toata ziua in colivie, de atita uitat la televizor ma doare si capul", a spus Constantin Papuc, locatar la blocul C1 din Tibanesti. Pentru unii, nici serviciul nu-i o alinare prea mare si spun ca nu ar sta deloc in cumpana daca ar avea posibilitatea sa se mute la casa. "Daca as avea bani sa-mi iau casa, si miine as vinde apartamentul!", a spus hotarit Constantin Tudose care locuieste la bloc in Vladeni. Taranii si-au schimbat doar locul, pentru ca, in realitate, au ramas tot cu grija pentru porc si teren de cultivat. Sint printre singurele lor sanse de capatuire.

"Daca as avea bani de casa, si miine as vinde apartamentul"

Pentru taranii din Vladeni, viata la bloc poarta amprenta nadufului si a saraciei. La care se adauga ciudatenia de a se obisnui cu statutul de "orasean", cind in realitate poarta in continuare ciubote pe drumul comunal si se trezesc cu noaptea in cap ca sa aprinda focul.

Constantin Tudose se trezeste dimineata devreme, cu citeva ceasuri inainte de a pleca la serviciu, pentru ca sa aiba vreme sa aprinda focul in soba. Isi pregateste aschii si lemne de seara, sa fie cit mai uscate. "Daca le aduc dimineata sint reci, umede chiar, si iese fum. Nu faci nici o treaba decit sa-ti umpli camerele de fum, iar daca deschizi vreun geam, te-ai procopsit si cu frigul", spune el.

Cafeluta i-o face sotia la plita, ca nu sint tot timpul bani de butelie. S-a mutat la bloc in urma cu cinci ani, dar regreta acest lucru, fiindca nu are nici o satisfactie. Cel mai mult il necajeste faptul ca, iarna, majoritatea banilor se duc pe lemne. "Apa o platim, pina acum pentru incalzire am cumparat vreo 4 tone de lemne, pe mine personal nu ma avantajeaza. Si nu am facut foc decit intr-un dormitor si in bucatarie! Si trebuie sa cumpar lemne zdravene, ca nu pot sa mai arunc pe foc cite-un ciocalau sau strujani!", crede el.

Si-ar fi dorit sa locuiasca la casa, dar a fost strimtorat cu banii. "Dupa ce m-am insurat, am vrut sa-mi iau casa, dar nu imi ajungeau banii si nu aveam nici teren", isi aminteste el. In prezent, visul de a locui la casa ar fi cu atit mai putin realizabil: "Sint scumpe materialele, terenul, tot. Eu am dat vreo 500 de milioane de lei vechi pe apartament, daca imi luam casa trebuia sa scot din buzunar vreo 2 miliarde. Nu aveam de unde. Daca as avea bani sa-mi iau casa, si miine as vinde apartamentul!", spune el.

Locatarii din Vladeni au ajuns someri

Vasile Luca a prins apartament in Vladeni in 1984, cind singura deosebire fata de casa parintilor era ca avea mai multe camere. Nu era nici apa si nici canalizare. "Caram apa cu galetile in prostie, mai ales cind avea sotia de spalat. Stiu ca nici toalete nu au fost de la inceput, ca mergea lumea afara, ca la tara, in fundul gradinii", povesteste el. Acum, cind utilitatile si-au facut loc incet-incet si in blocurile Vladenilor, cel mai mare inconvenient il reprezinta inghesuiala din apartament si lipsa de spatiu pentru cotete si gradini. „Bucataria e mica, baia la fel, nici nu ai unde sa pui o masina de spalat. Ma enerveaza ca nici afara nu e spatiu ca sa cresti si tu o pasare, un porc. E prea strimt, incomod, parca sint cutii de chibrituri blocurile astea", spune el.

Vasile Luca considera ca traiul la bloc nu e o bucurie, dar nici de lepadat, mai ales cind nu ai la indemina alte posibilitati. "E bine si asa, daca nu ai posibilitati sa stai la casa. Eu am pamint de la parinti, dar e la citiva kilometri de sat, nu-mi pot face casa in tarla! Si nici de muncit nu-l mai muncesc, ca nu mai pot, sta pirloaga", spune el cu amaraciune.

Vladenii ar putea trece cu vederea faptul ca traiesc intre ciocan si nicovala in privinta conditiilor si a obiceiurilor, daca cel putin ar avea de lucru in comuna. Cit au avut serviciu aproape de casa, viata la bloc era mai usor de suportat. Dar a capatat gust amar, dupa ce toate micile industrii pe care Ceausescu le-a implantat in Vladeni, s-au  prabusit incet-incet, dar sigur, si fara sansa de recuperare. Vladenii aveau unde sa manince o piine la IMAIA, fabrica de utilaje agricole, la ferma de vite ori la Tesatura.

