„Taximetristul zburator” era pe lista neagra

sâmbătă, 17 ianuarie 2009, 01:11
2 MIN
 „Taximetristul zburator” era pe lista neagra

"Soferul zburator" de la Lux Taxi a fost dat afara. Patronul firmei sustine ca il va actiona in judecata pe Nicu Burghelea (32 de ani), pentru a-si recupera banii pe reparatia masinii. "I-am suspendat de astazi (vineri – n.r.) contractul de munca. Va trebui sa il actionez in judecata pentru ca era sub influenta alcoolului si firma de asigurari nu va acoperi reparatiile. Masina era achzitionata in leasing si mai aveam un an de achitat la ea. Nu mai are nici macar o portiera dreapta. Nu stiu daca mai poate fi folosit motorul", a explicat Catalin Toderascu, patronul Lux Taxi.

Acesta a precizat ca in aceasta saptamina avusese mai multe discutii cu Burghelea, pentru ca acesta din urma i-ar fi sustrat aproximativ 1.000 de lei din incasari. "Cu o zi inainte am vrut sa il dau afara pentru ca bagase mina in incasari. Tatal sau, care lucreaza tot in firma, a venit si m-a rugat insistent sa nu il concediez si a zis ca o sa il ajute sa inapoieze banii. Am fost binevoitor cu el si uitati ce a facut", a mai spus Toderascu.

Accidentul in care a fost implicat taximetristul s-a produs in noaptea de joi spre vineri pe pasarela Nicolina. Politistii spun ca din cauza vitezei si a starii de ebrietate, barbatul aflat la volan a pierdut controlul masinii si a rupt unul dintre parapetii pasarelei, dupa care s-a prabusit de la aproape 20 de metri. Soferul a scapat doar cu rani minore la nivelul capului. "Pacientul prezenta o plaga contuza la nivel frontal. A fost redirectionat catre Spitalul de Neurochirurgie pentru investigatii de specialitate. Starea pacientului era stabila, iar prognosticul era bun", a declarat conf. dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU SMURD. Politistii de la Rutiera sustin ca soferul taximetrului a urmarit niste ciini comunitari incercind sa-i calce.

Seful Lux Taxi sustine ca va propune Primariei infiintarea unei baze de date cu taximetristii care sint prinsi ca circula sub influenta alcoolului. "Voi face o astfel de propunere, iar in momentul in care greseste sa nu mai fie angajat de nici o firma din oras. Acum, daca este un astfel de caz, eu il dau afara, iar dupa ce se solutioneaza dosarul penal se duce la alta firma. Acolo greseste din nou, il da afara si de acolo si se duce la alta si tot asa", a mai explicat Catalin Toderascu.

Comentarii