Iarna s-a napustit din nou asupra judetului

joi, 12 martie 1998, 00:00
2 MIN
 Iarna s-a napustit din nou asupra judetului

In ultimele zile, vremea in judetul Vaslui si-a schimbat semnificativ aspectul. In numai o saptamina, mercurul termometrelor a coborit de la 15 grade Celsius la -2 grade Celsius chiar si in cursul zilei. In plus, pe toata suprafata judetului au cazut ninsori, in unele locuri stratul de zapada depasind 5 centimetri. Vintul a suflat tare din sector nord-nord-vestic, cu viteze de pina la 10 m/s, spulberind zapada.
Vremea a ingreunat traficul rutier de pe drumurile nationale si judetene. Inca de la primele ore ale diminetii de miercuri, 11 martie, opt gredere si zece autobasculante ale Regiei Autonome Drumuri si Poduri (RADP) au deszapezit si imprastiat material antiderapant pe 15 drumuri judetene.
Cele mai afectate sectoare de drum au fost in localitatile Bogdana (DJ 245 A), Siscani (244 B), Botesti-Tatarani (244 E), Rosiesti-Vutcani (DJ 244 A), Murgeni-Suletea-Banca (244).
"RA Drumuri si Poduri va asigura in permanenta serviciu de deszapezire la nivelul sectiilor Birlad, Husi, Banca, Balteni, precum si la sediul unitatii din Vaslui. In caz ca vor aparea probleme, participantii la trafic precum si primariile comunelor pot apela la dispeceratul nostru, la numarul de telefon 311004", ne-a declarat inginerul Gheorghe Acatrinei, directorul RADP Vaslui.
Si sectia Birlad a RA Drumuri Nationale a actionat pentru asigurarea fluiditatii traficului. Ca de obicei, cele mai afectate portiuni de sosea sint pe DN 24, in dreptul localitatii Codaesti, unde vintul a spulberat zapada pe sosea si pe DN 2F, in apropierea localitatii Dragomiresti. Lucratorii sectiei Birlad a RADN ne-au asigurat ca nu vor exista probleme pe drumurile nationale din judet, mai ales ca temperaturile nu sint prea coborite pentru a se crea pelicule de gheata pe sosea.
In urmatoarele trei zile, vremea va deveni mai rece decit normalul perioadei. Cerul va fi noros la acoperit, dar se va mai degaja usor in prima parte a zilei de vineri. Pe spatii relativ extinse, va mai ninge. Vintul va sufla moderat, cu intensificari de pina la 70 km/h, din sector nordic. Temperatura minima va cobori pina la -8 grade Celsius, iar maxima nu va depasi 6 grade Celsius. (Theodor ISTRATE)

Comentarii