In ciuda faptului ca au mai fost investitori atrasi sa dezvolte afaceri in zona, Vladenii au ramas tot fara sperante in privinta slujbelor. "Este o fabrica care asambleaza nu stiu ce piese si o firma agricola, dar patronii si-au adus angajati de la ei, ai nostri au intrat vreo citiva, in general pe baza de relatii", sustine Constantin Tudose. El se numara printre putinii norocosi cu serviciu in comuna. "Lucrez la Directia Apelor Prut, iar sotia e casnica, ne descurcam cit de cit. La noi, mai ales acum, de cind cu criza, a devenit atit de greu, ca oamenii ajung sa dispere. In urma cu citeva zile, am auzit ca un vecin de-al tatalui meu i-ar fi furat unuia carnea si vinul din frigider. Nici nu s-a atins de bani. A luat doar hrana, va dati seama ce disperat era?", se alarmeaza el.

Blocurile din Tibanesti au calorifere, dar nu au fost folosite niciodata

In Tibanesti, in cele patru blocuri de peste drum de scoala locuiesc in jur de 70 de familii. Sotii Iacob stau la bloc din 1983, cu toate ca un locusor la casa le-ar fi prins mai bine. Conditii au fost prea putine la inceput, dar au facut eforturi ca sa se simta cit mai mult in pielea de oraseni. Chiar si asa, amindoi sustin ca traiul in apartament, la tara, nu este de invidiat. "Cel mai greu e ca nu avem gaz si trebuie sa ne incalzim la sobe. Interesant ca sint calorifere de cind au fost construite blocurile, dar degeaba", spune Costica Iacob.

Pentru Maria Iacob, incalzitul la soba nu este o problema, dar o deranjeaza faptul ca se impiedica mereu de cosarca de lemne din debara. "Pentru noi e mai usor de carat lemne de la magazie, fiindca stam la parter, chiar la intrare in bloc, dar oricum se face mizerie. Plus ca trebuie sa tin toata iarna cosarca cu lemne in magazie, iar acolo si-asa e strimt!", isi exprima ea nemultumirea. Ar da oricind apartamentul pe o casa, fiindca acolo ar avea loc sa se desfasoare dupa bunul plac. „Avem conditii, pentru ca am renovat cite putin prin casa in ultimii ani, dar tot mai bun ar fi un loc la casa. Ai mai multa largime, nu mai ai treaba cu toti din bloc, cresti linistit animale… E mult mai bine", crede ea.

Au cumparat o bucata de pamint in spatele blocului, dar nu inteleg prea mult din ceea ce cultiva acolo. "Punem zarzavaturi, dar sint doar pentru vara, ca e loc putin. Pentru iarna, cumparam la fel ca cei de la oras", spune Maria Iacob. Nu le mai gutaie porcul in cotet, a ramas sa bata vintul in el, dar inca mai pun closca pe oua. "Avem o poietica. Mai crestem gaini, giste, curci, ce putem si noi", povesteste ea.

Daca ar putea, ar mai cumpara pamint, dar acum nu se mai incumeta nimeni din sat sa faca investitii. "E saracie lucie aici. Am avut noroc ca am putut pleca in Italia vreo patru ani, dar acum, fiind criza, nici acolo nu e viata mai roz. Am fost nevoit sa ma intorc, fiindca s-a inchis fabrica unde lucram. Pe aici, fiecare se descurca cum poate. As pleca, da unde? Ca nu e nimic de munca prin imprejurimi", isi exprima Costica Iacob naduful.

Constantin Papuc sta la bloc si cultiva legume in gradina socrului

Spre deosebire de sotii Iacob, care au avut norocul sa ocupe in spatele blocului un loc pentru gradina si poiata, vecinul de la 2, Constantin Papuc se chinuieste sa cultive citeva legume in gradina socrului. "Avem impreuna vreo 7-8 ari, dar bine ca imi ajunge barem sa pun niste cartofi, ceapa, rosii, ardei, sa avem pentru mincare macar cind e sezonul", precizeaza el. Fiind printre ultimii sositi in bloc, nu s-a numarat nici macar printre ultimi serviti cu o palma de pamint aproape de locuinta.

Pentru Constantin Papuc, care a ramas sa aiba grija de trei copii, pentru ca sotia sa faca un ban in Italia, viata la bloc este apasatoare, ca si cum ar sta intr-o colivie. "La casa mai iesi pe afara de mai dai mincare la porc, la pasari, mai aduci o galeata de apa. Aici doar cit mai ies la magazie dupa lemne. De bine, de rau, aici ma mai descurc. Nu avem cine stie ce conditii. Foc in soba face toata lumea… Am cumpara si o bucata de pamint sa fie a noastra, dar mai avem o groaza de achitat pentru saracia asta de locuinta!", spune el inciudat.

Everestul zilnic al lui mos Ionel Ursac: "E greu sa urc cu lemnele la etajul patru"

Pentru mos Ionel Ursac, cum ii spun vecinii, soba este un adevarat dusman, pentru ca ii afuma peretii in fiecare an. "Abia anul trecut am grijit, si tavanul mi-e tot afumat, as strica-o dar nu mai am putere sa fac alta. Prost au mai fost facute de la inceput si nici macar nu dau cine stie ce caldura", se arata el necajit.

