Actorul Sacha Baron Cohen spune ca nu-l mai poate interpreta pe Borat

miercuri, 17 ianuarie 2007, 19:56
2 MIN
 Actorul Sacha Baron Cohen spune ca nu-l mai poate interpreta pe Borat

Cohen a declarat la un post de radio american ca i-ar fi greu sa mai pacaleasca oamenii, pentru ca Borat, controversatul reporter din Kazahstan, este acum faimos. "Cred ca ar fi imposibil sa-l joc pe Borat din nou", a spus actorul. "Probabil zilele mele sub acoperire s-au terminat", a explicat acesta.

"Am mai multe proiecte in lucru", a dezvaluit Cohen. "Urmatorul va fi probabil o comedie bazata pe un text scris (spre deosebire de pelicula cu Borat, in care s-a improvizat – n.r.)", a adaugat el. Actorul a recunoscut ca a fost dificil sa il interpreteze pe Borat.

Cohen ar fi semnat deja un contract de peste 43 de milioane de dolari cu studiourile Universal, pentru un film in care il va juca pe Bruno, un reporter australian homosexual, care se infiltreaza in lumea modei.

Surse de la Hollywood spun ca decizia lui Cohen de a nu-l mai interpreta pe Borat i-a ingrijorat producatorii, care nu sint siguri ca actorul va avea acelasi succes intr-o comedie in care nu va improviza.

Sacha Baron Cohen a primit, luni seara, premiul pentru Cel mai bun actor intr-o comedie, la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, distinctii acordate in fiecare an de Asociatia Jurnalistilor Straini de la Hollywood, si a devenit astfel favorit la cistigarea unui Oscar.

Controversata pelicula "Borat! – Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite", lansata pe marile ecrane in octombrie 2006, este o comedie in care Sacha Baron Cohen este un jurnalist din Kazakhstan, pe nume Borat Sagdiyev, ce calatoreste prin America. Filmul a avut incasari record in intrega lume si a condus box-office-ul nord-american timp de doua saptamini. Pina acum, "Borat" a incasat peste 125 milioane de dolari numai in Statele Unite si Canada.

Borat aparuse deja in "Ali G Show", inainte de a deveni personajul principal in pelicula "Borat", de anul trecut. De altfel, Bruno, protagonistul urmatorului film al lui Baron Cohen, face parte, de asemenea, din galeria de personaje intruchipate de actor in "Ali G Show". In episoadele show-ului, difuzat in Romania de Kiss TV, apar importante personalitati din Marea Britanie si Statele Unite, pacalite de Baron Cohen.

Sacha Baron Cohen a aparut in filmul din 2002, "Ali G Indahouse", in dublu rol, Ali G si Borat, dar si in videoclipul Madonnei la piesa "Music" (in rolul soferului de limuzina- n.r.), in 2000. (NewsIn)

Comentarii