Urcatul pe scari cu lemnele pina la etajul patru, in conditiile in care sanatatea lui mos Ionel este subreda, devine o corvoada zilnica. "Acum, fiind si in virsta, si bolnav, e intr-adevar greu sa urc cu ele pina la etajul patru, dar nu are cine sa mi le aduca",  spune el. Imprejurarile in care a primit apartament de la comunisti sint nefericite. "M-am imbolnavit la Canal, la Dunare, cind eram in armata. M-am cerut sa lucrez la vatra. Am facut memoriu la Ministerul Apararii Nationale si s-au facut presiuni ca sa fiu angajat la Tesatura. Tot asa mi-au dat si apartamentul. Erau obligati, pentru ca, in timp ce mi-am indeplinit datoria fata de tara, m-am imbolnavit atit de tare incit nu mai puteam munci orice", isi aminteste el.

Mos Ionel e "orasean" in sat de aproape 25 de ani. In anii trecuti mai crestea porci in spatele blocului, dar acum l-au lasat puterile. Traieste din pensioara si, cu toate ca nu a dus-o foarte bine inainte de ‘89, pare sa regrete acele vremuri. "Ceausescu, tot a mai facut ceva. Blocurile astea, chiar daca nu au fost un lucru bun la tara, macar stii ca ai un acoperis deasupra capului. Acum iti trebuie mii de euro ca sa cumperi un apartament", se arata el intrigat. 

"Au fost demolate vreo 500 de case la noi in comuna"

Nu au fost afectati direct de initiativa lui Ceausescu de a-i muta pe tarani la blocuri, in ideea de a ramine cit mai mult pamint pentru agricultura, dar le este cunoscuta povestea acelor ani. "Din cite am auzit, au fost demolate vreo 500 de case la noi in comuna. Mai bine le lasau si nu construiau aratarile astea de blocuri!", e de parere Constantin Tudose.

Mos Ionel Ursac isi aminteste ca la sfirsitul anilor ‘80 era planuit ca sa fie desfiintate partial patru sate din comuna Tibanesti: "Urma sa fie radiate o parte din case si familiile mutate la bloc in satele Griesti, Tungujei, Jigoreni si Valeni".

Vasile Luca sustine ca taranii de atunci nu au fost obligati sa se mute la bloc: "Nu i-a fortat nimeni. Au demolat doar casele vechi, pe locurile lor au construit blocuri". In prezent, locuiesc in ele si chiar daca au facut eforturi pentru a-si crea conditii, prefera libertatea taranului cu pamint pe linga casa si animale in batatura.

––––-

Sistematizarea comunista a fost o caricaturizare a lumii rurale

Primele masuri de sistematizare au fost luate de comunisti la sfirsitul anilor ’60 si au luat avint din noiembrie 1974. Prin sistematizare, trebuia sa se asigure restringerea perimetrelor construibile ale localitatilor la strictul necesar si folosirea optima a pamintului, considerat o importanta avutie nationala.

Documentele din Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist releva faptul ca in 1988 s-au trasat "caracteristicile" finale ale "satului model" sistematizat: din cele 13.000 de sate, trebuiau pastrate 7.000-8.000, iar locuitorii urmau sa fie concentrati in localitatile ramase. Acolo se construiau blocuri si locuinte colective, in vederea reducerii la minimum a suprafetei locuite. Scopul era obtinerea unei suprafete cit mai mari de teren agricol. Nu aveau apa curenta si nici canalizare, iar grupurile sanitare erau in curte.

Sociologul Vasile Miftode, profesor la Universitatea "Al.I Cuza" din Iasi, a scris mai multe articole despre procesul de sistematizare si si-a sustinut si teza de doctorat pe aceasta tema. El considera ca sistematizarea gindita de comunisti nu a fost decit un esec. "Pentru mediul rural, nu a insemnat decit o plasare artificiala a unor constructii, pe care eu le-am numit «cutii de chibrituri», a avut loc o caricaturizare a lumii rurale", a precizat el.

Profesorul e de parere ca efectele au fost mai mult negative din cauza ca s-a urmarit aplicarea ei doar la nivel administrativ. "A fost o falsa echilibrare intre rural si urban, care s-a produs fara a consulta arhitecti, sociologi, etnografi", a punctat el.

In afara de faptul ca sistematizarea a avut loc fara a fi consultati specialisti, sociologul iesean considera ca a fost un esec din cauza ca nu a avut loc pe cale naturala. "Sistematizarea s-a produs in mod fortat, aceasta trebuia sa se realizeze in timp, odata cu dezvoltarea fireasca a comunitatilor. Blocurile in mediul rural nu si-au gasit locul nici din punct de vedere al conduitelor si mentalitatilor. Omul care locuieste la bloc trebuie sa aiba serviciu si sa fie independent de pamint. Cel de la sat este obisnuit sa traiasca intr-o locuinta pavilionara si sa creasca animale", a mentionat el.

Profesorul Vasile Miftode e de parere ca oamenii de la tara care locuiesc la bloc resimt si acum daunele. "E trist ca acea mica industrie, plasata in centrele rurale atunci, a fost lichidata. Practic, a disparut si acea posibilitate de a avea un cistig care sa permita traiul la bloc, de aceea taranii de la bloc resimt nevoia de a se intoarce la agricultura", a mai spus prof.dr. Vasile Miftode.